Calendarul istoric al zilei

Calendarul istoric al zilei
Află ce s-a întâmplat de-a lungul timpului în data de  25 iulie

Află ce s-a întâmplat de-a lungul timpului în data de 25 iulie

25 iulie este a 206-a zi a calendarului gregorian și a 207-a zi în anii bisecți

Mai sunt 159 de zile până la sfârșitul anului

25 iulie 1864: Domnitorul Alexandru Ioan Cuza promulgă „Legea pentru organizarea Camerelor de Comerț și Industrie”. Această lege a fost un pas important pentru organizarea activităților comerciale în România

Alexandru Ioan Cuza, foto Wikipedia

25 iulie 1909: Pionierul francez al aviației Louis Blériot a realizat prima traversare în avion a canalului Mânecii (durata de zbor a fost de 37 de minute)

25 iulie 1955: Această dată marchează debutul existenţei radiolocaţiei ca armă distinctă în cadrul Armatei Române

Radar model P37, sursa foto: Fortele Aeriene Romane

25 iulie 1958: Se naște, la Craiova, Varujan Vosganian, economist, om politic și scriitor român de origine armeană

25 iulie 1968: Papa Paul al VI-lea publică enciclica 'Humanae vitae (Despre viața umană)' care respinge orice formă artificială de control al nașterilor

Papa Paul al VI-lea, foto Wikipedia

25 iulie 1976: Sonda spațială NASA Viking fotografiază o formațiune de rocă pe planeta Marte care seamănă cu o față umană (chipul de pe Marte)

"Chipul de pe Marte" foto Wikipedia

25 iulie 1978: În Anglia se naște primul copil conceput prin fecundare artificială, fetița Louise Brown. Fecundarea a fost realizată de profesorii Roger Edwards și Patrick Steptoe

25 iulie 1984: Cosmonautul sovietic Svetlana Savitskaya devine prima femeie din lume care a ajuns în cosmos

25 iulie 1992: A început în România, oficial, campania electorală pentru alegerile parlamentare şi prezidenţiale

Editie a publicatiei Romania Libera (vara anului1992)

25 iulie 2002: Un avion Concorde s-a prăbușit imediat după ce decolase din Paris. În accident au murit toți cei 109 oameni din avion și 5 persoane aflate la sol

25 iulie 2016: Compania Verizon anunță achiziționarea Yahoo pentru 4,83 miliarde de dolari

Sediul central al companiei Yahoo (California) foto Wikipedia

25 iulie 2019: Asteroidul City Killer 2019OK (cu un diametru între 57 și 130 de metri) a trecut aproape nedetectat la aproximativ 45.000 mile distanță de Pământ, mai aproape decât Luna

Termene.ro este o sursă de referință pentru analize economice și conținut de business, nu un generator de trafic de clickbait. Misiunea noastră este să furnizăm informație relevantă, riguroasă și ușor de înțeles, bazată pe date concrete și susținută de expertiză profesională. Ne adresăm profesioniștilor care au nevoie de acuratețe pentru a lua decizii corecte.

Află aici mai multe despre politica editorială a Termene Business Hub.
Cele mai mari companii care au depus bilanțul pe 2025. Actualizare 5 aprilie
Profi, în anul tranzacției. Pierderi istorice de 537 mil. lei în 2025. Începând de astăzi, Profi și Mega Image operează sub o
Top 50 companii din Argeș. De la Pic și Conarg la Horse, Lear și Karcher. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2
Chipsuri, conserve, salate și nuci. Profiturile procesatorilor de fructe și legume au crescut cu 660% în perioada 2008-2024.
Iași în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu 670% în perioada 2008-2024. Dezvoltarea software și ingineria s
Top 50 companii din Maramureș. De la Italsofa, Unio și Moeller la Aramis, Universal Alloy și Eaton. Cum s-a schimbat vârful c
Acvacultura și pescuitul, un sector de 580 mil. lei în care profiturile au intrat la apă. Liderul pieței este în concordat pr
Timiș în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu aproape 380% în perioada 2008-2024. Timișul găzduiește cele ma
Top 50 companii din Buzău. De la Romet și Relad la Getica 95, Voestalpine și Global Cash & Carry. Cum s-a schimbat vârful cla
Afaceri cu păduri. Suedezii din familia IKEA, singurii străini din top 20, într-o piață dominată de capital românesc. Analiza
Wargha Enayati: Vrem să răspândim conceptul de concierge doctor pe plan național, în următorii cinci ani | A fost odată în bu
SIM, Lacto Prod și Monor, singurele companii românești din topul producătorilor de lactate. Profiturile au crescut, numărul d
Covrigăriile câștigă teren. Profiturile din producția de panificație și patiserie au crescut de 10,7 ori în perioada 2008-202
Profiturile industriei produselor din carne au crescut de opt ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile s-au triplat |
Profiturile din transporturile rutiere de mărfuri au crescut de 12 ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile au crescut
Marius și Dan Ștefan, Autonom: Mândria noastră cea mai mare este că am construit un sistem în care colegii noștri învață | A
Distribuie acest articol