Știri de la companii. Farmec a ajuns la o cifră de afaceri record după ce compania clujeană a investit în magazine proprii
- Farmec a realizat în anul 2023 cu o cifră de afaceri de peste 358 de milioane de lei, peste 71 milioane de euro. Este un nou record pentru producătorul român de produse cosmetice.
Motivele pentru Farmec SA din Cluj-Napoca a realizat cifra de afaceri record ar fi, conform unui comunicat al companiei: intrarea pe noi segmente de piață, extinderea rețelei de magazine proprii și investițiile în îmbunătățirea gamelor tradiționale din portofoliu au adus companiei clujene o creștere de aproape 20% față de anul anterior. În anul 2022, cifra de afaceri a companiei a fost de 298 de milioane de lei și s-a înregistrat un profit de 9 milioane de lei cu 679 de angajați, conform datelor platformei Termene.ro.
Potrivit comunicatului, Farmec a înregistrat o evoluție pozitivă pe toate segmentele din portofoliu, atât la produsele de skincare, cât și la cele dedicate curățeniei. Fiolele cu Acid Hialuronic din gama Gerovital H3 Evolution sunt în continuare în topul produselor produsele preferate de consumatori.
„Totodată, creșteri importante au fost înregistrate și la deodorante & antiperspirante și geluri de duș. La 40 de ani de la lansare, laptele demachiant Doina continuă să-și probeze eficiența și popularitatea, fiind în top 10 cele mai bine vândute produse. Anul 2023 a marcat și o premieră pentru companie, intrarea pe segmentul dedicat îngrijirii pielii copiilor şi bebelușilor, cu Gerovital Kids. Noua gamă a adus vânzări peste obiectivele stabilite și are prognoze de creștere importante pentru acest an”, se mai precizează în comunicat.
Magazine proprii Farmec & Gerovital
Cu două noi magazine sub branduri proprii deschise în 2023, rețeaua de magazine Farmec & Gerovital continuă să asigure cel mai mare volum din vânzările companiei. De altfel, producătorul a anunțat, pentru acest an, 5 noi locații ce vor fi adăugate, două dintre acestea fiind deja inaugurate, în luna martie în acest an, la Cluj și Galați. În lunile aprilie și mai vor fi deschise magazine noi, în Pitești și Sibiu, se arată în comunicat.
Investițiile în crearea de noi produse și relansarea sub noi formule a unor game apreciate de consumatori, precum Gerovital Tratament Expert, Gerovital H3 Antiperspirante şi Gerovital H3 Derma+ au fost dublate de eforturile de a crește nivelul de automatizare pe liniile de producție. De asemenea, cererea crescută pentru produsele de curățenie din gamele Nufăr și Triumf a condus la investiții în automatizare, atât în procesul de preparare, cât și pe liniile de ambalare din cadrul secției dedicate.
„Cel mai important succes din 2023 rămâne atragerea de noi segmente de public, în mod special în rândul consumatorilor tineri. Strategia noastră este aceea de a-i fideliza, motiv pentru care vom continua, și anul acesta, să lansăm produse inovative, în formule unice pe piață, iar primul pas în acest sens va fi relansarea gamei Gerovital Plant.”, spune Mircea Turdean, Director General Farmec”, se precizează în comunicat.
Fabrica Farmec, în care lucrează peste 700 de angajați, continuă, și în 2024, să fie sub un amplu proces de retehnologizare, în perioada următoare urmând a fi finalizate procesele de automatizare pe mai multe linii de ambalare produse.