Legea plafonării RCA a fost uitată în Camera Deputaților. Specialiștii au îndoieli că proiectul politicienilor va salva piața asigurărilor auto
În Articol
În vreme ce parlamentarii și reprezentanții Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) vorbesc de plafonarea tarifelor polițelor obligatorii de asigurare auto (RCA), o lege pe această temă strânge praful de un an prin Camera Deputaților. Adoptată tacit de Senat în aprilie 2022, nu a intrat până în prezent în atenția vreunei comisii.
Pe 15 noiembrie 2021, în contextul falimentului celei mai mari companii de asigurare din piața românească – City Insurance, un grup de 15 senatori și deputați liberali și UDMR depunea un proiect de lege.
Obiectivul: modificarea Legii 132/ 2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie. Principalul punct viza plafonarea la nivelul tarifului de referință publicat de ASF.
„Falimentul unei companii gigant din domeniul asigurărilor (City Insurance) a creat o pseudojustificare de a obține câștiguri financiare greu de suportat de către cetățenii care trebuie să încheie asigurări civile și obligatorii iar în acest context eratic social și economic, legiuitorul trebuie să prezinte o modalitate de protecție acestor categorii de cetățeni”, se arată în expunerea de motive.
Adoptare tacită la Senat, nimic la Camera Deputaților
Probabil că senatorii nu au înțeles ce se „eluctează în contextul eratic”. Pe 11 aprilie 2022, inițiativa a fost adoptată nu pentru că aleșii ar fi înțeles utilitatea, ci tacit, prin depășirea termenului.
Pe 13 aprilie 2022, ghinion: nu s-a aprobat procedura de urgență solicitată iar inițiativa a fost înregistrată la Camera Deputaților pentru dezbatere.
S-a trimis pentru raport la Comisia pentru buget, finanțe și bănci, Comisia pentru industrii și servicii, Comisia juridică, de disciplină și imunități, Comisia pentru transporturi și infrastructură și pentru avizare la Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare.
Niciuna dintre ele nu a făcut vreo discuție pe marginea inițiativei, în aproape un an.
Consiliul Concurenței vede „dezechilibre majore”
Pe 20 decembrie 2021, pe când inițiativa stătea nestingherită la Senat, Consiliul Concurenței se pronunța negativ referitor la plafonarea la nivelul tarifului de referință publicat de ASF.
„În cazul pieței asigurărilor auto obligatorii, situația care a generat creșterea primelor de asigurare a fost declanșată de retragerea autorizației de funcționare a societății City Insurance și inițierea procedurilor privind falimentul acesteia. Clienții uzuali ai societății au fost nevoiți să se reorienteze spre alte companii de asigurare din piață însă, pentru acestea, odată cu majorarea numărului de clienți, crește și nivelul de expunere asupra riscurilor inerente acoperirii daunelor rezultate din contractele încheiate.
O eventuală plafonare a primelor de asigurare nu ar rezolva problemele existente pe piață ci doar le-ar intensifica. Considerăm că propunerea legislativă în sensul plafonării tarifelor polițelor RCA la nivelul tarifelor de referință publicate de ASF ar urma să genereze un dezechilibru major pe piața de asigurări”, motiva Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
Printr-un punct de vedere ce urmează copy-paste argumentele Consiliului Concurenței, și Guvernul transmitea Senatului pe 17 ianuarie 2022 că „nu susține adoptarea acestei inițiative legislative”.
Reacția președintelui Camerei Deputaților
Președintele Camerei Deputaților, liderul PSD Marcel Ciolacu, a discutat și el miercuri despre majorarea valorii polițelor RCA și s-a arătat convins că guvernul va interveni. Despre inițiativa care se află de un an în Parlament, niciun cuvânt.
„Sunt ferm convins că guvernul va interveni, așa cum a mai făcut odată”, a spus Marcel Ciolacu, întrebat despre majorarea prețurilor la polițele RCA.
Referitor la audierea conducerii ASF, liderul social – democrat a anunțat că un vicepreședinte ASF i-a cerut o audiență, în timp ce președintele ASF a cerut o întâlnire cu premierul Nicolae Ciucă.
