Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat luni că speculaţiile potrivit cărora motorina sau benzina vor ajunge să coste 10 lei litrul sunt nişte „minciuni sfruntate", deoarece, în prezent, nu există niciun argument raţional, comercial sau economic care să justifice un astfel de nivel al preţului la pompă, conform Economica.net.
„În momentul de faţă, suntem preocupaţi, în primul rând, de modul în care arată potenţialele perturbaţii pe piaţa de aprovizionare cu produse petroliere, de asigurarea faptului că nu vor creşte preţurile la carburanţi nejustificat, în contextul în care avem acest conflict în Orientul Mijlociu. (…)
Am discutat cu toţi operatorii din piaţă, suntem asiguraţi cu depozite în caz de urgenţă (…) care vor putea să fie folosite într-o situaţie de avarie şi care vor putea să asigure aprovizionarea pentru piaţa din România aproximativ 90 de zile în situaţii de avarie.
Dar nu suntem în această situaţie. În plus, în toate terminalele de pe teritoriul României, plus în depozite, sunt suficienţi carburanţi pentru a asigura fluxurile normale fără a avea o perturbaţie”, a declarat Bogdan Ivan, ministrul Energiei.
El a adăugat că există o creştere de aproximativ 10% a cotaţiei petrolului la nivel internaţional, însă, în condiţiile în care costul ţiţeiului reprezintă circa 25% din preţul final al carburanţilor, nu se poate vorbi despre un potenţial de creştere extrem de mare.
Mai multe amănunte în articolul publicat de Economica.net.





















.png)


















