Esența zilei, 29 ianuarie. Guvernul va aproba vineri proiectul de buget pe 2025
În Articol
- Azi e miercuri, 29 ianuarie, iar „Esența zilei” va rezuma știrile importante pentru mediul de afaceri și va oferi și explicații, puncte de vedere legate de evenimentele prezentate. Rubrica editorială va fi actualizată pe parcursul zilei, așa că informația cea mai importantă de la prânz poate să fie pe locul trei sau patru la sfârșitul zilei.
Monitorizarea începe dimineața, de la 8.00, și va continua din 4 în 4 ore până ora 22.00.
Producătorii și importatorii auto propun o valoare a tichetului Rabla Plus de 8.500 de euro
Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) susține majorarea subvenției acordate prin Programul Rabla Plus la un nivel de 8.500 de euro în 2025, respectiv de 7.500 de euro în 2026.
”Creșterea subvenției în primii doi ani este esențială pentru a recâștiga încrederea consumatorilor în electromobilitate, afectată de reducerea subvenției la 5.100 euro / autoturism în 2024 – o decizie care a avut un impact devastator asupra pieței auto din România”, susțin reprezentanții producătorilor și importatorilor de automobile, într-un comunicat de presă preluat de Agerpres.
”Conform datelor ACEA (Asociația Constructorilor Europeni de Autovehicule), această scădere a poziționat România pe ultimul loc în Uniunea Europeană la capitolul evoluției pieței de vehicule electrice, cu o reducere de 32,2% a înmatriculărilor (…) Începând cu 2027, subvenția ar urma să scadă treptat, urmând ca până în 2030 să fie eliminată complet”, mai scrie în comunicat.
Au reînceput lucrările la Autostrada Ford
Autoritățile estimează că ultimii 12 kilometri ai Drumului Expres Craiova – Pitești – denumit Autostrada Ford – vor fi finalizați anul acesta, în luna mai, stadiul lucrărilor fiind de 84%.
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a precizat că acești 12 km ai Tronsonului Colonești – Oarja – Pitești, care au rămas de finalizat, vor face conexiunea între DEx12 și autostrada A1. DEx12, denumit și Autostrada Ford, este primul Drum Expres aflat în construcție în România pe traseul Pitești – Slatina – Craiova, având o lungime totală de 121,18 km.
Guvernul va aproba vineri proiectul de buget pe 2025
Coaliția PSD – PNL – UDMR se va întruni miercuri într-o ședință pentru a discuta proiectul de buget pe 2025 și propunerile de comasări ale instituțiilor de stat, au declarat surse guvernamentale pentru Hotnews.ro. Proiectul de buget va fi aprobat de Guvern în ședința de vineri, urmând să treacă prin Parlament săptămâna viitoare. Ședința de vineri a Guvernul este dedicată doar proiectului de buget.
Tánczos Barna, ministrul Finanțelor, a declarat, recent, că nu vor avea loc majorări de taxe și impozite în 2025. „Atâta timp cât sunt eu ministru, nu cresc taxele. În 2025, mergem pe taxele și impozitele actuale”, a declarat miercuri Tánczos Barna, la finalul unei întâlniri de lucru cu premierul Marcel Ciolacu, pe tema elaborării bugetului pe 2025.
Studiu: Prețurile în creștere, principala problemă a țării
Cetățenii români sunt printre europenii cei mai nemulțumiți de viețile lor, inclusiv în comparație cu cei din Europa de Est, arată datele Eurobarometrului 101 din 2024, incluse într-un infografic al Monitorului Social, proiect al Fundaţiei Friedrich Ebert România, scrie Economedia.ro.
Doar 62% dintre români se declarau în 2024 pe deplin mulțumiți de viețile lor, în timp ce 38% s-au declarat total nemulțumiți, cea mai înaltă rată din statele UE. Spre comparație, 90% sau mai mulți dintre cetățenii unor state ca Germania, Spania, Slovenia sau Suedia raportează că sunt pe deplin mulțumiți de viețile lor, în timp ce la vecinii noștri din Bulgaria proporția celor mulțumiți cu viața este mai mică (66% din populație).
