Mai exact, legislația prevede neimpozitarea cheltuielilor de transport și cazare acordate administratorilor și directorilor „pe perioada deplasării în altă localitate, în țară și în străinătate, în interesul desfășurării activității”, însă Codul fiscal nu definește noțiunea de „altă localitate” în contextul raporturilor de mandat.
„Mulți administratori și directori se deplasează periodic la sediul societății pentru participarea la ședințe ale consiliului de administrație/directoratului sau la alte activități aferente exercitării mandatului. Totuși, regimul fiscal aplicabil la nivelul persoanei fizice nu este explicit prevăzut în actualul cadru legislativ”, a explicat Luminița Obaciu, membră în cadrul Comitetului fiscal CCF.
CCF a trimis o adresă către Ministerul Finanțelor, în acest sens. Practic, reglementările referitoare la transportul de la și către locul de muncă sunt aplicabile exclusiv salariaților, fără a acoperi situația administratorilor și directorilor.
În consecință, deplasarea de la domiciliu la locul de desfășurare a activității de administrare rămâne neacoperită de o reglementare explicită, ceea ce generează interpretări și practici neunitare.
Pentru salariați, sumele reprezentând contravaloarea transportului dus-întors între domiciliu și locul de muncă, atunci când acesta este situat într-o altă localitate decât cea de domiciliu, reprezintă venit neimpozabil.
Pentru uniformizarea practicilor și aplicarea unitară a legislației fiscale, Camera Consultanților Fiscali solicită să se aplice același mecanism ca în cazul angajaților. În ceea ce privește sintagma „deplasare în altă localitate, în interesul desfășurării activității”, ar trebui clarificat ce înseamnă „altă localitate”.
Poate fi vorba despre localitatea distinctă de cea în care se desfășoară activitatea de administrare (locul prevăzut în contractul de mandat) sau orice localitate diferită de cea de reședință a persoanei fizice, chiar dacă destinația este sediul societății.
.webp)
