Business News

Motivele pentru care sunt blocate relocările de fabrici din Germania în România. „O sută astfel de fabrici ar revigora exporturile”

2 iunie 2025, de , in
Loading the Amira Audio Citește articolul...

La Târgu Lăpuș, județul Maramureș, două fabrici din Germania ar fi trebuit să fie relocate în parcul industrial din localitate. Însă procesul întârzie, și, din păcate, nu este un caz singular. Pentru un oraș în care, recent, s-au închis și ultimele două unități de producție care ofereau locuri de muncă populației, situația este una dramatică.

Sorin Orzac, omul de afaceri român care dorește relocarea celor două fabrici germane, rămâne optimist și speră ca transferul să aibă loc cât mai curând.

În ciuda contextului politic și a climatului macroeconomic complicat, România – alături de Polonia și chiar Ucraina – pare a fi una dintre destinațiile preferate pentru relocarea capacităților de producție, conform unor studii de piață realizate la începutul acestui an, citate de publicații din Germania. La acel moment, aproximativ 20% dintre antreprenorii germani declarau că vor să își mute fabricile, din cauza creșterii costurilor de producție.

De la restaurante, la producție industrială

Sorin Orzac a atras atenția publicului în luna decembrie, când a anunțat că vinde restaurantele Millennium și La Tour din Baia Mare. La aproape șase luni de atunci, afirmă că nu s-a concretizat nimic, deși 19 investitori și-au exprimat interesul.

Între timp, s-a orientat spre alte domenii și a ajuns la ideea relocării a două unități de producție din Germania, specializate în prelucrări metalice, în Parcul Industrial din Târgu Lăpuș. Cinci companii românești și-au anunțat deja prezența în zonă. Totul părea promițător, însă, dacă inițial investitorii – etnici români stabiliți în Germania – amânaseră decizia până la alegerile prezidențiale, acum spun că vor să vadă cum va arăta viitorul Guvern și ce măsuri vor fi adoptate pentru mediul de afaceri.

„Vreau să deschid două fabrici. Astăzi au venit cei din Germania, de unde vrem să relocăm, și mi-au spus: ‘Domnule, îmi pare rău, dar trebuie să mai așteptăm. Să vedem ce Guvern se formează. Dacă vin toți ăia înapoi, nu are rost’”, a declarat Sorin Orzac pentru Termene.ro.

Relocarea presupune o investiție de circa 3,5 milioane de euro, pentru care Orzac a apelat la fonduri europene nerambursabile, prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest.

Nevoia de IMM-uri

Deși nu sunt investiții mari, proiectele din Târgu Lăpuș sunt esențiale pentru economia locală, mai ales în condițiile în care ultimele două fabrici din zonă s-au închis recent – de altfel, și singurele rămase.

Astfel de unități de producție, chiar și mici, pot contribui la reducerea deficitului bugetar, mai ales dacă producția este destinată exportului. Condiția esențială: predictibilitatea.

„Noi nu știm ce se întâmplă mâine”, spune Orzac, care crede că guvernanții nu vor putea evita o majorare a TVA-ului pentru a aduce bani la buget. În paralel, consideră că ar trebui reduse cheltuielile statului, iar una dintre soluții ar fi eliminarea a aproximativ 100.000 de posturi bugetare.

„Nu este o investiție mare, dar dacă reușesc să deschid 100 de astfel de fabrici în România, contează enorm, mai ales că toate piesele pleacă la export – am echilibra astfel balanța comercială”, declară antreprenorul.

Probleme în Germania

Sorin Orzac, director executiv al Asociației Întreprinzătorilor Maramureș și prim-vicepreședinte al Uniunii Naționale a Patronatului Român, spune că relocarea acestor fabrici în parcurile industriale din România este fezabilă și deja vizibilă în vestul țării.

„În parcurile industriale, nu facem altceva decât să relocăm fabrici din Germania care se închid din cauza salariilor prea mari. Acolo nu mai este sustenabil și nici forță de muncă nu mai găsesc. Le aducem aici, unde există personal și poți rămâne profitabil”, explică el.

La începutul anului, aproape un sfert dintre companiile germane analizau relocarea producției în România sau Polonia, potrivit unui raport KPMG și Ost-Ausschuss (Comitetul Est al Economiei Germane), citat de Handelsblatt. Țările din Europa de Est oferă o combinație de costuri mai reduse și forță de muncă bine calificată, fiind tot mai atractive pentru investitorii germani.

În ultima perioadă, însă, percepția investitorilor germani privind România s-a înrăutățit, în contextul campaniei electorale. Mai mult de jumătate dintre firmele cu capital german active în România sunt acum pesimiste în legătură cu economia locală, potrivit sondajului AHK Business Survey.

Prezența germană în România

Germania, cea mai puternică economie a Uniunii Europene, este principalul investitor străin din România și prima destinație de export pentru produsele românești.

În România sunt înregistrate aproximativ 6.400 de firme cu acționariat german, dintre care peste 3.670 erau active și aveau bilanțurile depuse pentru anul 2023, potrivit datelor Termene Pasp. Acestea au generat afaceri cumulate de aproximativ 211 miliarde de lei, în creștere cu 6,5% față de 2022.

Profitul net total al acestor companii s-a ridicat la aproape 9,3 miliarde de lei în 2023, comparativ cu 8,7 miliarde în anul precedent. Numărul angajaților a crescut la peste 228.000 în 2023, față de 218.000 în 2022.

Pentru comparație, în 2015, companiile germane aveau aproximativ 174.000 de angajați în România – ceea ce înseamnă o creștere de peste 31% în perioada 2015–2023.

Începe să iei decizii bazate pe date
Alege una dintre soluțiile Termene.ro