FMI își reduce la jumătate așteptările de creștere economică pentru România în acest an, de la 1,4% la 0,7%. Prognozele de șomaj și inflație se înrăutățesc | GRAFICE

Scris de
Tibi Oprea
FMI își reduce la jumătate așteptările de creștere economică pentru România în acest an, de la 1,4% la 0,7%. Prognozele de șomaj și inflație se înrăutățesc | GRAFICE
Fondul Monetar Internațional (FMI) a revizuit drastic în scădere prognozele de creștere economică, șomaj și inflație pentru România, indicând o decelerare a activității economice în următorii doi ani.

Potrivit celui mai recent raport „World Economic Outlook”, instituția financiară internațională a tăiat la jumătate estimarea de creștere a Produsului Intern Brut (PIB) pentru anul 2026, reducând-o la doar 0,7%, față de nivelul de 1,4% prognozat anterior în luna octombrie.

Această ajustare vine în contextul unei dinamici economice fragilizate de măsurile de consolidare fiscală și de o cerere internă aflată sub presiune, dar și pe fondul evenimentelor geopolitice. Ritmul de creștere ar urma să fie astfel egal cu avansul din 2025 din perspectiva FMI.

Institutul Național de Statistică (INS) a anunțat săptămâna trecută că economia românească a crescut în termeni reali cu 0,7% anul trecut, la 1.916,4 mld. lei prețuri curente, după un avans de 0,9% în 2024.

În paralel cu încetinirea creșterii, raportul FMI semnalează o persistență a presiunilor inflaționiste peste așteptările anterioare. Rata inflației pentru anul 2026 este acum prognozată la 7,8%, în creștere față de estimarea de 6,7% din toamna anului trecut. Inflația este așteptată să înregistreze o relaxare mai vizibilă abia în 2027, când ar putea coborî spre 3,9%.

Indicatorii dezechilibrelor externe rămân la rândul lor la niveluri ridicate, deficitul de cont curent fiind estimat la 6,8% din PIB pentru anul 2026, peste nivelul de 6,6% previzionat anterior, dar încă în scădere față de nivelul de 8% din 2025. Pentru 2027, deficitul de cont curent este așteptat de FMI să coboare la 6,2%.

În ceea ce privește piața muncii, FMI estimează o rată a șomajului de 6% în 2026 și de 5,9% în 2027. Spre comparație, prognoza anterioară pentru șomaj în 2026 era de 5,8%.

Pentru economia mondială, FMI estimează o creștere de 3,1% în 2026, redusă cu 0,2%, în scenariul în care războiul din Orient va avea o durată și o amploare limitate și efectele lui se vor estompa până la jumătate acestui an.

Prognoza pentru inflația la nivel global în 2026 este de 4,4%, în urcare cu 0,7% față de estimarea anterioară, pe fondul creșterii prețurilor la energie și la alimente.

„Impactul global asupra economiei va depinde în mod crucial de durata, intenstitatea și amploarea conflictului, factori care sunt, în mod inerent, imprevizibili”, a menționat FMI în raport.

Washington găzduiește săptămâna aceasta mii de lideri financiari internaționali la reuniunile de primăvară ale Fondului Monetar Internațional și Băncii Mondiale, în contextul în care conflictul dintre SUA, Israel și Iran riscă să încetinească avansul economic global și să accelereze inflația.

Estimările de creștere PIB în 2026 pentru România au fost revizuite și de Banca Mondială, de la 1,3% la doar 0,5% în interval de numai trei luni, potrivit datelor din raportul Europe and Central Asia Economic Update. Scenariul este de două ori mai pesimist decât cel asumat de Guvern, care a fundamentat bugetul de stat pentru anul în curs pe o creștere economică de 1%.

Termene.ro este o sursă de referință pentru analize economice și conținut de business, nu un generator de trafic de clickbait. Misiunea noastră este să furnizăm informație relevantă, riguroasă și ușor de înțeles, bazată pe date concrete și susținută de expertiză profesională. Ne adresăm profesioniștilor care au nevoie de acuratețe pentru a lua decizii corecte.

Află aici mai multe despre politica editorială a Termene Business Hub.
Cele mai mari companii care au depus bilanțul pe 2025. Actualizare 5 aprilie
Profi, în anul tranzacției. Pierderi istorice de 537 mil. lei în 2025. Începând de astăzi, Profi și Mega Image operează sub o
Top 50 companii din Argeș. De la Pic și Conarg la Horse, Lear și Karcher. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2
Chipsuri, conserve, salate și nuci. Profiturile procesatorilor de fructe și legume au crescut cu 660% în perioada 2008-2024.
Iași în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu 670% în perioada 2008-2024. Dezvoltarea software și ingineria s
Top 50 companii din Maramureș. De la Italsofa, Unio și Moeller la Aramis, Universal Alloy și Eaton. Cum s-a schimbat vârful c
Acvacultura și pescuitul, un sector de 580 mil. lei în care profiturile au intrat la apă. Liderul pieței este în concordat pr
Timiș în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu aproape 380% în perioada 2008-2024. Timișul găzduiește cele ma
Top 50 companii din Buzău. De la Romet și Relad la Getica 95, Voestalpine și Global Cash & Carry. Cum s-a schimbat vârful cla
Afaceri cu păduri. Suedezii din familia IKEA, singurii străini din top 20, într-o piață dominată de capital românesc. Analiza
Wargha Enayati: Vrem să răspândim conceptul de concierge doctor pe plan național, în următorii cinci ani | A fost odată în bu
SIM, Lacto Prod și Monor, singurele companii românești din topul producătorilor de lactate. Profiturile au crescut, numărul d
Covrigăriile câștigă teren. Profiturile din producția de panificație și patiserie au crescut de 10,7 ori în perioada 2008-202
Profiturile industriei produselor din carne au crescut de opt ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile s-au triplat |
Profiturile din transporturile rutiere de mărfuri au crescut de 12 ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile au crescut
Marius și Dan Ștefan, Autonom: Mândria noastră cea mai mare este că am construit un sistem în care colegii noștri învață | A
Distribuie acest articol