Granturi de 100.000 de euro pentru afaceri sociale înființate în orașe. Ghidul de finanțare a fost lansat spre consultare

Granturi de 100.000 de euro pentru afaceri sociale înființate în orașe. Ghidul de finanțare a fost lansat spre consultare
Antreprenorii care doresc să-și deschidă în mediul urban o afacere în domenul social vor putea obține granturi de maximum 100.000 de euro pentru a înființa firme în domeniu. Afacerile pot fi înființate în orașe din aproape toată România, cu excepția Bucureștiul și a orașelor din Ilfov. MIPE a publicat în consultare proiectul de ghid al solicitantului, în cadrul Programului Educație și Ocupare (PEO) 2021-2027, susținut din fonduri europene. Cofinanțarea este de minimum 10%.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a publicat în consultare proiectul de Ghid al solicitantului „Sprijin pentru înființarea de întreprinderi sociale în mediul urban”, din cadrul PEO 2021-2027. Până atunci, se pot face propuneri pentru definitivarea ghidului până pe 25 mai 2023, la adresa consultare.peo@mfe.gov.ro .

Prin aceste finanțări, antreprenorii cu vârste de peste 30 de ani vor putea obține fonduri nerambursabile de maximum 100.000 de euro, în anumite condiții, pentru a-și deschide întreprinderi sociale.

Finațări prin administrații publice sau organizații non-guvernamentale

Fondurile europene vor fi accesate în prealabil de o serie de organizații sau instituții, care vor derula proiecte mari și care vor selecta antreprenori aspiranți în aceste proiecte.

Timp de un an, oamenii vor trece prin cursuri de antreprenoriat și vor fi învățați să-și facă planuri de afaceri. Abia apoi, câțiva dintre cursanți vor fi selectați și vor primi granturile de maximum 100.000 de euro, pe lângă care și ei vor trebui să asigure măcar 10% cofinanțare.

Firmele vor trebui să angajeze patru persoane

De asemenea, antreprenorii sociali vor trebui să angajeze cel puțin 4 persoane în întreprinderile sociale și vor avea șanse mai mari la finanțare acele firme sociale care vor angaja cât mai mulți salariați.

MIPE crede că vor fi sprijinite astfel 720 întreprinderi sociale și se vor crea 3.064 noi locuri de muncă.

Calendarul

După ce se va termina, pe 25 mai, consultarea publică, ulterior MIPE va face ghidul final și va deschide apelul de proiecte pentru organizațiile care vor derula proiectele mari.

Pe urmă, vor fi selectate proiectele câștigătoare și abia apoi organizațiile care le vor derula vor recruta antreprenorii aspiranți, să-i includă în cursuri, pentru ca în final să le dea și subvențiile de max. 100.000 EUR celor pe care îi vor selecta.

MIPE preconizează că în perioada 10.06.2023, ora 16.00 - 10.08.2023, ora 16.00, organizațiile și instituțiile interesate vor putea depune proiectele mari în sistemul electronic MySMIS 2021.

Proiecte de maximum 3 milioane de euro derulate de administratori de grant

Pentru întregul apel de proiecte va fi disponibil un buget total de aproape 105 milioane de euro în aproape toată România, fiind excluse de la finanțare Bucureștiul și județul Ilfov.

Finanțările pe zone georgrafice

Din alocarea totală pentru acest apel, o alocare de 12,85 milioane de euro este dedicată investiţiilor teritoriale integrate (ITI):

  • ITI Valea Jiului – Municipii, orașe și suburbii: 2.857.160,00;
  • ITI Țara Făgărașului - Zone rurale: 1.428.580,00;
  • ITI Moții, Țara de Piatră – Zone de munte: 2.857.160,00;
  • ITI Delta Dunării – Alte tipuri de teritorii vizate: 5.714.320,00

Din acest buget de 105 milioane de euro se vor selecta la finanțare proiecte depuse de organizații, în valoare de câte 201.000-3 milioane de euro fiecare. Ca excepție, în ITI, valoarea maximă a proiectelor va fi de câte 1.428.580 euro.

Maxim 30% din bugetul proiectului va fi alocat cheltuielilor nesubsumate schemei de ajutor de minimis.

Minim 70% din bugetul proiectului va fi alocat subvențiilor pentru înființarea întreprinderilor sociale (cheltuieli care intră sub incidența ajutorului de minimis). Astfel, pentru granturile de câte 100.000 EUR pentru întreprinderile sociale este alocat un buget de minimum 73,5 milioane de euro, la nivel național.

