Guvernul vizează un nou împrumut de la Banca Mondială pentru acoperirea deficitului bugetar și continuarea reformelor asumate în PNRR
În Articol
- Guvernul României, prin Ministerul Finanțelor, se pregătește să acceseze un nou împrumut de dezvoltare de la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD), în contextul unui buget tot mai fragil și al anulării unor surse de finanțare din fonduri europene. Un memorandum propus astăzi, 3 aprilie, spre aprobare în ședința Guvernului prevede contractarea unui nou împrumut – sau a unei serii de împrumuturi – în condiții financiare considerate avantajoase.
Deși valoarea finală a noului împrumut nu este încă stabilită, suma indicată în documentul guvernamental ar putea ajunge la 650 de milioane de euro. Structura operațiunii, condițiile precise, calendarul și măsurile aferente urmează să fie negociate în perioada următoare cu reprezentanții BIRD. După încheierea negocierilor, contractul de împrumut va trebui aprobat de Guvern și, ulterior, ratificat prin lege de Parlament, conform legislației române în vigoare.
Memorandumul analizat în ședința de astăzi, 3 aprilie, a Guvernului României susține necesitatea continuării colaborării cu BIRD, instituție financiară parte a Grupului Băncii Mondiale, în vederea asigurării lichidităților bugetare și refinanțării datoriei publice.
Împrumutul ar urma să acopere parțial golurile lăsate de întreruperea sau anularea unor finanțări europene și să susțină reforme structurale necesare consolidării sustenabilității fiscale.
„Având în vedere necesitățile de finanțare a deficitului bugetului de stat și de refinanțare a datoriei publice guvernamentale, precum și expertiza BIRD și colaborarea cu aceasta în programe similare, propunem contractarea de la BIRD a unui împrumut și/sau a unei serii programatice de împrumuturi pentru politici de dezvoltare. Banca și-a exprimat disponibilitatea de a acorda României în perioada următoare un astfel de împrumut”, se precizează în memorandum.
Împrumuturi pentru dezvoltare
România nu este la prima colaborare de acest tip cu BIRD. Între 2022 și 2024, Guvernul a contractat trei împrumuturi pentru politici de dezvoltare (Development Policy Loans – DPL), în valoare totală de aproximativ 1,79 miliarde de euro.
Aceste sume au fost deja trase integral și au fost folosite atât pentru acoperirea deficitului bugetar, cât și pentru refinanțarea datoriei guvernamentale, conform prevederilor legale.
Noile împrumuturi vizate de Executiv ar urma să continue această linie, oferind statului român o soluție de finanțare flexibilă, cu dobânzi avantajoase și termene de rambursare ce pot ajunge până la 20 de ani.
Potrivit politicii actuale a Băncii, dobânda se bazează pe EURIBOR la șase luni, plus o marjă variabilă, în timp ce comisioanele percepute sunt modeste – 0,25% inițial și 0,25% anual pentru suma netrasă.
Deficite bugetare cronice și o traiectorie ambițioasă
România se confruntă cu un deficit bugetar cronic, estimat la 7% din PIB în 2025, conform Strategiei fiscal-bugetare pentru perioada 2025–2027. Guvernul și-a propus un parcurs ambițios de reducere a acestui deficit, până la 5,7% în 2027 și 2,5% în 2031, în încercarea de a reintra în parametrii impuși de Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene (deficit sub 3% din PIB).
În acest context, Ministerul Finanțelor subliniază necesitatea de a menține relațiile cu instituțiile financiare internaționale, precum BIRD, pentru a evita presiunile suplimentare asupra piețelor de capital. Această abordare permite obținerea unor fonduri la costuri mai mici, cu scadențe mai lungi, contribuind totodată la stabilitatea portofoliului de datorie publică.
Legătura cu PNRR și planurile de reformă
Împrumuturile DPL nu sunt simple injecții financiare, ci vin la pachet cu angajamente de reformă. România trebuie să îndeplinească o serie de măsuri sau acțiuni prioritare înainte de începerea negocierilor cu Banca. De altfel, oficialii români au propus ca noile împrumuturi să fie corelate cu obiectivele asumate în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și în planul bugetar-structural pentru perioada 2025–2031.
Această condiționare face parte din strategia Băncii Mondiale de a susține nu doar finanțarea deficitelor, ci și implementarea de politici publice coerente și sustenabile. În plus, prin aceste programe, România ar putea atrage expertiză tehnică și sprijin pentru formularea și punerea în aplicare a reformelor – un avantaj deloc neglijabil într-un context în care guvernele se luptă adesea cu rezistența birocratică sau lipsa capacității administrative.