Proiect de lege: sediile firmelor din clădiri cu risc seismic ar putea fi închise
În Articol
Inițiativa legislativă a Ministerului Dezvoltării poate afecta atât activitatea firmelor din imobile din clasa I de risc seismic, cât și a celor din clădiri deteriorate care până în 2026 ar trebuie expertizate, riscând să primească și ele bulină roșie pentru clădirile care riscă să fie afectate grav la un eventual cutremur.
Ministerul Dezvoltării a pus în dezbatere publică, pe 22 februarie, un proiect de lege prin care ar urma să fie interzise închirierea sau cedarea în comodat a spațiilor de locuit, aflate în clasa I de risc seismic.
Este vorba de un proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 212/2022 privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor
Acest proiect de lege are impact atât pentru administratorii de firme din clădiri cu risc seismic I, dar și pentru cei care au societăți în imobile cu risc seismic II și chiar III. Asta pentru că inițiativa prevede ca și aceste construcții să fie evaluate de autorități și în cazul unor probleme de structură să fie introduse în clasa cu risc seismic I.
Activitatea economică din clădiri cu bulină roșie
În acest fel și activitatea acestor societăți ar urma să fie oprită sau restricționată în aceste imobile.
În această ultimă situație, primarii și directorii de instituții publice trebuie să analizeze vizual clădirile, până pe 1 iunie 2026.
„În aceste clădiri nu se vor mai putea desfășura activități temporare sau permanente, care implică „aglomerări de persoane, până când acestea vor fi reabilitate”, se precizează în proiectul de lege.
Definiția aglomerării pentru un sediu de firmă
În document se explică și faptul că „aglomerări de persoane – prezența simultană a cel puțin 50 de persoane într-o încăpere, fiecăreia dintre acestea revenindu-i o arie de pardoseală mai mică de 4 m2”.
În expunerea de motive se precizează clar că inițiativa nu privește doar clădirile rezidențiale sau spațiile de locuit.
„Prezentul proiect de act normativ vizează deținătorii de spații cu altă destinație în clădirile menționate mai sus, persoane fizice și juridice, și are ca scop reducerea riscului seismic și creșterea siguranței clădirilor existente în vederea punerii în siguranță a vieții omenești și a bunurilor materiale. Se urmărește conștientizarea deținătorilor de clădiri avariate asupra pericolului pe care îl prezintă acestea în cazul unui seism”, se mai precizează în documentul Ministerului Dezvoltării.
Impactul economic
Tot în expunerea de motive se precizează lapidar și impactul asupra mediului de afaceri:
- „Proiectul de act normativ propune crearea premiselor în vederea asigurării rezilienței clădirilor prin măsuri de reducere a riscului seismic, prin promovarea de programe de investiții sectoriale pentru fiecare segment de piață în vederea satisfacerii nevoilor specifice”.
- „Aplicarea prevederilor vor avea un efect pozitiv asupra mediului de afaceri, contribuind la intensificarea activității economice prin creșterea ofertei locurilor de muncă și îmbunătățirea accesului la centre de afaceri bine deservite”.
Soluția pentru sediile din clădirile cu risc seismic
Conform datelor obținute de la Ministerul Dezvoltării, activitatea societăților comerciale cu sedii sociale sau puncte de lucru în clădiri afectate sau în clădiri care pot trece în clasa I de risc seismic ar fi reglementată astfel, dacă propunerea va fi aprobată în această formă:
– punctele de lucru din clădirile cu risc seismic I vor fi închise sau prezența reprezentanților firmelor va fi limitată, în funcție de spațiu;
– sediile sociale ar putea funcționa în continuare în anumite condiții;
– punctele de lucru din clădiri avariate, dar care nu sunt în clasa I, dar riscă să ajungă aici în urma unor noi expertize se va supune regulilor punctelor de lucru care deja sunt în imobile cu risc ridicat să fie avariate la un eventual seism.