Firmele ar trebui să plătească TVA după ce depășesc pragul de 395.000 de lei, începând cu prima zi a lunii următoare
În Articol
- Federația pentru Inovare și Competitivitate Sustenabilă în IMM-uri (FICSIMM) vine cu propuneri concrete privind modificarea art. 310 alin. (6) din Codul Fiscal, în contextul ridicării plafonului de scutire de TVA la 395.000 lei, solicitând o reformulare clară și aplicabilă care să respecte Directiva UE 2020/285 și să evite blocajele administrative.
În cadrul ședinței Comisiei de Dialog Social organizată de Ministerul de Finanțe, Federația pentru Inovare și Competitivitate Sustenabilă în IMM-uri (FICSIMM) a transmis un punct de vedere ferm, însoțit de propuneri legislative clare, privind proiectul Ordonanței de Urgență ce vizează modificarea și completarea Codului Fiscal, în special în ceea ce privește regimul special de scutire de TVA aplicat întreprinderilor mici.
Într-un peisaj economic fragil, cu peste 1,4 milioane de contribuabili care aplică regimul special de scutire, este esențial ca reglementările fiscale să fie clare, echitabile și funcționale. Înregistrarea în scop TVA nu trebuie să devină o cursă contra-cronometru pentru IMM-uri, ci un proces predictibil și sustenabil.
„Ne dorim o lege clară, nu o capcană procedurală. Propunerea noastră este în spiritul echității, sustenabilității și inovării – valori fundamentale pentru orice economie modernă”, a încheiat vicepreședinta Loredana Iulia Mihăilă.
Propunerea făcută de FICSIMM
Pe scurt, conform propunerii Federației FICSIMM, firmele care depășesc pragul de 395.000 lei ar trebui să înceapă să plătească TVA începând cu prima zi a lunii următoare celei în care au depășit plafonul.
Așadar:
- Dacă firma depășește plafonul în luna aprilie, va începe să aplice TVA de la 1 mai.
- Între timp, are timp să se înregistreze în scop TVA, să își modifice softurile, casele de marcat etc., fără a fi retroactiv taxată.
Această propunere oferă claritate, timp de conformare și respectă reglementările europene.
Propunerea Ministerului de Finanțe
Varianta legislativă propusă în proiectul actual al Ordonanței de Urgență (OUG) prevede că:
Firma trebuie să se înregistreze în scop TVA „cel târziu la data depășirii plafonului”, iar regimul de taxare cu TVA se aplică chiar din ziua în care plafonul este depășit.
Asta înseamnă că:
-
Dacă firma depășește plafonul în timpul unei zile, toate tranzacțiile de după acel moment trebuie taxate cu TVA, dar nu este clar dacă și cele anterioare din acea zi intră la TVA.
-
Nu este oferit un timp de tranziție clar pentru modificări tehnice și administrative.
Pe scurt: TVA-ul se aplică chiar din ziua depășirii plafonului, fără amânare, ceea ce poate crea confuzii și dificultăți de conformare.
Astfel, FICSIMM solicită revizuirea și reformularea articolului 310 alin. (6) pentru ca data de referință la care o persoană impozabilă trebuie să se înregistreze în scopuri de TVA să fie stabilită ca prima zi a lunii următoare celei în care plafonul de 395.000 lei este depășit. Această modificare ar asigura, potrivit FICSIMM, o abordare neutră, predictibilă și aliniată cu Directiva (UE) 2020/285.
În forma actuală a proiectului OUG, obligația de înregistrare intervine „cel târziu la data depășirii plafonului”, fără a specifica dacă toate tranzacțiile din acea zi intră sub incidența regimului normal de taxă sau doar cele ulterioare momentului depășirii. O astfel de formulare, susțin reprezentanții IMM-urilor, poate genera confuzii, erori de încadrare și expunerea contribuabililor la sancțiuni nejustificate.
