Insolvența: Ce înseamnă și în ce constă procedura de insolvență?

Insolvența unei firme poate fi cerută doar în anumite condiții (pentru datorii ce depășesc un anume prag valoric), iar procesul efectiv, pentru a fi unul echitabil pentru fiecare creditor, are loc sub administrarea unor practicieni în insolvență și sub controlul instanței de judecată.

Care este legea insolvenței?

Actul normativ care reglementează procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență este Legea nr. 85/2014, publicată în MO nr. 466 din 25 iunie 2014. Scopul legii este de a institui o procedură colectivă pentru acoperirea pasivului (datoriilor) debitorului, cu acordarea, atunci când este posibil, a șansei de redresare a activității acestuia.

Procedurile de insolvență prevăzute de Legea nr. 85/2014 se aplică profesioniștilor și regiilor autonome. Ele nu se aplică și celor care exercită profesii liberale, celor care se supun unor dispoziții speciale referitoare la regimul insolvenței lor, precum și unităților și instituțiilor de învățământ preuniversitar, universitar și entităților care au ca obiect de activitate cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică (prevăzute la art. 7 din OUG nr. 57/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările și completările ulterioare).

Ce înseamnă insolvența?

Conform definiției oferite de articolul 5 din Legea nr. 85/2014, „insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile”. Conform aceluiași articol de lege „insolvența debitorului se prezumă atunci când acesta, după 60 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de creditor; prezumția este relativă” și „insolvența este iminentă atunci când se dovedește că debitorul nu va putea plăti la scadență datoriile exigibile angajate, cu fondurile bănești disponibile la data scadenței”. Ca să fiți informați cu privire la posibilii parteneri de afaceri care se află în procedura de insolvență aveți la dispoziție un instrument de monitorizare a sănătății firmelor de la Termene.ro.

Pe de altă parte, procedura de insolvență este prevăzută de Legea nr. 85/2014 și aplicată debitorului care îndeplinește anumite condiții: după o perioadă de observație, debitorul fie intră succesiv în procedura de reorganizare judiciară și în procedura falimentului, fie separat, numai în reorganizare judiciară ori numai în procedura falimentului.

Deseori, se face o confuzie între noțiunea de faliment și cea de insolvență. După cum se poate vedea, procedura falimentului este doar o „specie” a procedurii insolvenței, aplicată în anumite condiții și care presupune lichidarea averii debitorului pentru acoperirea pasivului (datoriilor), urmată de radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

În ce constă procedura de insolvență?

Procedura de insolvență poate îmbrăca două forme: generală sau simplificată.

Procedura generală reprezintă procedura de insolvență prevăzută Legea nr. 85/2014, prin care un debitor care îndeplinește anumite condiții – prevăzute la art. 38 alin. (1), fără a le îndeplini simultan și pe cele de la art. 38 alin. (2) -, intră, după perioada de observație, succesiv, în procedura de reorganizare judiciară și apoi în procedura falimentului sau separat în una dintre cele două proceduri.

Procedura simplificată reprezintă procedura de insolvență prin care debitorul care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 38 alin. (2) intră direct în procedura falimentului, fie odată cu deschiderea procedurii insolvenței, fie după o perioadă de observație de maximum 20 de zile, perioadă în care vor fi analizate elementele prevăzute la art. 38 alin. (2) lit. c) și d).

Perioada de observație este intervalul cuprins între data deschiderii procedurii insolvenței și cea a confirmării planului de reorganizare sau, după caz (în procedura simplificată), a intrării în faliment. Data deschiderii procedurii insolvenței diferă în funcție de titularul cererii. În cazul cererii debitorului de deschidere a procedurii, data deschiderii procedurii insolvenței este data pronunțării încheierii judecătorului-sindic (prevăzută la art. 71 din Lege). În cazul cererii creditorului de deschidere a procedurii, data deschiderii procedurii insolvenței este data pronunțării sentinței judecătorului-sindic, (prevăzută la art. 72).

Care sunt principiile insolvenței?

Există un număr de 13 principii după care are loc aplicarea procedurii insolvenței, toate fiind menționate în cuprinsul articolului 4 din Legea nr. 85/2014.

Primul principiu, prevăzut de alineatul 1 din respectivul articol, prevede maximizarea gradului de valorificare a activelor și de recuperare a creanțelor. Alte principii esențiale sunt asigurarea unui tratament egal al creditorilor de același rang (alineatul 4), asigurarea unui grad ridicat de transparență și previzibilitate în procedură (alineatul 5) și recunoașterea drepturilor existente ale creditorilor și respectarea ordinii de prioritate a creanțelor, având la bază un set de reguli clar determinate și uniform aplicabile (alineatul 6).

