Business News

Afacerile turistice din Borșa, Brașov și zona Cazanelor Dunării, vedetele României la Târgul Internațional de Turism IMEX din Frankfurt

22 mai 2025, de , in
Share on:
Loading the Amira Audio Citește articolul...

Organizat anual la Frankfurt, IMEX este cel mai important târg european dedicat sectorului MICE (Meetings, Incentives, Conferences and Exhibitions), reunind specialiști din întreaga lume. România participă tradițional la acest eveniment începând cu prima ediție, având ca scop atragerea de evenimente internaționale, promovarea destinațiilor sale și creșterea vizibilității pe piața globală a turismului de afaceri.

În 2024, aproximativ 12.000 de profesioniști din domeniu au luat parte la eveniment, dintre care peste 4.200 au fost cumpărători, iar 3.221 au fost cumpărători invitați din 83 de țări. România a atras constant atenția specialiștilor, standul său fiind vizitat anual de circa 200 de experți din industrie, conform reprezentanților Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului

Destinații cu potențial: Borșa, Brașov și Cazanele Dunării

La ediția din 2025, România se prezintă cu un stand de 61,5 metri pătrați, cu trei laturi deschise, poziționat strategic în zona dedicată Europei, având alături țări precum Polonia, Cehia, Ungaria sau Scoția. Asta oferă României o expunere de top în rândul profesioniștilor internaționali.

Un punct forte al participării din acest an este promovarea intensă a trei destinații turistice reprezentative și cu un potențial ridicat de atragere a evenimentelor și turiștilor: Borșa, cu peisajele sale spectaculoase din Munții Rodnei, Brașovul, una dintre cele mai dinamice destinații urbane, și Cazanele Dunării, un adevărat colț de natură sălbatică și autenticitate.

Potrivit comunicatului transmis de MEDAT, „standul prezintă imagini cu obiective turistice importante din România, precum și filme de promovare turistică din seria cultură, aventură, natură, tradiții, city break”, o abordare care pune în valoare diversitatea experiențelor pe care le oferă țara noastră.

MICE – un sector cu potențial de dezvoltare

Înainte de pandemie, industria MICE genera aproximativ 50% din încasările totale din turismul românesc, arătând potențialul uriaș al acestui segment. Conferințele internaționale, congresele medicale, evenimentele culturale sau competițiile sportive au capacitatea de a atrage mii de participanți, de a genera vizibilitate și, mai ales, venituri importante pentru orașele-gazdă.

Pentru zone precum Borșa, participarea la IMEX este mai mult decât un gest de promovare – este o investiție în viitorul turismului montan și al turismului de aventură. Pentru Cazanele Dunării, prezența într-un astfel de cadru înseamnă deschiderea către circuite internaționale, în timp ce Brașovul se poziționează tot mai clar ca un centru european pentru evenimente, city break-uri și turism activ.

Co-expozanți din toate colțurile țării

Alături de reprezentanții ministerului, la standul României participă 15 co-expozanți din diferite regiuni, printre care: Primăria Orașului Borșa, Consiliul Județean Brașov, SC Teleferic Brașov SRL, Asociația Descoperă Cazanele Dunării, dar și agenții de turism, tour-operatori și organizații locale, cum ar fi South Carpathian Travel SRL sau Visit Timișoara.

Această colaborare între instituții publice și operatori privați este esențială pentru o promovare coerentă și eficientă. „O mare parte a veniturilor generate de activitatea de incoming vine din sectorul evenimentelor”, se arată în comunicatul oficial al ministerului, subliniind astfel rolul strategic al turismului de afaceri și al organizării de evenimente pentru economia locală.

Afacerile turistice din Brașov

1.349 de firme care oferă servicii de cazarea sau de restaurante în acest județ.

Dintre acestea, 582 se ocupă de restaurante (cod CAEN 5610), alte 527 de societăți acordă „facilități de cazare pentru vacanțe si perioade de scurtă durată” (cod CAEN 5520), iar alte 20 firme acorda cazare în „parcuri pentru rulote, campinguri şi tabere” (cod CAEN 5530).

