Business News

ANAF-ul a publicat documentul în care anunță penalitățile și dobânzilor aplicate pentru neplata taxelor

9 martie 2023, de , in
Loading the Amira Audio Citește articolul...

Fiscul a publicat în prima parte a lunii martie un document online prin care reprezentanții Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) informează care sunt dobânzile și penalitățile pentru persoanele fizice și juridice care nu-și plătesc dările la timp sau nu le declară corect.

 

Documentul denumit „Obligații de plată datorate pentru neplata la termen, nedeclararea sau declararea incorectă a obligațiilor fiscale” poate fi consultat aici.

Dobânzi și penalități de întârziere

Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor fiscale principale se datorează dobânzi și penalități de întârziere.

Dobânzile și penalitățile de întârziere se calculează din ziua imediat următoare expirării termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv, și se fac venit la bugetul căruia îi aparține creanța principală.

Nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi de orice fel, obligații fiscale accesorii stabilite potrivit legii, cheltuieli de executare silită, cheltuieli judiciare, sumele confiscate, precum și sumele reprezentând echivalentul în lei al bunurilor și sumelor confiscate care nu sunt găsite la locul faptei.

Penalitățile de întârziere nu se aplică pentru obligațiile fiscale principale pentru care se datorează penalitate de nedeclarare.

Penalitatea de întârziere nu înlătură obligația de plată a dobânzilor.

Comunicarea penalităților și dobânzilor

Dobânzile și penalitățile de întârziere sunt obligații fiscale accesorii care se comunică contribuabililor de către organul fiscal prin Decizie referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere (cu excepția cazului în care prin titlul executoriu sunt prevăzute, după caz, creanțe fiscale accesorii sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele se calculează de către organul de executare silită și se consemnează într-un proces verbal care constituie titlu executoriu care se comunică debitorului).

Diferențele de obligații fiscale

În cazul diferențelor de obligații fiscale, stabilite prin declarații de impunere rectificative sau decizii de impunere, nu se datorează obligații fiscale accesorii pentru suma plătită în contul obligației fiscale principale dacă, anterior stabilirii obligațiilor fiscale, debitorul a efectuat o plată, iar suma plătită nu a stins alte obligații. Aceste dispoziții sunt aplicabile și în situația în care debitorul a efectuat plata obligației fiscale, iar declarația de impunere a fost depusă ulterior efectuării plății.

Dobânzi

Pentru neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale reprezentând impozite pentru care perioada fiscală este anuală, se datorează dobânzi după cum urmează:

Dobâzni în cazul impozitelor pentru care perioada fiscală este anuală:

Dobânzi în cazul unor declarații completate greșit

Penalitățile de nedeclarare se datorează pentru obligațiile fiscale principale nedeclarate sau declarate incorect și stabilite de organul de inspecție fiscală prin decizii de impunere.

Nivelul penalității de nedeclarare este de 0,08% pe fiecare zi, începând cu ziua imediat următoare scadenței și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv, din obligațiile fiscale principale nedeclarate sau declarate incorect și stabilite de organul de inspecție fiscală prin decizii de impunere.

Penalitatea de nedeclarare nu poate fi mai mare decât nivelul creanței fiscale principale la care se aplică.

Organul fiscal nu stabilește penalitatea de nedeclarare dacă aceasta este mai mică de 50 de lei.

Penalitatea de nedeclarare stabilită se reduce cu 75%, la cerere, dacă obligațiile fiscale principale stabilite prin decizie se sting prin plată ori compensare sau sunt eșalonate la plată, în condițiile legii.

Penalități de nedeclarare

Penalitatea de nedeclarare se majorează cu 100% în cazul în care obligațiile fiscale principale au rezultat ca urmare a săvârșirii unor fapte de evaziune fiscală constatate de organele judiciare.

În situația în care obligațiile fiscale principale sunt stabilite de organul de inspecție fiscală ca urmare a nedepunerii declarației de impunere, se aplică numai penalitatea de nedeclarare, fără a se aplica sancțiunea contravențională pentru nedepunerea declarației.

Penalitatea de nedeclarare se aplică și pentru obligațiile fiscale principale stabilite prin decizie de impunere emisă ca urmare a procedurii de verificare a situației fiscale personale și se calculează începând cu prima zi a anului fiscal următor celui de impunere și până la data stingerii sumei datorate inclusiv.

Penalitatea de nedeclarare constituie venit al bugetului de stat. Aplicarea penalității de nedeclarare nu înlătură obligația de plată a dobânzilor.

Începe să iei decizii bazate pe date
Alege una dintre soluțiile Termene.ro