Business News

România a obținut un împrumut de 600 milioane de euro de la Banca Mondială. Banii sunt și pentru reforma fiscală

2 august 2024, de , in
Loading the Amira Audio Citește articolul...

Contractarea împrumutului a fost condiționată de adoptarea unor acțiuni de reformă, grupate pe doi piloni, conform unui comunicat al Ministerului de Finanțe. Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare face parte din Banca Mondială.

Banca Mondială este instituția care a îndrumat Guvernul României, în urma unui audit al economiei în 2023, să modifice sistemul fiscal pentru a acoperi găurile bugetare. Deficitul bugetar pe 2024 ar putea ajunge la peste 7%,

Întărirea managementului fiscal, a incluziunii și a investițiilor publice verzi, care include acțiuni în domenii precum: reforma fiscală, reforma pensiilor, investiții publice verzi;

Promovarea finanțării private pentru tranziția verde, care include acțiuni în domenii precum: energie (energia regenerabilă, inclusive energia eoliană offshore), transport, parteneriat public – privat.

„Este important de precizat că finanțarea aceasta, care se face la cele mai bune condiții pe care le putea accesa în acest moment România, a fost condiționată de realizarea unor reforme structurale importante pentru consolidarea managementului fiscal și îmbunătățirea rezilienței în fața schimbărilor climatice. Parteneriatul nostru cu Banca Mondială a fost mereu unul de succes și se reconfirmă prin rolul activ în sprijinirea potențialului de creștere al țării noastre. Mulțumiri speciale pentru Anna Akhalkatsi, pentru îndrumarea profesională permanentă pe care a oferit-o României”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Reformele îndeplinite

Astfel, acțiunile aferente acordului de finanțare DPL (Development Policy Loan) au fost îndeplinite în integralitate de România anterior negocierii și se referă la:

– îmbunătățirea sustenabilității fiscale pe termen lung și creșterea echității sistemului de pensii;

– creșterea colectării veniturilor;

– stimularea transportului verde și creșterea veniturilor colectate; mobilizarea resurselor pentru investiții publice verzi prin stabilirea cadrului legal pentru emisiuni de obligațiuni verzi; stimularea dezvoltării parcurilor eoliene offshore pentru producerea de energie electrică regenerabilă în zona economică exclusivă românească a Mării Negre;

– funcționarea contractelor de diferențe pentru tehnologii cu emisii reduse de carbon pentru producerea energiei electrice;

– susținerea investițiilor în instalații de electroliză pentru producerea hidrogenului verde;

– facilitarea investițiilor în eficiența energetică din industrie și pentru instituții publice; stabilirea de standarde pentru instrumentele financiare verzi care susțin măsurile de îmbunătățire a eficienței energetice în industrie;

– mobilizarea capitalului privat în infrastructură prin întărirea cadrului general privind PPP.

Sprijinul financiar din partea Băncii Mondiale are o maturitate de 15 ani, cu rambursare într-o singură tranșă, la data de 15 iulie 2039.

Parteneriatul dintre România și Banca Mondială

În 2024, se împlinesc 32 de ani de parteneriat între Grupul Băncii Mondiale (GBM) și România. Portofoliul activ cuprinde 13 împrumuturi acordate României a căror valoare se ridică la 1702,27 milioane de euro. Asistența financiară acoperă domenii-cheie precum reforma sectorului sanitar, învățământul secundar, îmbunătățirea serviciilor judiciare, managementul riscului la dezastre, consolidarea infrastructurii și a pregătirii pentru situații critice de urgență, precum și prevenirea și reducerea poluării rurale.

Totodată, portofoliul actual al împrumuturilor pentru România conține și un împrumut de tip Program pe bază de rezultate- PforR, precum și o Garanție aferentă împrumutului de tip Contingent investment project financing contractat de Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, în valoare totală de 406,00 mil. Euro.

Începe să iei decizii bazate pe date
Alege una dintre soluțiile Termene.ro