„TVA-ul trebuie să rămână un impozit neutru, nu o povară procedurală”
„Este vital să stabilim în mod clar că prima tranzacție după depășirea plafonului special de scutire este cea supusă regimului normal de taxă. TVA-ul este un impozit indirect și trebuie să rămână neutru, nu o sursă de incertitudine și povară procedurală pentru micii contribuabili”, a explicat Loredana Iulia Mihăilă, vicepreședinte FICSIMM.
Federația atrage atenția că marea majoritate a întreprinderilor mici activează în sectoare precum comerțul cu amănuntul sau comerțul electronic, unde beneficiarii sunt consumatori finali. Astfel, orice incertitudine legată de aplicarea TVA poate afecta direct marja de profit și competitivitatea acestor afaceri.
1,4 milioane de contribuabili vizați direct de propunerea FICSIMM
Potrivit datelor furnizate în Buletinul Statistic Fiscal publicat în ianuarie 2025, 1.441.889 de contribuabili – persoane impozabile – aplică regimul special de scutire de TVA. Dintre aceștia, aproape 813.000 sunt persoane juridice și peste 629.000 sunt activități independente neînregistrate în scop TVA.
Prin comparație, doar aproximativ 560.000 de contribuabili sunt înregistrați în scop TVA. Astfel, transpunerea unei forme neclare a legislației poate afecta negativ un segment imens al economiei locale, riscând să creeze un val de complicații administrative, în special pentru IMM-uri.
Obstacole operaționale și riscuri fiscale generate de actuala formă a OUG
FICSIMM subliniază că modul în care este formulată în prezent obligația de înregistrare poate duce la:
- Ambiguități privind momentul colectării TVA – formularea „cel târziu la data depășirii plafonului” nu precizează dacă întreaga zi a depășirii este supusă taxării sau doar operațiunile ulterioare.
- Lipsa unui timp rezonabil pentru conformare – IMM-urile care operează cu case de marcat trebuie să efectueze modificări tehnice (inclusiv schimbarea memoriei fiscale și atribuirea unui nou NUI), ceea ce implică minimum patru zile lucrătoare. În lipsa unei perioade de tranziție clare, contribuabilii riscă să fie în imposibilitatea de a respecta obligațiile fiscale.
- Inechități între contribuabili – unele firme, în funcție de natura activității, vor putea implementa schimbările mai rapid decât altele, încălcând astfel principiul echității fiscale prevăzut la art. 3 din Codul Fiscal.
- Blocaje administrative la ANAF – obligația autorităților fiscale de a determina retroactiv momentul exact al depășirii plafonului, în special în cazul firmelor cu mai multe case de marcat, va genera costuri suplimentare de administrare și eficiență redusă în impunere.
Ce propune FICSIMM concret
Prin formularea neclară, proiectul OUG în forma sa actuală reglementează implicit înregistrări retroactive în scop TVA, ceea ce vulnerabilizează întreprinderile mici și le expune riscurilor de sancțiuni fiscale. Este, practic, o armă cu două tăișuri: pe de o parte, contribuabilul nu are timp să se conformeze; pe de altă parte, ANAF este forțată să aloce resurse pentru inspecții fiscale de amploare redusă, dar cu efort logistic mare”, a declarat Mihăilă.
Mai mult, IMM-urile care operează cu stocuri riscă să nu poată ajusta taxa deductibilă pentru bunurile vândute în ziua depășirii plafonului, deoarece inventarul este necesar pentru calculul deducerii, conform art. 304 din Codul Fiscal. Astfel, întreprinderile ar putea pierde sume importante de bani, chiar dacă se conformează în mod onest.
Federația propune următoarea reformulare a articolului 310, alin. (6):
„(6) Persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire şi a cărei cifră de afaceri, prevăzută la alin. (2), depășește plafonul de scutire prevăzut la alin. (1), trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 316, cel târziu la data depășirii plafonului. Data atingerii sau depășirii plafonului se consideră a fi cel târziu prima zi a lunii calendaristice următoare celei în care plafonul a fost atins ori depășit. Regimul de taxare se aplică începând cu data depășirii plafonului prevăzut la alin. (1).”