Fiecare astfel de proiect mare va dupa 30 de luni.

Organizațiile care vor depune proiecte ca solicitanți eligibili vor putea fi:

  • a) entități ale economiei sociale, rețele, uniuni, federații din sectorul economiei sociale;
  • b) entități relevante, respectiv: furnizori de formare profesională autorizați publici şi privaţi, furnizori de servicii de ocupare acreditați publici și privați, furnizori de servicii sociale, organizații sindicale şi organizații patronale, asociații profesionale, camere de comerț și industrie, ONG-uri;
  • c) autorități publice centrale sau locale, exclusiv în calitate de parteneri, în parteneriat cu toate categoriile de entități eligibile menționate la lit. a) si b) de mai sus.

Ajutoare de minimis de câte 100.000 de euro pentru întreprinderi sociale

După ce vor fi selectate ca administratori de grant, organizațiile vor recruta în cadrul proiectelor lor mari ( de maximum 3 milioane de euro fiecare) așa-numitul grup-țintă, adică antreprenorii sociali aspiranți sau potențiali angajați în viitoarele întreprinderi sociale.

Antreprenori sociali vor putea fi:

  • Persoane care doresc să înființeze întreprinderi sociale în mediul urban (tineri cu vârsta de peste 30 ani) și
  • Persoane care vor fi angajate în întreprinderile sociale în mediul urban înființate în cadrul acestui apel (persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, șomeri de lungă durată, persoane din grupuri dezavantajate pe piața muncii, persoane inactive).

Timp de cel puțin 12 luni, antreprenorii aspiranți atrași în proiectele mari vor fi trecuți prin tot felul de cursuri, profesionale și de antreprenoriat. Apoi, tinerii cu vârste peste 30 de ani care merg pe traseul antreprenoriatului social vor fi sprijiniți să-și facă planuri de afaceri.

Ulterior, în fiecare proiect mare, cel puțin 100 de tineri antreprenori aspiranți vor fi selectați la finanțarea de câte 100.000 de euro, în baza planurilor de afaceri.

Valoarea ajutorului de minimis acordat per întreprindere socială nou creată este de maxim 100.000 euro/întreprindere, pentru minim 4 locuri de muncă nou create. Indiferent de valoarea ajutorului de minimis solicitată pentru o întreprindere socială nou creată, este obligatoriu ca, în cadrul fiecărei întreprinderi sociale să se înființeze minim 4 locuri de muncă.

Locurile de muncă vor fi menținute ocupate până la finalul etapei a II-a de implementare si minim 6 luni dupa finalizarea implementării proiectului. Persoanele angajate în cadrul întreprinderilor nou înființate vor avea, în mod obligatoriu, domiciliul sau reședința în regiunea/regiunile de dezvoltare/teritoriul ITI în care se implementează proiectul, în mediul urban.

Cofinanțare în bani sau în natură

Pentru fiecare întreprinderi socială înființată în cadrul proiectului, persoana din grupul țintă care înființează întreprinderea socială trebuie să asigure o cofinanțare proprie de minimum 10% din valoarea sprijinului financiar primit. Valoarea cofinanțărilor proprii asigurate de persoanele din grupul țintă care înființează întreprinderi sociale nu se cuprinde în bugetul proiectului. Cofinanțarea proprie de minimum 10% din valoarea sprijinului financiar acordat pentru o întreprindere socială înființată poate fi asigurată în bani sau în natură.

Administratorul de schemă de antreprenoriat social va acorda punctaj suplimentar planurilor de afaceri care prevăd o cofinanțare proprie mai mare de 10% din valoarea sprijinului financiar primit.

Ajutorul de minimis se va putea acorda în maximum trei tranșe, luând în considerare prevederile planurilor de afaceri depuse de către persoanele din grupul țintă. Prima tranșă va reprezenta maximum 50% din valoarea totală a finanțării nerambursabile solicitate de către întreprinderea socială.

Ce sunt întreprinderile sociale

Pe lângă faptul că viitorii antreprenorisociali se vor „înhăma” la tot felul de obligații, inclusiv de angajare și menținere a minimum 4 salariați și vor contribui și cu cofinanțare, viitoarele lor întreprinderi sociale vor trebui să respecte o serie întreagă de condiții de operare pe piață.

