Business News

Societatea care vinde culturile celei mai mari ferme din România a pierdut 2,5 miliarde de lei din cifra de afaceri

Loading the Amira Audio Citește articolul...

Al Dahra Agriculture România SRL din București, compania care vinde recoltele fermei de cereale și alte plante din Insula Mare a Brăilei, a raportat pentru 2023 o cifră de afaceri de 1,1 miliarde de lei. Este cu 71% mai puțin decât anul precedent. Asta după ce în 2022, cifra de afaceri a fost de 3,78 miliarde de lei. S-a înregistrat astfel o cifră de afaceri mai mică cu aproape 2,5 miliarde de lei de la an la an, între 2023 și 2022.

Al Dahra Agriculture România SRL are ca obiect de activitate comercializarea recoltelor Agricost SRL din Brăila, firma care administrează cea mai mare fermă de plante (cereale și alte culturi) din România.

Insula Mare a Brăilei corespunde în bună parte cu ferma celor de la Agricost, care se întinde pe 56.000 de hectare de teren arabil de primă calitate, teren concesionat de la stat. Agricost a realizat în 2022 o cifră de afaceri de 860 de milioane de lei.

A scăzut cifra de afaceri, au scăzut și pierderile

Al Dahra Agriculture a înregistrat pierderi în 2023 de 7,2 milioane de lei. A fost o scădere a pierderilor cu 92% față de anul precedent. În 2022, compania a raportat pierderi de 94 de milioane de lei.

Anul trecut, numărul angajaților raportat de Al Dahra Agriculture România a fost de 23, cu 15% mai mult decât în anul precedent.

Domeniul de activitate al firmei este „comerț cu ridicata al cerealelor, semințelor, furajelor și tutunului neprelucrat”, cod CAEN 4621.

Acționarul unic al Al Dahra Agriculture România este compania din Emiratele Arabe Unite, Al Dahra International Investments – Sole Proprietorship LLC.

Ferma unui emir

Grupul Al Dahra este un jucător major în „eforturile de securitate alimentară din Abu Dhabi în special și din Emiratele Arabe Unite în general. Al Dahra este un lider multinațional proeminent în agrobusiness, cu peste 400 de mii de acri de teren agricol în Egipt, România, Serbia, SUA și altele, specializat în cultivarea și producția, pe lângă comercializarea a aproape 3 milioane de tone de hrană pentru animale și până la 3 milioane de tone de produse alimentare esențiale și managementul lanțului de aprovizionare de la capăt la capăt”, susțin reprezentanții companiei pe site-ul propriu.

Al Dahra operează în peste 20 de țări și găzduiește peste 40 de piețe, având o poziție de lider în Asia și Orientul Mijlociu.

Ferma din Insula Mare a Brăilei a fost achiziționată în 2018 de la Agricost prin preluarea firmei.

Atunci, Șeicul Hamdan Bin Zayed Al Nahyan, cel care controlează Al Ain Holding, din care face parte fondul de investiții Al Dahra Holding, a venit la București și s-a întâlnit cu președintele Klaus Iohannis.

„Proiectul din Insula Mare a Brăilei este imens. Vorbim de o investiție de circa 500 de milioane de dolari. Vor lucra acolo muncitori și companii românești, inclusiv pentru irigații. Emiratele Arabe Unite vor exporta cereale din România spre țările Europei și spre alte țări. Vrem să facem acolo cea mai mare zonă agricolă din Europa”, spune acum ambasadorul, în interviul pentru Financial Intelligence.

 

Începe să iei decizii bazate pe date
Alege una dintre soluțiile Termene.ro