„(Pierderea controlului n.r.) nu este un lucru pe care îl luăm în considerare. (...) Suntem extrem de mândri și recunoscători pentru realizările și succesul colegilor noștri de aici. Considerăm că au construit afaceri uimitoare, care sunt suficient de mature, care au o dinamică bună și care, pentru a fi competitive prin ele însele, trebuie să fie oarecum independente de grup.
Le-am permis această independență la sfârșitul anului trecut, când ne-am refinanțat obligațiunile și am restructurat anumite clauze și anumite reguli de colaborare între investitorii în obligațiuni și creditorii din grupul nostru.
Practic, nu am separat deloc Spania – Spania face parte din grupul nostru așa cum a fost în trecut și cum va continua să fie și în viitor – dar le oferim colegilor spanioli flexibilitate deplină pentru a accesa piețele de capital, fie prin acțiuni, fie prin obligațiuni”, a spus Serghei Bulgac la Capital Markets Day, întâlnirea anuală cu investitorii organizată în Madrid.
Presa spaniolă anunța la începutul lunii septembrie că Digi a început pregătirile pentru listarea la bursă a filialei sale din Spania, cu obiectivul de a debuta public în 2026. Compania a angajat serviciile Rothschild de consultanță financiară pentru a explora listarea.
Ulterior, la finalul lunii octombrie, în presă au apărut știri potrivit cărora compania ar fi angajat Barclays, Santander și UBS pentru listare. Obiectivul operațiunii este de a finanța creșterea viitoare a Digi Spania prin plasarea unei participații minoritare din acționariat către investitori instituționali.
„Credem că ar putea fi o oportunitate excelentă de a capta valoare, de a evidenția valoarea, de a cristaliza valoarea, dar și de a spori valoarea în viitor. De asemenea, este o oportunitate excelentă pentru Spania de a avea toate instrumentele și mijloacele necesare pentru a concura, nu doar pe piața comercială – cu clienți, tehnologii și activitate de zi cu zi – ci și pe piața financiară. Cred că este momentul potrivit acum și încercăm să ne ajutăm colegii să crească și să își arate valoarea, astfel încât și valoarea noastră să fie reflectată în mod corespunzător”, a adăugat Serghei Bulgac.
Se estimează că Digi Spania, care după creșterea accelerată din ultimii ani este al patrulea operator de pe piața spaniolă, după Telefónica, Masorange și Vodafone, are o valoare a întreprinderii (enterprise value) în jurul valorii de 2,5 mld. euro, care include capitalul și datoria.
Analiștii estimează că Digi ar putea atinge un EBITDA în Spania cuprins între 275 și 285 mil. euro în 2026, ceea ce se traduce în aproximativ de nouă ori EBITDA, ținând cont de evaluarea menționată anterior.
Recent, Digi Communications a anunțat că a suplimentat de la 500 mil. euro la 600 mil. euro o emisiune de obligațiuni, stabilind o rată a dobânzii de 4,625% pe an și scadența în 2031.
Digi Communications este evaluată de investitorii de la Bursa de la București la 13,7 mld. lei, după o creștere de peste 100% în ultimele 12 luni, pe fondul unor tranzacții de aproximativ 700 mil. lei, arată datele BVB.
Unul dintre cei mai mari acționari ai companiei este Fondul de Pensii Administrat Privat NN Pensii, cu o participație de 21,83%. Acțiunile DIGI înregistrează o creștere de 29% de la începutul anului, pe fondul unor tranzacții de 255 mil. lei.
Compania controlată de omul de afaceri Zoltán Teszári a raportat în 2025 venituri consolidate preliminare de 2,22 mld. euro, în creştere cu 15% faţă de anul anterior, însă a încheiat anul cu pierdere înainte de impozitare de 33 mil. euro, comparativ cu un profit de peste 530 mil. euro în anul anterior, pe fondul creşterii accelerate a costurilor de finanţare şi al investiţiilor în extinderea reţelelor din afara României.






























