Business News

Esența weekendului, 1-2 februarie. Analiza bugetului de stat pe anul 2025. Un producător de ștergătoare auto închide fabrica din România

1 februarie 2025, de , in
Loading the Amira Audio Citește articolul...

Monitorizarea începe sâmbătă dimineața, de la 8.00, și va continua din 6 în 6 ore până ora 22.00.

Parc voltaic pentru independența energetică a Focșaniului

Primăria municipiului Focșani a semnat, la Ministerul Energiei, contractul de finanțare pentru construcția unui parc fotovoltaic care va asigura independența energetică pentru consumul public de energie electrică al orașului, proiect în valoare de peste 27 de milioane de lei, a informat administrația locală. În cadrul acestui proiect va fi realizat un parc fotovoltaic de tip ‘on-grid’ cu capacitatea de 4157,4 kWp. Valoarea contractului de finanțare prin Fondul pentru Modernizare este de 27 milioane lei. Prin realizarea parcului fotovoltaic vor fi reduse costurile cu energia electrică în Focșani, energia produsă urmând a fi folosită pentru consumul administrației locale și al instituțiilor din subordine, inclusiv pentru iluminatul public al orașului și pentru unitățile de învățământ, anunță Profit.ro.

Analiza bugetului de stat pe anul 2025

Veniturile bugetului general consolidat ar urma să se ridice la 667,5 miliarde de lei în 2025, iar cheltuielile la 802,2 miliarde de lei, rezultând astfel un deficit bugetar de 134,6 miliarde de lei, echivalentul a 7,04% din PIB, reiese din proiectul de buget publicat de Ministerul Finanțelor, anunță Curs de Guvernare.

Proiectul propune investiții de 149,6 miliarde de lei, echivalentul a 7,8% din PIB – 92,8 miliarde de lei din fonduri europene inclusiv PNRR (față de 59 mld. lei execuția din 2024) și 56,9 miliarde de lei fonduri naționale (în scădere de la 59,8 mld. în 2024). ”Și în anul 2025 în totalul veniturilor bugetare sumele provenind de la UE dețin 13,1% din total venituri ce vor avea o contribuție pozitivă la creșterea economică, banii europeni constituind o sursă de finanțare care degrevează bugetul național și un mijloc de implementare a unor reforme în acord cu agenda europeană”, explică MF.

Proiect imobiliar cu turnuri de 27 de etaje pe platforma uzinei Remarul 16 Februarie

Pe platforma de aproape 6 hectare a uzinei de reparații de locomotive și vagoane Remarul ”16 Februarie” din Cluj-Napoca, parte din Transferoviar Grup, se propune un proiect imobiliar cu turnuri de 27 de etaje, dar și cu păstrarea unor elemente de patrimoniu industrial din cadrul fabricii. Proiectul urbanistic de reconversie a uzinei a primit avizul Comisiei de Urbanism a Consiliului Județean, arată Actual de Cluj, anunță Profit.ro.

Un producător de ștergătoare auto închide fabrica și concediază 400 de angajați

Americanii de la Trico Wipers, producător de ştergătoare auto, vor închide fabrica de la Ariceștii Rahtivani, transmite Observatorul Prahovan. Publicația locală citează date ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM), care a primit, joi, o notificare prin care compania anunță intenția societății de concediere colectivă a aproximativ 400 de angajați. Compania Trico Wipers a transmis, joi, o notificare la Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Prahova prin care anunță intenția de închidere a fabricii de ștergătoare auto de la Ariceștii Rahtivani. „Am primit o notificare privind intenția de concediere colectivă de la firma Trico Wipers Ploiești SRL, din Parcul Industrial Ariceștii Rahtivani, anunță Economedia.ro.

Măsurile fiscale pregătite de Guvern pentru creșterea veniturilor bugetare pe termen mediu

Simplificarea stimulentului fiscal pentru cercetare–dezvoltare, realizarea unei analize a eficienței scutirii de impozit pentru profitul reinvestit și reformarea politicii fiscale în privința impozitului pe dividende (cu obiectivul de a permite angajatorilor sa distribuie o parte din dividende sub forma de acțiuni către angajați) se numără printre măsurile fiscale avute în vedere de guvern pe termen mediu, potrivit Raportului privind situația macroeconomică pe anul 2025 și proiecția acesteia pe anii 2026-2028, anunță Curs de Guvernare.

În domeniul impozitelor și taxelor locale se are în vedere eevizuirea cadrului fiscal în scopul alinierii sistemului de impozitare cu actuala și viitoarea etapă de dezvoltare economică a României, prin îmbunătățirea structurii veniturilor fiscale, precum și eliminarea distorsiunilor și a lacunelor din sistemul fiscal, asigurându-se corectitudinea și echitatea în sistem pe principiul neutralității taxării.

Începe să iei decizii bazate pe date
Alege una dintre soluțiile Termene.ro