Conform Legii nr. 219/2015 privind economia socială, pot fi întreprinderi sociale:

  • a) societăţile cooperative care funcţionează în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, republicată, cu modificările ulterioare;
  • b) cooperativele de credit, care funcţionează în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare;
  • c) asociaţiile şi fundaţiile, care funcţionează în baza Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare;
  • d) casele de ajutor reciproc ale salariaţilor, care funcţionează în baza Legii nr. 122/1996 privind regimul juridic al caselor de ajutor reciproc ale salariaţilor şi al uniunilor acestora, republicată;
  • e) casele de ajutor reciproc ale pensionarilor, care sunt înfiinţate şi funcţionează în baza Legii nr. 540/2002 privind casele de ajutor reciproc ale pensionarilor, cu modificările şi completările ulterioare;
  • f) societăţile agricole, care funcţionează în baza Legii nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, cu modificările şi completările ulterioare;
  • g) cooperativele agricole care funcţionează în baza Legii cooperaţiei agricole nr. 566/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
  • h) orice alte categorii de persoane juridice, indiferent de domeniul de activitate, care respectă, conform actelor legale de înfiinţare şi organizare, cumulativ, definiţia şi principiile economiei sociale.

Statutul de întreprindere socială se recunoaște prin dobândirea unui atestat de întreprindere socială, în conformitate cu Legea nr. 219/2015 privind economia socială.

Persoanele juridice de drept privat, prevăzute mai sus, pot solicita un atestat de întreprindere socială, dacă actele de înființare și funcționare conțin prevederi prin care se demonstrează faptul că:

  • acţionează în scop social şi/sau în interesul general al comunităţii;
  • alocă minimum 90% din profitul/excedentul realizat scopului social şi rezervei statutare;
  • se obligă să transmită bunurile rămase în urma lichidării către una sau mai multe întreprinderi sociale;
  • aplică principiul echităţii sociale faţă de angajaţi și administratori asigurând niveluri de salarizare/remunerare echitabile, între care nu pot exista diferențe care să depăşească raportul de 1 la 8.
Termene.ro este o sursă de referință pentru analize economice și conținut de business, nu un generator de trafic de clickbait. Misiunea noastră este să furnizăm informație relevantă, riguroasă și ușor de înțeles, bazată pe date concrete și susținută de expertiză profesională. Ne adresăm profesioniștilor care au nevoie de acuratețe pentru a lua decizii corecte.