Totodată, în aplicarea procedurii insolvenței este necesară:

• asigurarea unei proceduri eficiente, inclusiv prin mecanisme adecvate de comunicare și derulare a procedurii într-un timp util și rezonabil, într-o manieră obiectivă și imparțială, cu un minim de costuri (alineatul 3);
• limitarea riscului de credit și a riscului sistemic asociat tranzacțiilor cu instrumente financiare derivate prin recunoașterea compensării cu exigibilitate imediată în cazul insolvenței sau al unei proceduri de prevenire a insolvenței unui co-contractant, având ca efect reducerea riscului de credit la o sumă netă datorată între părți sau chiar la zero atunci când, pentru acoperirea expunerii nete, au fost transferate garanții financiare (alineatul 7);
• fundamentarea votului pentru aprobarea planului de reorganizare pe criterii clare, cu asigurarea unui tratament egal între creditorii de același rang, a recunoașterii priorităților comparative și a acceptării unei decizii a majorității, urmând să se ofere celorlalți creditori plăți egale sau mai mari decât ar primi în faliment (alineatul 9)
• valorificarea în timp util și într-o manieră cât mai eficientă a activelor (alineatul 11).

În cazul demarării procedurii insolvenței, nu este uitată nici protecția debitorului prin:

• acordarea unei șanse debitorilor de redresare eficientă și efectivă a afacerii fie prin intermediul procedurilor de prevenire a insolvenței, fie prin procedura de reorganizare judiciară (alineatul 2 al art. 4 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență);
• asigurarea accesului la surse de finanțare în procedurile de prevenire a insolvenței, în perioada de observație și de reorganizare, cu crearea unui regim adecvat pentru protejarea acestor creanțe.

De asemenea, în procedurile de prevenire a insolvenței, un principiu de bază este acela al favorizării negocierii/renegocierii amiabile a creanțelor și a încheierii unui concordat preventiv. Acesta este un contract încheiat între debitorul aflat în dificultate financiară, pe de o parte, și creditorii care dețin cel puțin 75% din valoarea creanțelor acceptate și necontestate, pe de altă parte. Prin acest contract omologat de judecătorul-sindic, debitorul propune un plan de redresare și de realizare a creanțelor acestor creditori, iar creditorii acceptă să sprijine eforturile debitorului de depășire a dificultății în care se află.

Totodată, pentru derularea unei proceduri echitabile de prevenire a insolvenței și de insolvență, administrarea acestora se realizează de către practicieni în insolvență, iar desfășurarea acestora are loc sub controlul instanței de judecată (alineatul 13).

Cine poate deschide o procedura de insolvență?

Procedura de insolvență poate fi deschisă de debitor, de creditor și de alte persoane sau instituții prevăzute expres de lege.

Debitorul

Debitorul care se află în situația în care nu își mai poate plăti datoriile poate face o cerere de a intra în insolvență, însoțită de o serie de acte care să susțină solicitarea. Cererea trebuie făcută în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență. La cererea adresată tribunalului trebuie atașată dovada notificării organului fiscal competent cu privire la intenția de deschidere a procedurii insolvență.

Un debitor nu poate recurge la procedura insolvenței mai mult de o dată în cinci ani. Când debitorul alege varianta intrării în insolvență, acesta nu mai poate fi executat silit, iar unele penalități pentru neplata la timp a datoriilor către creditori nu vor mai curge. Debitorul insolvent poate opta pentru un plan de reorganizare care va fi pus în practică într-o perioadă nu mai mare de trei ani. Dezavantajele legate de deschiderea procedurii de insolvență au legătură cu imaginea companiei și cu existența unor restricții cu privire la participarea la anumite licitații publice.

Creditorul

Creditorul îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței este cel a cărui creanță asupra patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 60 de zile. Prin creanță certă, în sensul Legii nr. 85/2014, se înțelege acea creanță a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de acesta.

Creditorii vor putea solicita deschiderea procedurii insolvenței doar în cazul în care, după compensarea datoriilor reciproce, de orice natură, suma datorată acestora va depăși o anumită valoare-prag. Aceasta este de 50.000 lei atât pentru creditori, cât și pentru debitori, inclusiv pentru cererile formulate de lichidatorul numit în procedura de lichidare prevăzută de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru creanțe de altă natură decât cele salariale, iar pentru angajați este de 6 salarii medii brute pe economie/salariat.

Legea distinge între creditorul îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței și creditorul îndreptățit să participe la procedura insolvenței. Creditorul din acest din urmă caz este acel titular al unui drept de creanță asupra averii debitorului, care a înregistrat o cerere de înscriere a creanței, în urma admiterii căreia dobândește drepturile și obligațiile reglementate pentru fiecare stadiu al procedurii. Calitatea de creditor încetează ca urmare a neînscrierii sau a înlăturării din tabelele creditorilor întocmite succesiv în procedură, precum și prin închiderea procedurii.

