Romalimenta: Eliminarea facilităților fiscale favorizează concurenții străini. De Paște vom mânca pâine și alte produse de bază din import

Romalimenta: Eliminarea facilităților fiscale favorizează concurenții străini. De Paște vom mânca pâine și alte produse de bază din import
Federația Patronală din Industria Alimentară Română - Romalimenta - avertizează cu privire la efectele dramatice pe care le va avea eliminarea facilităților fiscale pentru industria alimentară și agricultură, domenii strategice, începând cu 1 ianuarie 2025. Măsura se mai aplică în construcții și IT.

Efectul direct al eliminării facilităților fiscale va fi creșterea prețurilor de producție, care va duce la scumpirea produselor. Aceasta va însemna practic scoaterea producătorilor români de pe piață, deschizând calea importurilor.

Eliminarea facilităților fiscale se adaugă altor două măsuri contestate de mediul de afaceri: creșterea salariului minim de anul viitor și prelungirea datei până la care se aplică plafonarea adaosurilor comerciale până la 30 iunie 2025.

Alimente mai scumpe

Reprezentanții Romalimenta arată că Ordonanța Trenuleţ, care prevede pe de o parte creșterea salariului minim, iar pe de altă parte anularea facilităților fiscale de care beneficiau angajații din sector, reprezintă încă o lovitură pentru industria alimentară, care riscă să-și piardă angajații.

„Acest lucru înseamnă că facilitățile fiscale vor fi înlocuite cu plata taxelor aferente de catre angajator sau de către angajat. Suportarea acestor taxe de către angajat ar conduce la plecarea masivă a salariaților din sectorul alimentar către alte zone cu salarii mai bune”, se precizează într-un comunicat al |Romalimenta.

În același timp, suportarea de către angajatori a sumelor respective înseamnă creșterea costurilor suplimentare de producție, care se vor resimți în prețul produselor și în scăderea producției de alimente românești, permițând o intrare și mai puternică în România a produselor similare din țările vecine.

Pericolul Schengen

Membrii Romalimenta atrag atenția că, odată cu aderarea României la Schenghen și cu dezvoltarea infrastructurii rutiere, sunt condiții foarte bune create pentru ca cei dezvoltați tehnologic mai bine decât producătorii de la noi să acopere piața noastră.

Menținerea acestor măsuri împotriva industriei alimentare va duce la creșterea imediată a prețurilor produselor alimentare, avertizează procesatorii.

”Facilitățile au fost decise nu ca un capriciu guvernamental, sau urmare a unui lobby de succes al nostru, ci pentru că aceste sectoare au fost considerate (pe buna dreptate), ca fiind strategice - în cazul nostru, pentru că agricultura este o ramură importantă, economic și social, iar industria alimentară produce hrana de zi cu zi a populației. Ambele segmente au imperios nevoie de sprijin pentru a reface handicapul tehonologic față de alte state UE și care explică deficitul comercial pe care, din păcate, îl înregistrăm an de an”, se arată în comunicatul Romalimenta.

Produse de bază de import

Creșterea salariului minim, alături de anularea facilităților, se adaugă unei alte măsuri cu influențe negative pentru industria alimentara: plafonarea adaosurilor comerciale. Cele trei măsuri au fost luate fără consultarea prealabilă a organizațiilor reprezentative sectoriale ale industriei alimentare și fără să se țină cont că astfel se reduce potențialul de producție al industriei alimentare românești, favorizând concurenții din afara țării.

„Probabil că de Paște vom mânca pâine și alte produse de bază fabricate preponderent în afara României, iar agricultura din țara noastră va rămâne doar furnizor de materii prime”, avertizează Romalimenta.

Ordonanța austerității

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, luni, în şedinţa de Guvern, că a decis împreună cu partenerii de coaliţie să adopte azi aşa-zisa Ordonanţă „Trenuleţ”, pentru a ţine sub control deficitul bugetar în 2025.

Nu este o ordonanţă a „austerităţii” sau „sărăciei”, a spus Ciolacu. „Austeritate a fost când s-au tăiat salarii cu 25%, când a crescut TVA de la 19 la 24% sau când s-au închis sute de şcoli şi spitale”, a mai precizat premierul.

Printre măsurile care vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2025 se află înghețarea salariilor bugetarilor, precum și eliminarea facilităților fiscale pentru agricultură, industria alimentară, construcții și IT.

De asemenea, salariile din companiile de stat nu vor fi majorate, excepție făcând creșterile impuse de majorarea salariului minim până la 4.050 de lei brut, de la 1 ianuarie, potrivit ordonanței de urgență ce include măsurile de austeritate ce vor fi adoptate de Guvern.

Termene.ro este o sursă de referință pentru analize economice și conținut de business, nu un generator de trafic de clickbait. Misiunea noastră este să furnizăm informație relevantă, riguroasă și ușor de înțeles, bazată pe date concrete și susținută de expertiză profesională. Ne adresăm profesioniștilor care au nevoie de acuratețe pentru a lua decizii corecte.

Află aici mai multe despre politica editorială a Termene Business Hub.
Cele mai mari companii care au depus bilanțul pe 2025. Actualizare 5 aprilie
Profi, în anul tranzacției. Pierderi istorice de 537 mil. lei în 2025. Începând de astăzi, Profi și Mega Image operează sub o
Top 50 companii din Argeș. De la Pic și Conarg la Horse, Lear și Karcher. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2
Chipsuri, conserve, salate și nuci. Profiturile procesatorilor de fructe și legume au crescut cu 660% în perioada 2008-2024.
Iași în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu 670% în perioada 2008-2024. Dezvoltarea software și ingineria s
Top 50 companii din Maramureș. De la Italsofa, Unio și Moeller la Aramis, Universal Alloy și Eaton. Cum s-a schimbat vârful c
Acvacultura și pescuitul, un sector de 580 mil. lei în care profiturile au intrat la apă. Liderul pieței este în concordat pr
Timiș în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu aproape 380% în perioada 2008-2024. Timișul găzduiește cele ma
Top 50 companii din Buzău. De la Romet și Relad la Getica 95, Voestalpine și Global Cash & Carry. Cum s-a schimbat vârful cla
Afaceri cu păduri. Suedezii din familia IKEA, singurii străini din top 20, într-o piață dominată de capital românesc. Analiza
Wargha Enayati: Vrem să răspândim conceptul de concierge doctor pe plan național, în următorii cinci ani | A fost odată în bu
SIM, Lacto Prod și Monor, singurele companii românești din topul producătorilor de lactate. Profiturile au crescut, numărul d
Covrigăriile câștigă teren. Profiturile din producția de panificație și patiserie au crescut de 10,7 ori în perioada 2008-202
Profiturile industriei produselor din carne au crescut de opt ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile s-au triplat |
Profiturile din transporturile rutiere de mărfuri au crescut de 12 ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile au crescut
Marius și Dan Ștefan, Autonom: Mândria noastră cea mai mare este că am construit un sistem în care colegii noștri învață | A