Află aici mai multe despre politica editorială a Termene Business Hub.
Top 50 companii din Bistrița-Năsăud. De la Dan Steel și Gomar la Frasinul și Dimex 2000. Leoni, TeraPlast și Rombat rămân constante. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Afacerile centrelor de fitness au crescut de 15 ori în 17 ani, dar piața merge mai mult în pierdere, cu un record negativ în 2025. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Expert contabil: Firmele care nu depun bilanțul până la 31 octombrie 2026 riscă inactivitate fiscală. Condițiile s-au înăsprit
Top 50 companii din Arad. De la Takata și Astral Impex la Joyson Safety Systems și Smart Management Invest. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Surpriză în Vaslui: un transportator de mărfuri înființat în 2025 are profituri mai mari decât majoritatea companiilor din județ
Afaceri record de 7,3 mld. lei pentru producătorii de medicamente în 2025. Cel mai bun an pentru profituri a fost 2024. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Top 50 companii din Vaslui. De la Rulmenți, Mopan și Mândra la Vanbet, Safir și Kredianis. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Surpriză în Bacău. Producătorul gecilor Moncler a depășit Agricola Internațional și a ajuns al treilea angajator din județ în 2025
Piața de call center a crescut de 18 ori în 17 ani, până la 3,7 mld. lei. Numărul de angajați a crescut de 6 ori. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Top 50 companii din Mehedinți. De la Meva și Combinatul de Apă Grea la Trustul de Construcții și Combinatul de Celuloză și Hârtie. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Afacerile unităților silvice au scăzut cu 21,5% în 2025, după doi ani atipici
Business în Dâmbovița. Profiturile au crescut mai repede decât afacerile în perioada 2008-2025. Cele mai populare activități sunt transporturile, construcțiile și comerțul. GRAFICE
Salariul minim din România: triplare în 10 ani, dar tot printre cele mai mici din UE
Top 50 companii din Dâmbovița. De la COS, Avicola Crevedia și Agricantus la Sun Garden, Rombeer Crîngașu si IDV. Beko/Arctic, singura constantă. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Cei mai mari angajatori din Cluj: Endava depășește De'Longhi și Emerson și trece pe locul doi. Electrica rămâne pe primul loc
Cei mai mari angajatori din Iași: Amazon, Phinia Delphi, Antibiotice și mai multe companii publice
Profituri și afaceri record pentru crescătorii de animale în 2025. Producătorii de pui și de ouă domină sectorul. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Restaurantele românești Mesopotamia și Fryday au profituri mai mari decât majoritatea firmelor din județul Suceava
Piața locuințelor noi, la al doilea an consecutiv de scădere. -12,5% în 2025 față de 2019. GRAFICE
Fotbalul românesc a descoperit concordatul preventiv: UTA Arad, FCU Craiova și Oțelul Galați, în procedură, după ce Poli Iași și Petrolul Ploiești au ratat-o și au ajuns în insolvență
Marile companii de la BVB sunt cu 50% mai scumpe decât acum un an, dar nu toate scumpirile înseamnă același lucru | GRAFICE
De trei ori mai multe concordate preventive în 2026: instrumentul de prevenție pentru firme prinde viteză, dar rămâne excepția | GRAFICE
Surpriză în Harghita: Un operator de toalete mobile a avut profituri mai mari decât majoritatea companiilor din județ în 2025
Record pentru piața de curierat. Afaceri de 9 mld. lei în 2025, dar profitul continuă să scadă. Urmează schimbări în clasament? Analiză 2008-2025. GRAFICE
Firmele de pompe funebre, afaceri record de peste 545 mil. lei în 2025. Profitul și-a reluat creșterea. Analiza pieței de servicii funerare în perioada 2008-2025. GRAFICE
Industria auto românească pierde 1.200 de angajați în fiecare lună
Top 50 companii din Harghita. 7 din 10 companii au rămas la vârful clasamentului în perioada 2008-2025. Romaqua, M. Tabac și Amigo & Intercost, cei mai mari jucători. TIMELINE
Top 50 companii din Caraș-Severin. De la TMK Reșița și C+C la SE Bordnetze și TMD Friction. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Cine vine după coroana Autonom? Piața de închirieri și leasing auto, la un nivel record de 5,6 mld. lei în 2025. Profiturile au intrat pe o pantă descendentă în ultimii ani. ANALIZĂ 2008-2025
Zece ani de scumpiri imobiliare. Cum au evoluat prețurile apartamentelor în șase mari orașe din România | Grafice
Swiss Capital și TradeVille au făcut trei sferturi din profiturile brokerilor independenți de la BVB în T1/2026. Patru case au ieșit pe pierdere | GRAFICE
Top 20 companii care au trecut pe profit în 2025: Rompetrol, Metro, Auchan, Electrica, Beko sau Mercedes-Benz
Cum a crescut salariul minim de la 1.450 de lei la 4.325 de lei în 10 ani?
Top 20 companii care au trecut pe pierdere în 2025: Carrefour, Selgros, UiPath, Sameday, Alro sau CFR Călători
Cele mai mari companii care nu au depus încă bilanțul pe 2025: Rafinăria Lukoil, proprietarul Zara și Bershka, șantierul naval din Tulcea sau BMW
Top 50 companii din Gorj. De la Artego, Avi Instant și Uzina Mecanică Rovinari la CE Oltenia, TMG Guard și Macofil. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Ion Sturza: BlackRock a vrut să cumpere Rompetrol, dar oferta KazMunayGas a fost de 5-6 ori mai mare | A fost odată în business