În ceea ce privește unitățile hoteliere și pensiunile, acestea sunt în număr de 220 (cod CAEN 5510).

Cifra de afaceri a acestor companii a fost de 1,37 de miliarde de lei, înregistrând o creștere față de 2022, când veniturile au fost de 1,17 de miliarde de lei. 271 de milioane de lei era cifra de afaceri în 2014.

Numărul de angajați a fost în 2023 de 5.926. În creștere față de anul precedent când au fost 5.643 angajați. În urmă cu un deceniu, în 2014, erau 3.592 de angajați.

Profitul total net al afacerilor din domeniu a fost de 247 milioane de lei în 2025. A fost o scădere față de anul precedent când s-a înregistrat un profit de 252 milioane de lei. În urmă cu un deceniu, în 2014, profitul era de 20 milioane de lei.

Cheltuielile din aceste domenii au fost de 1,25 de miliarde de lei, în creștere față de 2022, când cheltuielile au fost de 1,01 miliarde de lei. În 2014, cheltuielile erau de 287 de milioane de lei.

Topul celor mai mari firme din domeniu hotelier și ospitalier din Brașov

1. Alpin 2003 SRL din Poina Brașov, județul Brașov

A avut o cifră de afaceri de 66,52 milioane de lei, iar compania este deținută de Claudiu Aron (45%), Ileana Aron (45%) și David Aron (10%). Alpin a avut un profit de 988.000 de lei și 153 de angajați.

2. Cheile Grădiștei SRL (Brașov, județul Brașov)

Cu o cifră de afaceri de 54,7 milioane lei în 2023, firma de cazare deținută integral de Ovidiu-Aronică Gârbacea a avut un profit net de 17,7 milioane lei și un număr impresionant de 226 angajați.

3. Olin Foods SRL (Brașov)

Activă în domeniul restaurantelor, compania deținută de Cătălin Nicu Chelemen (55%) și Gabriel Antoniu Manu (45%) a generat o cifră de afaceri de 50,1 milioane lei, un profit de 1,77 milioane lei și are 229 de angajați.

4. Tint SRL (Poiana Brașov)

Hotelul controlat de Ștefan Țînț (90%) și un asociat a încheiat 2023 cu 42,3 milioane lei cifră de afaceri, profit de 11,3 milioane lei și 125 de angajați.

5. Carmens Artisanal Foods SRL (Victoria)

Firma de restaurante deținută integral de Valentin-Olimpiu Șoneriu a raportat 38,5 milioane lei venituri, un profit net de 1,3 milioane lei și are 78 de angajați.

6. Belvedere Horeca SRL (Brașov)

Cu activitate în cazare, compania cu trei asociați – Ioan-Călin Popa (33,33%),  Rodica Popa (33,34%) și Ioan-Cristian Popa (33,33%) – a avut 33,7 milioane lei cifră de afaceri, profit de 6,66 milioane lei și 132 de angajați.

7. Bookingpedia SRL (Brașov)

Deținută de Andreea-Elena Achiței (25%), Bogdan Achiței (25%), Iulian Achiței (25%) și Georgiana-Mihaela Tănase (25%), firma hotelieră a generat 32,4 milioane lei cifră de afaceri, profit net de 4,23 milioane lei și are 76 de angajați.

8. Qosmo Hotels SRL (Brașov)

Controlată în totalitate de Chirilă Oana-Maria, firma a raportat în 2023 venituri de 31 milioane lei, profit net de 1,81 milioane lei și 73 de angajați.

9. Aro-Palace SA (Brașov)

Cu acționar majoritar Transilvania Investments Alliance SA (85,73%), această firmă hotelieră a înregistrat o cifră de afaceri de 30,9 milioane lei și un profit record de 35,1 milioane lei, cu 123 de angajați.

10. Prescon Piatra Mare SA (Brașov)

Deținută de Neculaie Alexandru (99,994945%), firma de cazare a avut 19,8 milioane lei venituri, profit de 1,59 milioane lei și 52 de angajați.

Începe să iei decizii bazate pe date
Alege una dintre soluțiile Termene.ro