„Repet, a mai existat această tendință, odată, și eu știu că Guvernul României a reacționat în timp real. Sunt ferm convins că cei de la ASF, împreună cu Guvernul României, vor lua decizia cea mai bună. Dacă este o decizie prin OUG, va veni în Parlament”, a spus Ciolacu.
„ASF ia în calcul plafonarea tarifelor RCA pentru o perioadă determinată de timp. Vom vedea exact care va fi soluția concretă. Analizăm toate datele necesare unei astfel de decizii”, a declarat și Daniel Apostol, purtătorul de cuvânt al ASF, fără a explica însă și care ar fi baza legală.
Toate acestea în timp ce legea plafonării RCA zace uitată, de un an, în Camera Deputaților.
Probleme în sectorul RCA
Economistul Cristian Păun crede că un astfel de proiect poate să dăuneze pieței asigurărilor auto.
Polițele RCA sunt pe cale să explodeze. Cauzele sunt multiple și greu de surmontat prin măsuri pe termen scurt și foarte scurt. De pe azi, pe mâine, din păcate, nu se mai poate face mare lucru.
De ce s-a ajuns aici?
Motivele sunt legate de toate părțile din piață, în opinia lui Cristian Păun:
- Asiguratorii: „Sunt puțini, piața este împărțită între câțiva jucători mari care pun presiune pe toți mereu, mai ales pe stat, cu un potențial faliment (”too big to fail”), falimentul unor asiguratori, despăgubiri cu dificultate și cu întârziere, lichiditate scăzută în piață pentru asiguratori”;
- „Service-urile care repară mașinile: se confruntă cu o inflație enormă pe componente și piese de schimb (de 3 ori mai mare ca inflația la nivelul consumului final), salariul minim crescut, fiscalitate crescută la început de an, calitatea serviciilor problematică”.
- Asigurații: „Comportamentul multor asigurați este adesea păgubos. Pentru orice zgârietură în trafic se invocă polița RCA a ”vinovatului” și se deschid dosare de daună în care se comandă lucrări de reparații de amploare pentru mașini scumpe, cu devize pe măsură. Verificarea devizelor, verificarea autenticității evenimentelor din trafic, verificarea modului în care repară și constată daune suplimentare service-urilor de către asiguratori mai trebuie încă îmbunătățite semnificativ. Hazardul moral aici este în continuare imens și costisitor”.
- Reglementatorii: „Poartă și ei o parte importantă din vină. Ei trebuie să păstorească acest sistem de asigurare care, prin natura lui (este o asigurare obligatorie), este puternic legat de stat. Din afară sistemul RCA din România pare scăpat de sub orice control. Pare un sistem în care asiguratorii pot face ce doresc ei, service-urile pot face și ele ce doresc fără să fie foarte mult deranjate, în care înțelegerile dintre asiguratori și service-uri sunt mereu în dauna proprietarilor. Să nu mai vorbim de faptul că mulți au câte o mașină pentru fiecare membru al familiei și nu optimizează acest lucru”.
Cât de util e proiectul
„Am separat responsabilitatea statului pentru că are un statut de reglementator pentru că o mare parte din vina statului vine de la calitatea precară a infrastructurii și a lipsei de investiții și de dezvoltare care să țină cont de creșterea impresionantă a volumului de trafic și de mașini din trafic”, spune Cristian Păun.
Fără o infrastructură adecvată, mai ales în jurul metropolelor mari, accidentele vor rămâne multe și costisitioare pentru sistemul de asigurări. Centura Bucureștiului, de exemplu, înseamnă enorm pentru sistemul de asigurări. „Calitatea lucrărilor de reparații este și ea importantă. Aici statul ar trebui să își facă treaba și mai mult decât o face în momentul de față.Consecința acestor lucruri este creșterea continuă a poliței RCA. De la an la an, apar noi tarife care devin tot mai prohibitive”, completează specialistul.
„Evident, într-un astfel de context, politicianul ne propune soluția clasică de rezolvare a problemei: plafonarea prețului la RCA! Ea va avea însă consecințe adverse și va adânci și mai mult problemele, în loc să le rezolve”, mai adaugă Cristian Păun.