A crescut sau a stagnat de fapt producția de mobilă în perioada 2008-2025 în raport cu inflația? Mai mult de o treime din angajați au dispărut în ultimii 17 ani. ANALIZĂ
Top 50 companii din Sălaj. De la Aplast, Inserco și Simex la Avril și Aenova. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. Silcotub, singura constantă. TIMELINE
De 12 ori în 17 ani. Producția de hrană pentru animale de companie crește, dar nu ține pasul cu cererea. Trei producători reprezintă 87% din sectorul de 123 mil. euro. Analiză 2008-2025
Top 50 companii din Tulcea. De la STX, Elmet Com și Deltacons la Vard, Mini-Farm și Waldevar. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
De la obligațiuni la acțiuni: Bursa de la București și-a schimbat radical motorul de creștere în 2026 față de 2025 | GRAFICE
Producția de înghețată, un alt sector care s-a topit? Afacerile cumulate ale producătorilor au scăzut în raport cu inflația în perioada 2008-2024, dar lipsesc datele liderului de piață
Top 50 companii din Vâlcea. De la Oltchim, Damila și CET Govora la Faurecia, Vel Pitar și Avicarvil. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
ANAF lansează două aplicații pentru verificarea automată a raportărilor SAF-T
Șase jucători controlează peste 70% din producția de lacuri și vopsele. Sectorul a crescut mai lent decât inflația, dar profiturile au crescut puternic. Analiză 2008-2024. GRAFICE
TVA de 11% pentru prima locuință cumpărată de tinerii sub 35 de ani, propusă în Senat
Top 50 companii din Botoșani. De la Danilux, Pita și Rolana Tex la Electroalfa, Vestra și Cornell’s Floor. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Industria hârtiei și cartonului, un sector de 10 mld. lei în care pierderile s-au triplat în doi ani. Analiză sectorială pe 17 ani. GRAFICE
Top 50 companii din Vrancea. De la Metale, Vincon și Zanfir la Annabella, Paco și Uvertura Com. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Interviu cu Marieke Blom, economista-șefă ING Group: România poate face Europa mult mai puternică doar prin recuperarea decalajelor. Nu profitați de toate avantajele
Top 50 companii din Satu Mare. De la Unicarm, Dan Steel și Sam Mills la ZES Zollner, Promat Comimpex și Unicarm Supermarket. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Paradoxul pensiilor private sub umbra unui război: Record de încasări la Pilonul 3, scădere istorică a activelor la Pilonul 2
Surpriză în Argeș: Anca Vlad a făcut profituri mai mari cu Fildas Trading decât Renault cu Dacia
Profituri în Maramureș: Compania de amanet și schimb valutar Bertus este pe primul loc, cu un profit mai mare cu 150% față de producătorul de mobilă Aramis
Cine face bani la pompă? Profiturile benzinăriilor au crescut accelerat până în 2023, dar au scăzut brusc în 2024. Analiză sectorială pe 17 ani | Big Read
Cele mai mari companii care au depus bilanțul pe 2025. Actualizare 20 august
Top 50 companii din Argeș. De la Pic și Conarg la Horse, Lear și Karcher. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. Dacia și Catena, singurele constante. TIMELINE
Chipsuri, conserve, salate și nuci. Profiturile procesatorilor de fructe și legume au crescut cu 660% în perioada 2008-2024. Sectorul crește constant | Big Read
Iași în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu 670% în perioada 2008-2024. Dezvoltarea software și ingineria sunt printre cele mai populare activități din Iași
Top 50 companii din Maramureș. De la Italsofa, Unio și Moeller la Aramis, Universal Alloy și Eaton. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Acvacultura și pescuitul, un sector de 580 mil. lei în care profiturile au intrat la apă. Liderul pieței este în concordat preventiv. Analiză 2008-2024 | Big Read
Timiș în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu aproape 380% în perioada 2008-2024. Timișul găzduiește cele mai multe companii mari după București-Ilfov și Cluj
Top 50 companii din Buzău. De la Romet și Relad la Getica 95, Voestalpine și Global Cash & Carry. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Afaceri cu păduri. Suedezii din familia IKEA, singurii străini din top 20, într-o piață dominată de capital românesc. Analiza sectorului forestier 2008-2024 | GRAFICE | Big Read
Wargha Enayati: Vrem să răspândim conceptul de concierge doctor pe plan național, în următorii cinci ani | A fost odată în business
SIM, Lacto Prod și Monor, singurele companii românești din topul producătorilor de lactate. Profiturile au crescut, numărul de angajați a scăzut. Francezii, nemții și grecii conduc piața. Analiză 2008-2024
Covrigăriile câștigă teren. Profiturile din producția de panificație și patiserie au crescut de 10,7 ori în perioada 2008-2024. Luca și Petru, în top 3 angajatori. Lidas, în concordat preventiv
Profiturile industriei produselor din carne au crescut de opt ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile s-au triplat | GRAFICE | Big Read
Profiturile din transporturile rutiere de mărfuri au crescut de 12 ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile au crescut de 7 ori. Cel mai bun an a fost 2022 | GRAFICE | Big Read
Marius și Dan Ștefan, Autonom: Mândria noastră cea mai mare este că am construit un sistem în care colegii noștri învață | A fost odată în business