Cifrele săptămânii

185,9 de milioane de lei a achitat anul trecut cel mai mare plătitor de impozit pe profit din România, compania Dedeman. În acest clasament, compania este secondată de lanțurile de magazine Lidl (163 milioane lei) și Kaufland (140,3 milioane lei), relevă datele centralizate de Termene.ro.

 

15% e procentul cu care au crescut prețurile apartamentelor la nivel național în ultimul an, potrivit unei analize Imobiliare.ro. Locuințele s-au scumpit în cele șase mari orașe studiate, iar cel mai mare avans s-a înregistrat în Brașov (+17,4% față de decembrie 2020). (Sursa: Biziday.ro)

 

77% dintre clădirile din România au nevoie de renovare energetică. Acestea sunt construite înainte de 1980, în absenţa standardelor de eficienţă energetică pentru anvelopa clădirii, se arată într-un studiu realizat de România Eficientă, un proiect derulat de Energy Policy Group (EPG). (Sursa: Economica.net)

 

81%  dintre angajați sunt de părere că vor lucra în sistem hibrid sau doar de la birou în 2022, potrivit unui sondaj inițiat recent de Genesis Property în rândul a 1.100 de angajați din toată țara. Doar 11% dintre ei cred că angajatorul va opta ca echipa să continue să lucreze doar de acasă începând din ianuarie. (Sursa: RevistaBiz.ro

 

Cum calculezi costul de achiziție de client?

Costul de achiziție de client este probabil unul dintre cei mai importanți KPI-uri dintr-o afacere. Calculul lui nu este foarte simplu, însă la bază are următoarele costuri: costul de publicitate (bani cheltuiți pe orice tip de publicitate în companie); costul echipei de marketing; costul echipei de vânzări; costul logistic; costul tehnic (softuri și alte unelte de care are nevoie compania pentru a achiziționa un client nou). La acestea putem să mai adăugăm costul creativ și costul menținerii unui anumit inventar (acolo unde se aplică).

 

Costul de achiziție de client îți permite să menții controlul asupra profitabilității. Să stabilești corect prețurile. Să calculezi bugetele de marketing potrivite. Și inclusiv să afli cât îți poți permite să plătești comision propriilor vânzători sau celor afiliați.

 

Tech Box

  • Humans.ai a ridicat peste 1 milion de dolari prin platforma Polkastarter. Startup-ul românesc de deep-tech dezvoltă prima platformă pentru generarea de modele AI și guvernarea lor prin tehnologia blockchain. Humans.ai a reușit astfel să stabilească un nou record de vânzare publică. (Sursa: Revistabiz.ro)
  • Vodafone va scoate la licitaţie, sub formă de NFT, primul SMS din lume, transmis prin reţeaua sa în urmă cu 29 de ani. Atunci, un angajat al companiei, Richard Jarvis, a primit, pe 3 decembrie 1992, la petrecerea de Crăciun, un mesaj de doar 15 caractere: „Merry Christmas”. (Sursa: Economica.net)
  • Traficul de internet fix a crescut în acest an cu peste 6%, până la 5,8 milioane terabiţi (TB). Acest lucru arată păstrarea comportamentelor de consum dobândite în 2020, dar şi digitalizarea economiei, spune preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Vlad Stoica, citat de Agerpres. (Sursa: Economedia.ro)

 

Ce înseamnă „ordonanța-trenuleț” pentru firme

După ce proiectul botezat de presă „ordonanța-trenuleț” a adus nemulțumiri printre micii întreprinzători, Guvernul s-a răzgândit. Principala prevedere anunțată inițial, legată de scăderea pragului de la care microîntreprinderile devin plătitoare de impozit pe profit, de la 1.000.000 de euro la 500.000 de euro, a fost scoasă din proiect, a anunțat premierul Nicolae Ciucă.

 

Pentru introducerea acestei măsuri, Ministerul Finanțelor invocase Planul Național de Reziliență și Redresare (PNRR), deși acesta prevede modificarea graduală a pragului, începând din 2023.

