Business News

PAC 2023-2027: Finanțare pentru activități neagricole în mediul rural

28 iunie 2024, de , in
Loading the Amira Audio Citește articolul...

Românii care doresc să-și deschidă afaceri în mediul rural beneficiază de două linii importante de finanțare din Planul Strategic PAC 2023-2027, destinate activităților neagricole. Una dintre aceste linii va fi gestionată de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), iar cealaltă va fi administrată de Grupurile de Acțiune Locală (GAL-uri).

 

Una dintre cele mai populare linii de finanțare din anii trecuți, cunoscută anterior ca submăsura 6.2, va fi acum gestionată de GAL-uri. Antreprenorii din mediul rural care doresc să își deschidă noi Afaceri trebuie să ia legătura cu reprezentanții GAL-urilor din zonele în care activează pentru a accesa aceste fonduri.

 

Cea de-a doua linie de finanțare, „DR-29 – Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole”, cunoscută anterior ca măsura 6.4, a fost inițial programată pentru lansare în luna iunie. Cu toate acestea, calendarul AFIR a fost decalat, iar sesiunea de depunere a proiectelor pentru DR-29 nu are încă o dată precisă de lansare.

 

Pentru DR-29, nu vor mai fi acceptate proiecte pentru construirea de pensiuni noi, ci doar pentru modernizarea sau extinderea celor existente. Beneficiarii trebuie să demonstreze că dețin deja o pensiune activă pentru a putea accesa fondurile destinate acestor îmbunătățiri.

 

În plus, sunt punctate suplimentar societățile care au desfășurat activități agricole în zona rurală pentru minimum doi ani. Cea mai punctată activitate va fi producția, urmată de turism, sectorul medical și apoi serviciile. Cofinanțarea poate varia, ajungând până la 30%, în funcție de condițiile aplicantului.

Sursa: AGROTV

 

Începe să iei decizii bazate pe date
Alege una dintre soluțiile Termene.ro