Rezultatele titlurilor de stat Fidelis în luna martie. Investiții record de peste 2,2 miliarde de lei
- Programul de titluri de stat Fidelis, derulat de Ministerul Finanțelor între 7 și 14 martie 2025, a atras investiții record de peste 2,2 miliarde lei prin 24.604 de ordine de subscriere. Ediția a confirmat interesul crescut al investitorilor pentru acest instrument financiar, oferind randamente atractive și flexibilitate în administrarea portofoliului, susțin reprezentanții ministerului.
Un element distinctiv al acestei ediții din luna martie a fost implicarea donatorilor de sânge, care au beneficiat de o dobândă superioară de 7,80%, cu 1% mai mare decât cea a emisiunilor standard cu scadența la un an.
În total, 3.732 de donatori-investitori au contribuit la subscrieri de peste 327 milioane lei, consolidând parteneriatul dintre Ministerul Finanțelor, emisiunea „Morning Glory cu Răzvan Exarhu” și Rock FM.
Cele mai căutate investiții în titlurile Fidelis
Interesul investitorilor s-a concentrat pe următoarele emisiuni:
- Titlurile în lei cu scadența de 1 an, dobândă de 6,8% – investiții de peste 760 milioane lei, prin 9.084 ordine;
- Titlurile în euro cu scadența de 7 ani, dobândă de 6% – investiții de peste 85 milioane euro (aproximativ 427 milioane lei), plasate prin 3.698 ordine;
- Titlurile în lei cu scadența de 3 ani, dobândă de 7,5% – investiții de peste 209 milioane lei, prin 2.815 ordine;
- Titlurile în lei cu scadența de 5 ani, dobândă de 7,8% – investiții de peste 113 milioane lei, prin 2.104 ordine;
- Titlurile în euro cu scadența de 2 ani, dobândă de 3,75% – investiții de peste 82 milioane euro (aproximativ 413 milioane lei), plasate prin 3.698 ordine.
Valoarea nominală a unui titlu de stat Fidelis este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.
„Donatorii-investitori au beneficiat de scăderea de 10 ori a pragului minim de subscriere de la 5.000 de lei la 500 lei. Au beneficiat de condițiile avantajoase ale noii emisiuni persoanele care au făcut dovada donării de sânge începând cu 1 septembrie 2024”, explică reprezentanții Ministerului de Finanțe.
Avantaje pentru Investitori
Fidelis rămâne un instrument atractiv datorită beneficiilor oferite:
- Neimpozitarea câștigurilor din dobânzi și profituri;
- Flexibilitate prin posibilitatea vânzării titlurilor înainte de maturitate pe bursă;
- Reducerea pragului minim de subscriere pentru donatorii de sânge, de la 5.000 de lei la 500 de lei;
- Diversificarea portofoliului și administrare eficientă a investițiilor.
Începând cu acest an, programul Fidelis introduce mai multe îmbunătățiri:
- Lansări lunare de noi emisiuni;
- Posibilitatea de a subscrie timp de 6 zile lucrătoare, încă din prima parte a fiecărei luni;
- Anunțarea dobânzilor și scadențelor pentru emisiunea următoare la finalul fiecărei luni;
- Extinderea rețelei de parteneri, prin includerea TradeVille și Libra Bank, alături de BT Capital Partners & Banca Transilvania, BCR, BRD – Groupe Société Générale și Alpha Bank.
Prin aceste măsuri, Ministerul Finanțelor își propune să ofere investitorilor o gamă variată de oportunități, menținând atractivitatea titlurilor de stat Fidelis ca instrument sigur și profitabil de economisire.