Rezultatul depășește estimările inițiale ale piețelor și instituțiilor internaționale, care plasau deficitul între 8,2% și 8,4% din PIB. Cu toată că progresul există, față de restul Europei, România rămâne în urmă.
În majoritatea statelor membre s-a reușit menținerea dezechilibrelor sub control, deficitul guvernamental în zona euro fiind de 2,9%, iar în UE de 3,1% din PIB. Astfel, România rămâne statul cu cel mai ridicat dezechilibru bugetar din bloc, aproape de trei ori media comunitară. Urmează Polonia cu aproximativ 7,3% din PIB, Belgia cu 5,2% și Franța cu 5,1%, state cu deficite semnificative, însă mai mici. Unsprezece state membre au depășit pragul de 3% din PIB, în timp ce cinci au încheiat anul cu excedent bugetar.
La finalul anului 2025, cele mai mici niveluri ale datoriei publice raportate la PIB au fost înregistrate în Estonia (24,1%), Luxemburg (26,5%), Danemarca (27,9%), Bulgaria (29,9%), Irlanda (32,9%), Suedia (35,1%) și Lituania (39,5%), arată Eurostat. Douăsprezece state membre au avut datorii publice de peste 60% din PIB, cele mai ridicate fiind în Grecia (146,1%), Italia (137,1%), Franța (115,6%), Belgia (107,9%) și Spania (100,7%).
Corecția a fost realizată printr-un mix de măsuri precum creșterea veniturilor bugetare, reducerea și eficientizarea cheltuielilor, utilizarea mai eficientă a fondurilor europene și reducerea arieratelor acumulate anterior, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanțelor.
Un element subliniat de Ministerul Finanțelor este că ajustarea nu a tăiat din investițiile publice, menținute la 7,2% din PIB, printre cele mai ridicate niveluri din UE, „susținând în continuare dezvoltarea infrastructurii și implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene.”
„Am redus semnificativ deficitul fără să oprim investițiile și fără să abandonăm marile proiecte de modernizare ale României", a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, adăugând că România „reconstruiește credibilitatea economică" față de partenerii europeni și piețele financiare.







.png)




































