Benzinăriile Lukoil pot funcţiona legal, pot plăti salarii şi achiziţiona stocuri până în aprilie 2026, a precizat, joi, ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, transmite Agerpres, citat de Economica.net.
„Decizia SUA (OFAC) de astăzi, Licenţa 128B privind Lukoil, asigură timpul necesar pentru a proteja locurile de muncă şi securitatea energetică şi păstrează interdicţiile de transferuri spre Rusia. În ultimele săptămâni ne-am coordonat îndeaproape cu OFAC privind scenariile posibile în România, alături de ministerele relevante”, a scris şefa diplomaţiei române pe platforma X.
Măsurile necesare
„Guvernul României a luat măsurile necesare şi are acum instrumentele pentru a putea supraveghea activitatea companiei. Ştiu că sunt mulţi angajaţi şi familiile lor care au nevoie de claritate până la vânzare, care se întreabă dacă de Crăciun vor putea primi banii de salarii de la angajatorul lor sau nu”, a scris şefa diplomaţiei române pe platforma X.
Ea explică faptul că benzinăriile pot funcţiona legal, pot plăti salarii şi achiziţiona stocuri până în aprilie 2026 şi se permite explicit vânzarea sau lichidarea operaţiunilor către alţi operatori.
„Este interzis transferul oricăror fonduri sau profituri către Rusia, iar asta nu va fi ceva ce depinde doar de cuvântul lor, ci este ceva ce monitorizăm direct”, adaugă Oana Ţoiu.
Derogare dată de SUA
Administraţia Trump a autorizat joi derularea de tranzacţii cu benzinăriile Lukoil din afara Rusiei, acordând o derogare de la sancţiunile impuse în octombrie pentru rolul pe care veniturile companiei petroliere îl joacă în sprijinirea războiului Moscovei în Ucraina, transmite Reuters.
Mai multe amănunte în articolul publicat de Economica.net.