Companiile româneşti au scos din buzunare peste 330 mil. dolari în 2024 pentru a face 18 achiziţii în SUA, Italia sau Austria
În 2024, companiile autohtone au făcut 18 tranzacţii în străinătate, pariind peste 330 mil. dolari pentru a cumpăra afaceri din SUA, Italia sau Austria, arată o analiză făcută de Ziarul Financiar pe baza datelor oferite de firma de audit şi consultanţă EY România şi a celor din piaţă.
Suma totală exactă e greu de estimat dat fiind că doar şase acorduri au valoarea publică. Totuşi, acestea au valori de zeci sau chiar peste 100 mil. dolari fiecare.
Ministrul Mediului: România trebuie să exploateze Neptun Deep ca să nu fim obligați să importăm gaze
Zăcământul de la Neptun Deep trebuie exploatat, pentru a nu fi nevoiți, eventual, să importăm gaze naturale din alte țări, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, ministrul Mediului, Mircea Fechet, precizând că evaluarea impactului asupra mediului pentru acest proiect a fost făcută respectând toate exigențele românești și europene.
Acesta a vorbit și despre nivelul poluării și a subliniat că în Capitală nu există un Plan Integrat de Calitate a Aerului, document pe care îl așteaptă și Curtea Europeană de Justiție, existând un risc semnificativ să fim și condamnați în lipsa unui astfel de document strategic.
Armament, petrol și gaze. Care sunt companiile românești cu cele mai mari rulaje din comerțul cu Ucraina
În 2023, Uzina de Produse Speciale Dragomirești, o filială a Companiei Naționale „ROMARM” S.A, intra direct pe poziția fruntașă în topul celor mai mari importatori de mărfuri din Ucraina, loc pe care se menține și în 2024. La exporturi, clasamentul este dominat de OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din România, arată Economica.net.
Uzina de Produse Speciale Dragomirești, o filială a Companiei Naționale „ROMARM” S.A unde se produc arme și muniții, a rămas și în 2024 cel mai mare importator de produse din Ucraina, în valoare, arată o analiză realizată de Economica pe baza datelor Institutului Național de Statistică (INS) aferente primelor zece luni ale anului trecut, ultimele disponibile.
Ministrul Finanțelor a prezentat proiectul de buget. Ce ministere primesc mai mulți bani și unde se fac tăieri / „România va avea un buget cumpătat, prin care punem statul la dietă”
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a oferit detalii despre proiectul de buget pentru 2025 și susține că acesta va fi unul „cumpătat” și „va asigura plata salariilor și pensiilor, investiții masive în economie și fonduri consistente pentru dezvoltarea localităților”.
Oficialul a prezentat proiectul de buget în coaliție, potrivit Hotnews.ro.
„Am prezentat proiectul de buget in coaliție și am avut primele discuții cu partenerii de guvernare. Am agreat că statul trebuie să reducă, în primul rând propriile cheltuieli. Astfel, bugetul Administrației Prezidențiale scade cu 10%, bugetul Senatului cu 5% și bugetul Camerei Deputaților cu 9%”, a scris Tanczos Barna, marți, într-o postare pe Facebook.
Redirecționarea a 3,5% din impozit către ONG: Formularul ANAF 230 și procedura, publicate în Monitorul Oficial
ANAF a publicat, marți, în Monitorul Oficial formularul 230 și procedura pentru redirecținarea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit către organizații neguvernarmentale (ONG-uri), biserici sau burse private, în condițiile restrângerii sferei de aplicare la salarii și venituri asimilate acestora.
Salariații plătesc oricum impozit de 10%, iar de la 1 ianuarie 2025 și cei din IT, construcții și sectorul agroalimentar trec pe impozit, după ce au pierdut facilitatea fiscală, în urma ordonanței-trenuleț 156/2024, arată STARTUPCAFE.
Dar din acest impozit pe salarii, oamenii pot să redirecționeze o sumă reprezentând 3,5% către ONG-uri, unități de cult sau burse private