Judecatorul-sindic are obligația ca, în cel mult 48 de ore de la înregistrarea solicitării făcute de către creditor, să trimita debitorului o copie a acesteia. Debitorul are dreptul ca în termen de 10 zile să conteste sau să recunoască starea de insolvență, dar, în cazul în care contestația sa este respinsă, nu va mai avea dreptul de a solicita reorganizarea judiciară.

Cum îi afectează insolvența pe angajați?

Angajatorul debitor poate desface toate contractele de muncă ale salariaților, dar acest lucru poate avea loc, odată cu intrarea în procedura de insolvență, doar prin intermediul administratorului sau lichidatorului judiciar. Concedierile colective pot fi făcute conform Codului muncii, dar angajatorul debitor își reduce șansele de a putea intra în procesul de reorganizare.

Angajații debitorului care nu și-au primit sumele ce li se cuvin, echivalând cu un minim de 6 salarii medii brute, pot solicita intrarea în procedura de insolvență a companiei. Ei au calitatea de creditor, fără a depune personal declarațiile de creanță. Creanțele acestora vor fi înregistrate de administratorul judiciar conform evidențelor contabile.

La ședințele adunării creditorilor, salariații debitorului vor putea fi reprezentați de un delegat din rândul acestora, care va vota pentru întreaga valoare a creanțelor reprezentând salariile și alte drepturi bănești ce li se cuvin.

Creanțele salariale sunt a treia creanță ca prioritate (dintr-un total de 10 tipuri) pe care debitorul trebuie să o plătească. Înaintea lor, în caz de faliment al firmei, trebuie plătite creanțele de natura taxelor, timbrelor sau orice alte cheltuieli aferente procedurii instituite prin prezentul titlu, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea și administrarea bunurilor din averea debitorului, pentru continuarea activității, precum și pentru plata remunerațiilor persoanelor angajate, dar și creanțele provenind din finanțări acordate debitorului în perioada de observație în vederea desfășurării activităților curente, cu aprobarea adunării creditorilor.

Angajații pot face apel la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, care poate despăgubi până la trei salarii medii brute pe economie pentru fiecare angajat.

Cum se poate preveni intrarea în insolvență?

Legea nr. 85/2014 cuprinde nu numai prevederi legate de procedura insolvenței, ci și unele de prevenire a intrării în insolvență. Două sunt procedurile de prevenire a intrării în insolvență: mandatul ad-hoc și concordatul preventiv.

Mandatul ad-hoc

Mandatul ad-hoc este o procedură confidențială, declanșată la cererea debitorului în dificultate financiară, prin care un mandatar ad-hoc (ales dintre practicienii în insolvență, autorizați potrivit legii – Cod CAEN 6920), desemnat de instanță, negociază cu creditorii în scopul realizării unei înțelegeri între aceștia și debitor, în vederea depășirii stării de dificultate în care se află.

Obiectivul mandatarului ad-hoc va fi acela de a realiza, în termen de 90 de zile de la desemnare, o înțelegere între debitor și unul sau mai mulți creditori ai săi, în vederea depășirii stării de dificultate financiară în care se află debitorul, a salvgardării acestuia, păstrării locurilor de muncă și acoperirii creanțelor asupra debitorului. În scopul realizării obiectivului mandatului, mandatarul ad-hoc va putea propune remiteri, reeșalonări sau reduceri parțiale de datorii, continuarea sau încetarea unor contracte în curs, reduceri de personal, precum și orice alte măsuri considerate a fi necesare.

Onorariul mandatarului ad-hoc va fi stabilit provizoriu de către președintele tribunalului, la propunerea debitorului și cu acordul mandatarului ad-hoc, sub forma unui onorariu fix sau a unui onorariu lunar. Acesta va putea fi modificat ulterior, la cererea mandatarului ad-hoc, cu acordul debitorului.

Concordatul preventiv

Procedura concordatului preventiv este, așa cum arătam și mai sus, un contract încheiat între debitorul în dificultate financiară, pe de o parte, și creditorii care dețin cel puțin 75% din valoarea creanțelor acceptate și necontestate, pe de altă parte, omologat de judecătorul-sindic. Prin acest contract, debitorul propune un plan de redresare și de realizare a creanțelor acestor creditori, iar aceștia acceptă să sprijine eforturile debitorului de depășire a dificultății în care se află.

