MEAT anunță prelungirea termenului de depunere a cererilor pentru Programul CONSTRUCTPLUS
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului anunță o extindere a perioadei de înregistrare a cererilor de acord pentru finanțare pentru Programul CONSTRUCTPLUS, în conformitate cu decizia Guvernului.
În contextul suprapunerii intervalului inițial de depunere a cererilor de finanțare cu perioada sărbătorilor legale, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) a prelungit termenul de depunere a cererilor până la data de 14 mai 2024. Această măsură vine ca răspuns la necesitatea oferirii unei șanse egale tuturor celor interesați să aplice în cadrul programului.
Decizia de prelungire a perioadei de înregistrare a cererilor de finanțare a fost posibilă datorită completării OUG 68/2023, aprobată în ședința de guvern din 30 aprilie 2024. Prin această completare legislativă, perioada de înregistrare poate fi extinsă cu maxim 10 zile lucrătoare, o singură dată, în cazuri temeinic justificate, conform Ghidului solicitantului.
Sursa: Site-ul MEAT
Pentru cei interesați de elaborare si depunere proiecte ne puteți contacta la:
📥 [email protected] /📞 0722 155 514