Business News

Tot ce se știe până acum despre ”taxa pe stâlp”. Cine o va plăti, când și pentru ce tip de construcții. Cine ar putea fi exceptat

8 ianuarie 2025, de , in
Loading the Amira Audio Citește articolul...

Puternic contestat de specialiști și mediul de afaceri, impozitul ar urma să genereze, potrivit estimărilor, venituri de câteva miliarde de lei.

Astfel consultantul fiscal Gabriel Biriș a calculat că din impozit se vor strange circa 500 de milioane de euro, în timp ce fostul ministru de Finanțe Gheorghe Ialomițianu aprecia pentru termene.ro că din taxă s-ar putea obține 2 – 3 miliarde de lei. Analiștii Credit Swiss au calculat că peste 600 de milioane de lei se vor obține doar de la marile companii listate, din care 290 de milioane de lei prin aportul Petrom și 206 milioane de lei prin cel al Hidroelectrica. Introdus în premieră în urmă cu 10 ani, inițal sub forma unei cote de 1,5% (în 2014  și de 1% în 2015) din valoarea construcțiilor (altele decât cele pentru care se plătește impozit pe clădiri), impozitul a generat în primul an venituri de 1,5 miliarde de lei.

Cele mai corecte estimări cu privire la veniturile din 2025 se vor putea face după apariția normelor de aplicare, iar oficialii au anunțat că își rezervă trei luni pentru elaborarea acestora. Ce se știe însă până acum despre impozit și cum a fost aplicat în urmă cu 10 ani? Termene.ro face o trecere în revistă a informațiilor existente.

Valoarea impozitului

Potrivit OUG 156/2024, impozitul pe construcții se va calcula prin aplicarea unei cote de 1% asupra valorii construcțiilor existente în patrimonial contribuabililor la data de 31 decembrie a anului anterior, din care se scade valoarea clădirilor pentru care se datorează impozit pe clădiri potrivit prevederilor titlului IX.

Ordonnața mai prevede că în situația în care, ”în cursul anului curent, se înregistrează operațiuni de majorare sau diminuare a valorii construcțiilor menționate la art. 497, impozitul pe construcții calculat potrivit alin. (1) nu se recalculează. Aceste modificări sunt luate în considerare pentru determinarea impozitului pe construcții datorat pentru anul următor.”

Cui se aplică

În timpul guvernării Ponta, impozitul pe construcții s-a aplicat: persoanelor juridice române, cu excepţia instituţiilor publice, institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare, asociaţiilor, fundaţiilor şi a celorlalte persoane juridice fără scop patrimonial, potrivit legilor de organizare şi funcţionare; persoanelor juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România;  persoanelor juridice cu sediul social în România înfiinţate potrivit legislaţiei europene.

Tipurile de construcții care ar putea fi impozitate

Raportându-se la experiența de acum 10 ani, consultantul Gabriel Biriș a făcut o trecere în revistă a companiilor pasibile de plata taxei, respectiv  ”Companiile din energie, pentru toata infrastructura energetica. Companiile din agricultura, pentru toate amenajarile funciare (instalatii de irigare, drumuri de exploatare, platforme, garduri, inclusiv pentru sere, solarii). Companiile de logistica, pentru platforme, garduri, drumuri de interior. Toate companiile de productie, pentru platforme de acces, garduri”.

În timpul guvernării Ponta, lista de active pentru care companiile au achitat taxa se regăsește în Catalogul privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe din HG 2139/2004 și cuprinde, între altele: clădiri industriale, construcții ușoare cu structuri metalice, centrale hidroelectrice, centrale termoeletrice și nuclearo-electrice, sonde de țiței, gaze, sare și platforme marine de foraj, turnuri de extracție minieră, puțuri de mină, construcții miniere etc., fiind exceptate fiind construcțiile pentru care se achită impozit pe clădiri.

Ordonanța 156/2024 prevede că ”în situația construcțiilor de natura domeniului public/privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, impozitul este datorat de contribuabilii care le au în administrare/concesiune/folosință cu titlu gratuit/închiriere”.

Când se vor cunoaște sfera și modalitatea de aplicare

Tanczos Barna, ministrul de Finanțe, a spus recent că ”a solicitat în mod expres ca termenul de elaborare a normelor să fie de 90 de zile”, timp în car vor fi consultate toate industriile afectate de acest nou impozit. ”Vom analiza inclusiv detaliile legate de impactul pe fiecare domeniu în parte, începând de la drumuri, începând cu platformele, infrastructura pentru energie electrică, infrastructura de comunicații. Este un domeniu foarte complex”, a mai spus ministrul.

Când se va achita impozitul

Potrivit Ordonanței 156/2024 impozitul pe construcții se plătește în două rate egale până la datele de 30 iunie, respectiv 31 octombrie inclusiv.

Ce construcții au fost exceptate acum zece ani de la plata taxei

În 2015, impozitul pe construcții a fost calculat prin aplicarea unei cote de 1% asupra valorii construcţiilor existente în patrimoniul contribuabililor la data de 31 decembrie a anului anterior.

La calculul acestei valori nu au fost luate în considerare: clădirile pentru care se datorează impozit pe clădiri, lucrările de reconstruire, modernizare, consolidare, modificare sau extindere la construcţii închiriate, luate în administrare sau în folosinţă; construcţiile şi lucrările de reconstruire, modernizare, consolidare, modificare sau extindere a construcţiilor, aflate sau care urmează să fie trecute, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale; construcţiile din subgrupa 1.2 „Construcţii agricole” din Catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe; construcţiile din domeniul public al statului şi care fac parte din baza materială de reprezentare şi protocol, precum şi a celor din domeniul public şi privat al statului, închiriate sau date în folosinţă instituţiilor publice, construcţiile administrate de Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”; construcţiile deţinute de structurile sportive, definite potrivit legii.

 

Începe să iei decizii bazate pe date
Alege una dintre soluțiile Termene.ro