Orice debitor aflat în dificultate financiară, mai puțin cei excluși în mod expres de lege (au mai beneficiat de un concordat preventiv în ultimii trei ani, care a eșuat; se află deja în faliment; sunt condamnați pentru fapte economice ilegale), poate introduce la tribunalul competent o cerere de deschidere a procedurii de concordat preventiv. Prin cererea sa, debitorul propune un administrator concordatar provizoriu dintre practicienii în insolvență autorizați potrivit legii.

Judecătorul-sindic numește administratorul concordatar provizoriu prin încheiere executorie.

În termen de 30 de zile de la numirea sa, administratorul concordatar elaborează, împreună cu debitorul, lista creditorilor și oferta de concordat preventiv.

Oferta de concordat preventiv se notifică de către administratorul concordatar provizoriu creditorilor prin mijloace de comunicare rapidă și care asigură posibilitatea confirmării primirii acesteia. Oferta de concordat preventiv va fi depusă în dosarul deschis potrivit alin. (1) și, pentru opozabilitate față de terți, se depune la grefa tribunalului, unde va fi înregistrată într-un registru special. Despre depunerea și notificarea acesteia se face mențiune în registrul în care este înregistrat debitorul. Oferta de concordat preventiv va cuprinde și proiectul de concordat preventiv, la care se vor anexa declarația debitorului privind starea de dificultate financiară în care se află, precum și lista creditorilor cunoscuți, inclusiv cei ale căror creanțe sunt contestate integral sau parțial, cu precizarea cuantumului și a cauzelor de preferință acceptate de debitor.

Concordatul preventiv se consideră aprobat de creditori dacă sunt întrunite voturile creditorilor care reprezintă cel puțin 75% din valoarea creanțelor acceptate și necontestate. Creditorii care, direct sau indirect, controlează, sunt controlați ori se află sub control comun cu debitorul pot participa la ședință, dar pot vota cu privire la concordat dacă acesta le acordă mai puțin decât ar primi în cazul falimentului.

După aprobarea concordatului de către creditori, administratorul concordatar solicită judecătorului-sindic să omologheze documentul respectiv. Pentru omologare, judecătorul-sindic verifică îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

• valoarea creanțelor contestate și/sau în litigiu nu depășește 25% din masa credală;
• concordatul preventiv a fost aprobat de creditorii care reprezintă cel puțin 75% din valoarea creanțelor acceptate și necontestate.

Judecătorul-sindic omologhează concordatul preventiv prin încheiere pronunțată în camera de consiliu, de urgență și cu precădere, după citarea și ascultarea administratorului concordatar. Cererea de omologare a concordatului preventiv poate fi respinsă exclusiv pentru motive de legalitate. Dispunând omologarea, judecătorul-sindic suspendă toate procedurile de executare silită.

În perioada concordatului preventiv omologat nu se poate deschide procedura insolvenței față de debitor. Însă, orice creditor care obține un titlu executoriu asupra debitorului în cursul procedurii poate formula cerere de aderare la concordat sau poate să își recupereze creanța prin orice alte modalități prevăzute de lege.

Dacă procedura concordatului preventiv se finalizează cu succes, la termenul prevăzut în contract sau anterior acestuia, după caz, judecătorul-sindic va pronunța o încheiere prin care va constata realizarea obiectului concordatului preventiv. În acest caz, modificările creanțelor prevăzute în concordatul preventiv rămân definitive.

Dacă în cursul derulării procedurii, înainte de expirarea termenului prevăzut, administratorul concordatar apreciază că este imposibilă realizarea obiectivelor concordatului din motive neimputabile debitorului poate cere judecătorului-sindic să constate nereușita concordatului preventiv și închiderea procedurii.

Concluzie

Procedurile de insolvență, prevăzute de Legea nr. 85/2014, diferă în funcție de obiective.

Portalul specializat https://e-justice.europa.eu arată că „Dacă societatea comercială poate fi salvată sau activitatea economică este viabilă – datoriile acesteia pot fi restructurate (de obicei cu acordul creditorilor). Această procedură are drept obiectiv protejarea societății comerciale și păstrarea locurilor de muncă. În cazul în care activitatea economică nu poate fi salvată, societatea comercială trebuie lichidată („dă faliment”)”.

În toate cazurile, de îndată ce procedura este inițiată în mod oficial, creditorii nu mai pot lua măsuri individuale pentru recuperarea datoriilor. Acest lucru este necesar pentru a garanta faptul că toți creditorii sunt pe picior de egalitate și pentru a se proteja bunurile debitorului.

Pentru a fi plătiți, creditorii trebuie să facă dovada creanțelor lor, fie în fața instanței, fie a organismului (în general, un administrator sau un lichidator) responsabil de reorganizarea sau lichidarea bunurilor debitorului.

Încă nu ai cont pe Termene.ro?