Livetext Termene.ro – Știrile zilei pentru antreprenori, 28 martie. Declarația D700 se depune până pe 15 aprilie. Supermarketurile rămân deschise în weekend
Platforma Termene.ro monitorizează zilnic mediul de afaceri, instituțiile publice, dar și mass-media de specialitate pentru a oferi antreprenorilor – și nu numai – șansa de a obține rapid și dintr-un singur loc cele mai importante informații ale zilei. Este vorba de știri care au legătură cu mediul economic autohton sau cu activitatea antreprenorială.
- Declarația D700 se depune până pe 15 aprilie.
Termenul până la care firmele trebuie să depună declarația D700 pentru intrare sau ieșire de la regimul microîntreprinderilor a fost amânat de la 31 martie la 15 aprilie. Guvernul României a aprobat această modificare în ședința din 28 martie. Firmele vor putea redepune D700, dacă este cazul.
Aproape 300.000 de firme din România se încadrează ca microîntreprinderi care au cifra de afaceri de sub 500.000 de euro. În cazul acestor întreprinderi, taxele de la sfârșit de an fiscal se calculează ținând cont de cifra de afaceri. 1% plătesc societățile cu o cifră de afaceri sub 60.000 de euro și 3% cele care au cifra de afaceri între 60.000 și 500.000 de euro.
- Dispare direcția pentru mari contribuabili din cadrul Fiscului
Direcția de mari contribuabili a ANAF va fi absorbită de ANAF (pierdere personalitate juridică) începând cu data de 1 iunie. Termenul stabilit anterior era 1 mai. „Începând cu data de 1 iunie 2024, Agenția Națională de Administrare Fiscală se reorganizează prin preluarea Direcției generale de administrare a marilor contribuabili, instituție publică aflată în subordinea Agenției, prin fuziune prin absorbție”, a decis guvernul astăzi.
- Se prelungește termenul până la care administratorii pot factura fără e-Factura și fără sancțiuni.
Guvernul României va adopta în ședința de astăzi, 28 martie, o ordonanță de urgență prin care extinde perioada pentru care nu se aplică sancțiuni în sistemul e-Factura până la 31 mai. Termene.ro a anunțat această știre pe blogul de știri a platformei. „Adoptăm azi și măsuri convenite cu mediul de afaceri în privința sistemul electronic RO e-Factura. Prelungim, prin Ordonanță de urgență, cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem. Cred că așa e corect, să dăm răgaz suplimentar și companiilor cât timp sistemul are încă nevoie de unele update-uri”, a declarat premierul Marcel Ciolacu
- A crescut șomajul în luna februarie.
Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a anunțat, prin rapoartele lunare ale instituției, că la sfârșitul lunii februarie 2024, rata șomajului înregistrat la nivel național a fost de 3,06%. Șomajul mai mare cu 0,06 puncte procentuale decât cea din aceeași lună a anului 2023, arată datele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Numărul total de șomeri la finele lunii februarie 2024 a fost de 246.701 de persoane, dintre care 56.704 au fost șomeri indemnizați și 189.997 neindemnizați.
- Marile magazine vor rămâne deschise în weekend. Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunțat că dezbaterea pe acest subiect s-a încheiat.
Restricționarea programului supermarketurilor pe perioada weekendului nu va fi aplicată de guvern, a anunțat premierul Marcel Ciolacu. Închiderea magazinelor în weekend nu este oportună, conform semnalelor primite din rândul societății, anunță premierul Ciolacu, precizând astfel că vrea să închidă acest subiect. Mai multe informații despre subiect pe Profit.ro.
- Informatizarea ANAF și a Vămilor nu au ajutat încă antreprenorii corecți.
Potrivit lui Florin Jianu, Președintele Consiliului Național al întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), noile sisteme de raportare, precum e-Factură, e-Transport, e -Sigiliu, au avut în principal impact asupra antreprenorilor cinstiți, în timp ce firmele care nu raportau anumite date înainte, nu o fac nici acum. Declarațiile acestuia au fost prezentate de Profit.ro. „Concurența neloială a economiei din zona gri sau chiar neagră are un impact major asupra antreprenorilor corecți, iar statul de foarte mult timp, deși susține că aplică măsuri pentru reducerea acestui fenomen, nu a reușit să îl combată eficient”, a mai transmis Florin Jianu la conferința „Profit.ro IMM – Anul marilor presiuni pentru micii antreprenori. Unde mai pot găsi soluții de creștere Ediția a IV-a”.
- Dallbogg, o societate de asigurări din Bulgaria, vrea să intre pe piața asigurărilor autor din România, anunță în exclusivitate Economica.net.
Dallbogg a fost înregistrată încă din 2017 în lista societăților care pot vinde RCA pe teritoriul României în baza pașaportului european și a devenit între timp și membră BAAR. Economica.net a intrat în posesia unor documente din care reiese că această companie reia demersurile pentru a intra efectiv pe piață. De această dată, răspunzând la o solicitare a asociației COTAR (reprezentând societăți de transport, școli de șoferi și service-uri), Dallbogg expune și prețurile la care intenționează să vândă.
- 2024 ar putea fi un an greu pentru agricultură și industria alimentară
Suprafața însămânțată cu cereale de iarnă și rapiță a fost afectată în mod negativ de seceta din toamna trecută, iar deficitul de precipitații din ultimele luni îngrijorează fermierii din sud-estul țării. Comisia Europeană estimează că fermierii români vor obține anul acesta randamente mai mici la grâu, orz și rapiță, anunță Economica.net.
Pentru grâu se estimează o producție de 4,52 de tone la hectar, cu 1% sub cea din 2023, dar cu 7% peste media ultimilor cinci ani. România este astfel printre cele nouă state membre cu producții de grâu în scădere, cel mai semnificativ minus fiind estimat pentru Austria (minus 7%) și Slovacia (minus 7%). Dacă ne raportăm la întreaga Uniune, premisele sunt pozitve, cu o creștere de 2% a randamentului la hectar, până la 5,6 tone la hectar.