Business News

Fost ministru de Finanțe, despre ”ordonanța trenuleț”: Trecerea la impozit pe profit pentru unele microîntreprinderi, prin scăderea pragului, poate reduce veniturile la buget

7 ianuarie 2025, de , in
Loading the Amira Audio Citește articolul...

Acesta a explicat pentru termene.ro că în perioada în care a fost ministru a cerut o analiză a conturilor de profit și pierderi pe zona de microîntreprinderi și a rezultat că din impozitul de profit de 16% s-ar fi câștigat doar jumătate din suma încasată dacă se aplica impozit pe venit.

”Asta s-ar putea întâmpla și acum, din scăderea pragului la microîntreprinderi”, a comentat Gheorghe Ialomițianu.

Ce prevăd noile norme

Publicată recent în monitorul oficial, „ordonanța trenuleț” scade pragul pentru microîntreprinderi la 250.000 de euro, din 2025, și la 100.000 de euro, din 2026.

Astfel, ordonanța modifică prevederile 47 privind impozitul pentru microîntreprinderi din Codul Fiscal. Impozitul va fi achitat de firme care au „realizat venituri care nu au depășit echivalentul în lei a 250.000 euro, respectiv 100.000 euro începând cu 1 ianuarie 2026. Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro este cel valabil la închiderea exercițiului financiar în care s-au înregistrat veniturile”.

Impozitul pe profit, datorat din trimestrul în care s-a depășit limita de 250.000 de euro

”Dacă în cursul unui an fiscal o microîntreprindere realizează venituri mai mari de 250.000 euro, respectiv 100.000 euro începând cu 1 ianuarie 2026, aceasta datorează impozit pe profit începând cu trimestrul în care s-a depășit această limită, fără posibilitatea de a mai opta pentru perioada următoare să aplice prevederile prezentului titlu”, mai prevede ordonanța.

În actul normativ se precizează că ”Pentru anul fiscal 2025/2026, limita veniturilor realizate, reprezentând echivalentul în lei a 250.000 euro, respectiv echivalentul în lei a 100.000 euro începând cu 1 ianuarie 2026, se verifică pe baza veniturilor realizate de către persoana juridică română la data de 31 decembrie 2024, respectiv la data de 31 decembrie 2025. Condiția referitoare la ponderea veniturilor din consultanță și/sau management în veniturile totale, de la data de 31 decembrie 2024, nu se aplică pentru calculul limitei de 250.000 euro.”

Alte modificări importante de care trebuie să țină cont microîntreprinderile

O altă modificare importantă introdusă de autorități în 2024 și de care trebuie să țină cont firmele se referă la termenul de depunere a situațiilor financiare.

Astfel, „ordonanța de urgență privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul fiscal-bugetar, precum și pentru reglementarea altor măsuri”, aprobată recent, prevede că societățile comerciale vor trebui să depună situațiile financiare anuale până pe data de 31 mai inclusiv a exercițiului financiar următor celui de raportare și nu la 150 de zile după încheierea exercițiului financiar, ca până acum. În cazul fundațiilor, asociațiilor  etc. nou termen de depunere este 30 aprilie (comparativ cu maximum 120 de zile după încheierea exercițiului financiar).

După cum a explicat pentru termene.ro consultantul fiscal Loredana Mihăilă, legiuitorii au introdus această nouă prevedere deoarece multe societăți și-au pierdut statutul de microîntreprindere deoarece au depus situațiile financiare și până acum până pe 31 mai, pentru că nu cunoșteau vechea normă”.

Potrivit prevederilor în vigoare, o societate comercială își poate păstra statutul de microîntreprindere doar dacă a depus la timp situația financiară pentru ultimul exercițiu financiar.

Începe să iei decizii bazate pe date
Alege una dintre soluțiile Termene.ro