Lista noilor produse considerate cu risc ridicat de evaziune. Transportul lor va fi monitorizat. Proiect ANAF
- Fiscul român intenționează să adauge noi categorii de bunuri considerate „cu risc fiscal ridicat” pentru a le monitoriza atent prin sistemul RO e-Transport atunci când sunt transportate. Printre noile bunuri supravegheate atent la transportul pe drumurile publice de ANAF sunt: produsele din carne, laptele, tutunul, combustibili, săpunuri și articole de îmbrăcăminte.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și a publicat pe miercuri, 17 aprilie 2024, un proiect de ordin prin care mărește lista produselor și bunurilor transportate pe care le consideră cu risc fiscal ridicat. Practic, pentru a limita evaziunea, ANAF dorește să monitorizeze și noile categorii de produse prin sistemul e-Transport. Noua listă de produse se adăuga unora care erau încă de la începutul anului.
În acest sens, conducerea Fiscului a pus în dezbatere un Proiect de Ordin pentru modificarea și completarea anexei la Ordinul nr. 802/2022 privind stabilirea bunurilor cu risc fiscal ridicat transportate rutier care fac obiectul monitorizării prin Sistemul RO e-Transport.
Noile categorii de produse cu risc ridicat de evaziune
Lista actualizată a bunurilor cu risc fiscal ridicat, de care firmele de transport ar trebui să țină cont, ar urma să intre în vigoare de la 1 iulie 2024, potrivit proiectului.
Conform proiectului de ordin al ANAF, lista noilor bunurilor cu risc fiscal adăugate ridicat la transportul rutier sunt:
- Carne și organe comestibile;
- Pești și crustacee, moluște și alte nevertebrate acvatice;
- Lapte și produse lactate; ouă de păsări; miere naturală; produse comestibile de origine animală, nedenumite și necuprinse în altă parte;
- Tutun și înlocuitori de tutun prelucrați; produse care conțin sau nu nicotină destinate inhalării fără ardere; alte produse care conțin nicotină destinate absorbției nicotinei în corpul uman;
- Combustibili minerali, uleiuri minerale și alte produse rezultate din distilarea acestora; materiale bituminoase; ceară minerală;
- Săpunuri, agenți de suprafață organici, preparate pentru spălat, preparate lubrifiante, ceară artificială, ceară preparată, produse pentru întreținere, lumânări și articole similare, paste pentru modelărie, „ceară dentară” și preparate dentare pe bază de ipsos;
- Produse diverse ale industriei chimice;
- Alte articole textile confecționate; seturi; îmbrăcăminte purtată sau uzată și articole textile purtate sau uzate; zdrențe;
Vechile categorii de produse cu risc fiscal ridicat
Până acum pe lista produsele cu risc ridicat fiscal la transport se aflau următoarele categorii de bunuri
- Legume, plante, rădăcini și tuberculi, alimentare;
- Fructe comestibile, coji de citrice sau de pepeni;
- Băuturi, lichide alcoolice și oțet;
- Sare, sulf, pământuri și pietre, ipsos, var și ciment;
- Îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte, tricotate sau croșetate;
- Îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte, altele decât cele tricotate sau croșetate;
- Încălțăminte, ghetre și articole similare; părți ale acestor articole;
- Fontă, fier și oțel.