Pașii și documentele necesare pentru a schimba codul CAEN principal al unei firme
În Articol
- O firmă poate avea un singur obiect principal de activitate, căruia îi corespunde un singur cod CAEN, dar numărul de obiecte secundare de activitate nu este limitat. Cum poate fi modificat obiectul principal al unei firme, dar și adăuga unul în plus printre cele secundare, ne-au explicat reprezentanții Oficiului Național pentru Registrul Comerțului (ONRC).
Termene.ro a consultat documentele puse la dispoziție de ONRC și vă prezintă pașii necesari pentru schimbarea codului CAEN principal pentru o firmă, dar și modul cum se adaugă un cod CAEN nou printre cele suplimentare.
1. Completarea unei cereri
În primul rând, pentru modificarea obiectului de activitate al unei firme (completare, extindere, reformulare, precizare domeniu și activitate principală, schimbarea domeniului și activității principale), persoana care reprezintă o firmă trebuie să completeze și să depună la oficiul registrului comerțului de pe lângă tribunalul în a cărui rază teritorială firma are sediul social o cerere de înregistrare.
Persoana care reprezintă o firmă în momentul întocmirii acestei cereri poate fi administratorul societății sau un profesionist în domeniu care a fost împuternicit în acest sens de administratorului companiei.
Cererea se poate obține la un oficiu de registru al comerțului sau se poate descărca de aici.
2. Cererea este însoțită de un act de decizie modificator
Cererea de schimbare a codului CAEN principal sau de adăugare a unui cod CAEN suplimentar trebuie să fie acompaniată de o un act modificator:
Acest document modificator al actului constitutiv, care poate fi reprezentat, după caz, de:
- hotărârea adunării generale a asociaților/acționarilor
- sau decizia asociatului unic/Consiliului de Administrație/directoratului
- sau actul adițional la actul constitutiv,
- hotărârea membrilor grupului de interes economic sau grupului european de interes economic – cu sediul în România (original).
3. Pentru schimbarea activității principale este nevoie de o decizie AGA în acest sens
„Subliniem faptul că hotărârea privind schimbarea activității principale a firmei este de competența adunării generale extraordinare a acționarilor, iar exercițiul acestei atribuții nu poate fi delegat consiliului de administrație sau directoratului (potrivit art.114 alin.(1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile, republicată, cu modificările și completările ulterioare)”, explică reprezentanții ONRC.
4. Este nevoie și de actualizarea actului constitutiv al firmei
Actul constitutiv actualizat, în original, în una din următoarele forme:
înscris sub semnătură privată;
înscris sub semnătură privată atestat de avocat cu privire la identitatea semnatarilor, a conținutului şi a datei actului;
înscris sub semnătură privată, certificat de oficiul registrului comerțului de pe lângă tribunalul unde firma are sediul social;
în formă autentică, în cazurile prevăzute de lege.
„Conform Legii nr. 31/1990, actul constitutiv al unei firmei cuprinde, în mod obligatoriu, obiectul de activitate al acesteia, cu precizarea domeniului și a activității principale”, explică reprezentanții ONRC de ce este necesară modificarea actului constitutiv.
„Administratorii, respectiv directoratul vor depune la oficiul registrului comerțului de pe lângă tribunalul în a cărui rază teritorială se află sediul social al firmei actul modificator și textul complet al actului constitutiv, actualizat cu toate modificările, care vor fi înregistrate în temeiul rezoluției directorului oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal și/sau a persoanei desemnate”, mai precizează reprezentanții ONRC.
5. Declarația privind autorizarea funcționării
Pe lângă cele menționate mai sus, după caz, solicitantul are obligația de a depune și următoarele documente:
Declarația – tip pe propria răspundere privind autorizarea funcționării semnată de asociați sau de administratori (model 3) – original.
„În această declarație tip trebuie înscrise toate activitățile care se desfășoară la sediul social sau la sediul secundar, inclusiv cele care au fost menționate anterior în declarația pe propria răspundere”, explică reprezentanții Registrului Comerțului.
Avizele prealabile prevăzute de legi speciale (copie).
6. Certificatul de înregistrare al firmei în original pentru modificarea obiectului de activitate principal al firmei
În cazul în care solicitați modificarea obiectului de activitate principal al firmei, atunci va trebui să depuneți, pe lângă documentele mai sus menționate și certificatul de înregistrare al firmei în original.
7. Verificarea și actualizarea documentelor firmei
După ce au fost efectuați toți pașii de mai sus și au fost prezentate documentele necesare la ONRC, urmează o perioadă de așteptare de câteva zile pentru procesarea cererii și obținerea noilor documente actualizate care să reflecte schimbarea codului CAEN principal al firmei.
După procesare, solicitantul trebuie doar să mai verifice că a actualizat toate documentele și registrele interne ale firmei pentru a reflecta schimbarea codului CAEN, inclusiv contractele, facturile, site-ul web etc, mai explică reprezentanții Registrului Comerțului.
Procedura se poate face și prin poștă sau online
Pe lângă posibilitatea depunerii cererii și documentelor aferente la oficiul registrului comerțului de pe lângă tribunalul în a cărui rază teritorială firma are stabilit sediul social, direct la ghișeu, prin poștă, cu scrisoare cu valoare declarată și confirmare de primire, există și opțiunea completării și transmiterii acestora on-line, cu semnătură electronică extinsă, prin intermediul portalului de servicii, care poate fi accesat de pe pagina de internet a ONRC, www.onrc.ro, precum și direct folosind adresa https://portal.onrc.ro.
Pentru detalii suplimentare accesați linkul:
- CE mai puteți citit pe Termene.ro:
Guvernul a aprobat taxa de lux pe proprietățile peste 500.000 de euro.
Guvernul și Comisia Europeană negociează și variantă creșterii impozitul de 3% pe cifra de afaceri
Ce afaceri mai sunt în Jurilovca, sat nominalizat să intre în 2024 în lista Best Tourism Villages
Cele șase sate din România care pot intra anul acesta în lista mondială Best Tourism Villages
Senatul a adoptat proiectul de lege prin care PFA-urile se pot transforma în SRL-uri
Țigările electronice vor avea acciză, conform unui proiect al Ministerului de Finanțe