 

Măsurile incluse în ordonanță includ:

  • Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată poate fi aplicat pentru un salariat pentru o perioadă de maximum 24 de luni, de la momentul încheierii contractului individual de muncă;
  • Reincriminarea unor fapte de evaziune fiscală: „reținerea și neplata și incriminarea faptelor de încasare și neplată ori, după caz, nereținerea sau neîncasarea impozitelor și/sau a contribuțiilor cu reținere la sursă, cu consecința unei mai bune colectări a acestor sume la bugetul de stat, în condițiile în care astfel de pedepse descurajează săvârșirea de noi infracțiuni”.
  • Pentru tichetele cadou se propune majorarea plafonului neimpozabil, iar acesta nu se cuprinde în baza de calcul al contribuțiilor de asigurări sociale obligatorii de la suma de 150 lei la suma de 300 de lei pentru fiecare persoană și fiecare eveniment;
  • Folosirea sistemului e-Factura și pentru produsele cu risc fiscal ridicat.

Surse: Hotnews.roEconomedia.roProfit.ro

 

De ascultat

Ultima cursă – Indiferent dacă ai sau nu vreo treabă cu Formula 1, ai face bine să asculți un interviu cu pilotul Kimi Raikkonen. Asta pentru că omul ăsta a fost aproape 20 de ani într-una din cele mai competitive dintre lumi, una ce funcționează pe bază de mulți bani și orgolii gigantice, și îndrăznește să zică la final că un campionat câștigat a schimbat doar felul în care cei din jur se uită la el, că nu-i pare deloc rău că se retrage și că viața lui n-a fost niciodată acolo.

 

De citit

O lume fără e-mail. Poți să-ți imaginezi?

Ne petrecem zilele răspunzând la mesaje care ne fragmentează atenția și numim asta „muncă de birou”. Din cauza asta, nu avem bandă mentală pentru o muncă substanțială, ceea ce încetinește gândirea așezată și generează frustrări. În cartea O lume fără e-mail, din care am extras fragmentul de mai jos, autorul de bestselleruri și profesorul de informatică Cal Newport arată cum a ajuns e-mailul să acapareze lucrătorii intelectuali și pledează pentru crearea unor fluxuri de comunicare personalizate, care gestionează sarcini repetitive previzibile și maximizează timpul petrecut în „muncă profundă”.

 

Schema de ajutor pentru HoReCa ar putea fi reluată în 2022. Ministrul Turismului: „Șansele sunt mari”

Schema de ajutor pentru HoReCa ar putea fi reluată în 2022, pentru afacerile afectate în acest an, a anunțat ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Daniel Cadariu. Potrivit acestuia, decizia va fi luată în funcție de „cum va merge economia”, însă șansele ca ministerul să aplice o a doua schemă de ajutor „sunt mari”.

 

Până unde poți alerga?

Actorul Iulian Postelnicu și-a propus să alerge 21 de kilometri în fiecare zi, timp de aproape cinci luni. Aleargă pentru a strânge donații care să ajute o școală dedicată copiilor care provin din medii sărace. Pe parcurs însă, obiceiul ăsta a devenit și un mod de a se încuraja pe el însuși într-o perioadă complicată pe toate planurile.

 

Dacă ți se par utile informațiile de pe blogul Termene și vrei să afli când publicăm un nou articol, te poți abona la newsletterul nostru săptămânal.

Vreau să primesc newsletterul

 

Despre Termene.ro

Termene.ro este o companie înființată în anul 2014 din dorința de a permite companiilor identificarea oportunităților de afaceri și evaluarea corectă a riscurilor pentru afaceri mai prospere, oferind o platformă intuitivă și foarte ușor de utilizat. Peste 70.000 de companii folosesc platforma completă care oferă informații actualizate în timp real despre datele financiare și juridice ale firmelor din România.

Distribuie mai departe