S-a dat startul înscrierilor la Femeia Antreprenor. Platforma programului a fost activată la ora 10.00. Selectarea firmelor finanțate se face doar în funcție de punctaj
În Articol
- Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) a anunțat că pe 30 iulie, la ora 10.00, va lansa înscrierile în programul Femeia Antreprenor, ediția din 2024.
La ora 10.00, astăzi 30 iulie, s-a deschis sesiunea de înscrieri pentru proiectelor de finanțare în programul Femeia Antreprenor. Aplicațiile pot fi transmise exclusiv online, prin intermediul platformei informatice dedicate, https://minimis.imm.gov.ro.
Lucian Rus – secretar de stat în Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) – preconiza încă de săptămâna trecută, într-o declarație pentru Termene.ro, că sunt posibile unele blocaje ale platformei în timpul înscrierilor.
Nu contează ordinea înscrierii
Acesta îi liniștea însă pe participanți prin faptul că toate proiectele vor putea fi înscrise. În plus proiectele câștigătoare vor fi selectate în urma evaluării și nu pe baza principiului primul venit, primul servit.
„Testarea platformei realizate de STS (Serviciul de Telecomunicații Speciale n.r) este aproape finalizată, iar pe 30 iulie va demara programul”, a precizat Lucian Rus, secretar de stat în Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT).
El a reamintit că în 2024 programul se adresează în special antreprenoarelor cu experiență, fiind un program de scale up, de dezvoltare a afacerii.
Procedura de înscriere
Programul oferă antreprenoarelor din sectorul IMM oportunitatea de a obține finanțări de până la 200.000 lei. Bugetul programului este de 200 de milioane de lei, iar numărul estimat de beneficiare – 1.000.
Înscrierile încep pe 30 iulie 2024 și se desfășoară exclusiv online, prin intermediul platformei informatice puse la dispoziție de Ministerul Economiei.
Perioade de înscriere va dura 45 de zile, ceea ce va permite antreprenoarelor să depună proiecte competitive, a spus ministrul Economiei, Radu Oprea, atunci când a anunțat lansarea programului.
Aplicațiile vor fi transmise exclusiv online, prin intermediul platformei informatice dedicate, https://minimis.imm.gov.ro.
Procedura de implementare, care definește obiectivele și etapele schemei de ajutor de minimis, poate fi consultată aici: Procedura-Femeia Antreprenor-2024. Toate formularele necesare înscrierii în programul Femeia Antreprenori pot fi consultate și descărcate de aici, de pe siteul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.
Care este bugetul programului
Bugetul alocat programului „Femeia Antreprenor”, pentru anul în curs, este de 200.000.000 lei, fiind estimat un număr de 1.000 de beneficiare.
Cât este finanțarea
Finanțarea maximă pentru acest program este de 200.000 de lei, iar ajutorul de minimis reprezintă maximum 90% din această sumă.
Cum arată grila de punctaj
În acest an, programul Femeia Antreprenor este adresat femeilor manager cu experiență, cel mai mare punctaj urmând să îl primească aplicațiile depuse de femei ce au vechime în calitate de manager. De asemenea, prin punctaj sunt favorizate firmele care au obținut profit în ultimii ani precum și proiectele care prezintă un aport propriu de maximum 30% și minimum 10%.
Pentru a putea obține finanțare, o aplicație trebuie să primească, în urma evaluării, minimum 50 de puncte. Punctajul maxim care se poate obține este de 100 de puncte.