Business News

Black Friday 2024 a ajuns chiar și la bănci și supermarketuri. Ofertele au trecut de la electrocasnice și haine, până la carnea de porc

8 noiembrie 2024, de , in
Loading the Amira Audio Citește articolul...

Oferta este deosebit de generoasă, mergând de electrocasnice, electronice, îmbrăcăminte, jucării, bijuterii, mașini de lux, bilete de avion și până la carne de porc sau mezeluri.

Unele companii au furat startul de Black Friday cu câteva zile înainte de 8 Noiembrie, zi care marchează practic debutul reducerilor de sărbători, în timp ce altele anunță derularea campaniei de reduceri pe mai multe zile.

Mai mult de jumătate dintre români ies la cumpărături de Black Friday, iar o  treime au în plan să cheltuie cel puțin 1.000 de lei.  Bugetele sunt în mare comparabile cu cele din 2023, ba char mai mici în multe dintre cazuri.

 Bugetul românilor de Black Friday

Românii vânează reducerile de Black Friday, cel mai important eveniment de retail al anului, chiar dacă nu toți își permit să pună bani de o parte din timp. 53% dintre conaționalii noștri , iar undeva la 33% dintre ei au de gând să cheltuie cel puţin 1.000 de lei, arată un sondaj realizat la iniţiativa tbi bank la nivel naţional în octombrie. Trebuie precizat și faptul că peste 43% nu au însă bani puşi deoparte, ci se bazează pe salariul lunii octombrie sau au în plan să se împrumute.

„Creşterea costurilor de trai mai rapid decât salariile şi efectele inflaţiei au erodat însă puterea de cumpărare în ultimul an, ceea ce se reflectă în bugetul de cumpărături. Astfel, deşi cei mai mulţi au în plan să cheltuie o sumă semnificativă, de cel puţin 500 de lei, valoarea este comparabilă sau chiar mai mică decât anul trecut pentru 72% dintre consumatori”, se arată în sondaj.

Peste 58% se vor orienta exclusiv către achiziţii online, iar un procent similar va folosi o aplicaţie de cumpărături, susține Ionuţ Sabadac, vicepreşedinte Merchant Solutions, tbi.

Reducerile eMAG

La eMAG peste 1,5 milioane dintre oferte vor avea pe 8 noiembrie cel mai bun preț din an, anunță reprezentanții companiei. Bugetul mediu de cumpărături este de 3.116 lei.

Alături de categoriile de produse pe clienții planifică să le cumpere la reduceri anul acesta – televizoare, electrocasnice mici, haine, telefoane mobile, mașini de spălat, în oferta de Black Friday sunt incluse și produse speciale, precum: peste 7.000 de vouchere de avion cu reducere de până la 45%, până la 72% reducere la 40.000 nopți de cazare în România, peste 10 kg de aur, 88 autoturisme (dintre care 38 hibride, 33 pe benzină, 12 electrice, 5 diesel) sau peste 100 de tone de carne de porc și mezeluri.

La Flanco, în schimb, Black Friday 2024 a început pe 25 octombrie, iar campania ține mai mult de o lună, la fel ca și anii trecuți. Discountul maxim este de 60% la boxe și căști audio, însă reduceri consistente există și la articole din categoriile televizoare și home cinema ori aparate frigorifice.

 Black Friday la bănci și supermarketuri

Reduceri de Black Friday a2024 au pregătit și băncile. La ING Bank România, campania are loc în perioada 5-11 noiembrie și include oferte pentru creditul de nevoi personale, cardul de credit, cardul pentru copii de peste 10 ani, dar și pentru creditul ipotecar, asigurări și cashback la cumpărături.Există și o ofertă pentru ING Credit Card, care vine cu 30 de rate fără dobândă pentru achiziții de peste 500 de lei la eMAG.

De asemenea, UniCredit Consumer Financing oferă dobândă redusă pentru clienții persoane fizice ce doresc să aplice pentru un Credit de Realizări Personale în perioada 6 – 8 noiembrie 2024. Astfel, cei care optează pentru refinanțarea creditelor, beneficiază de o dobândă anuală fixă redusă între 5,99% și 9,99%.

Oferte speciale în această perioadă există și la haine. De exemplu, Fashion Days, retailerul online a lansat campania Black Friday 2024 în aplicație și pe website, valabilă până pe 10 noiembrie și cu reduceri de până la 80%. Campania include peste 2 milioane de articole disponibile în stoc.

Nu în ultimul rând, și retailerii au pregătit oferte generoase. Astfel, Auchan lansează Black Friday pe piața locală între 8-14 noiembrie, anunțând reduceri de până la 50% la peste 1.000 de produse. Doar câteva exemple: 30% reducere la selecția de brazi artificiali sau la selecția de dulciuri și chiar mai mult: 44% reducere la detergent capsule Ariel.

Începe să iei decizii bazate pe date
Alege una dintre soluțiile Termene.ro