Obiecte de inventar vs. Mijloace fixe: Ce trebuie să știi?

Deși privită mai mult ca o problemă de contabilitate decât ca una de management financiar, cunoașterea caracteristicilor care fac diferența dintre obiectele de inventar și mijloacele fixe ne ajută la optimizarea plății impozitelor și a fluxurilor de numerar.

 

Să luăm drept exemplu un antreprenor sau un manager financiar al unei firme mici, care își dorește plăți mai mici în cazul impozitului pe profit, în cursul anului respectiv. Acesta ar trebui să se orienteze spre achiziția unor laptopuri sub 2500 de lei pentru angajații săi, ca să le poată încadra la obiecte de inventar.

 

Dacă firma este plătitoare de TVA, atunci valoarea fără TVA de pe factura primită de la furnizor trebuie să se situeze sub pragul celor 2500 de lei; în cazul în care firma nu este plătitoare de TVA, atunci valoarea cu TVA de pe factura primită de la furnizor trebuie să se situeze sub pragul celor 2500 de lei.

 

Definițiile celor două noțiuni fiscal-contabile vor face lumină în ceea ce privește afirmația de mai sus.

 

Ce sunt obiectele de inventar?

Obiectele de inventar sunt bunuri (active circulante) utilizate pentru o perioadă mai mică de un an și sunt recunoscute în contabilitate ca o cheltuială totală în momentul achiziției și dării în funcțiune. Valoarea individuală a obiectelor de inventar este mai mică de 2.500 lei. Obiectele de inventar nu se amortizează tocmai pentru faptul că sunt recunoscute drept cheltuială totală.

 

Ca exemple de obiecte de inventar pot fi enumerate calculatoarele, imprimantele, echipamentul de lucru, aparatele de măsură și control, matrițele folosite la executarea anumitor produse și alte obiecte similare.

 

Cheltuielile cu obiectele de inventar afectează direct profitul societății din anul respectiv (baza de impozitare a profitului se micșorează, prin înregistrarea cheltuielii totale cu achiziția respectivelor bunuri).

 

Câteva informații utile despre obiectele de inventar

Conturile contabile în care se reflectă obiectele de inventar sunt:

• 303 Materiale de natura obiectelor de inventar (cont în care este înregistrată achiziția acestora);
• 323 Materiale de natura obiectelor de inventar în curs de aprovizionare;
• 603 Cheltuieli privind materialele de natura obiectelor de inventar (cont în care este înregistrată darea în folosință);
• 8035 Stocuri de natura obiectelor de inventar date în folosință (înregistrare extracontabilă, utilă cu ocazia inventarierii patrimoniului).

 

Specialiștii recomandă ținerea unui registru/catalog al obiectelor de inventar (fie el în format electronic, fie tipărit) pentru o mai eficientă gestiune a stocurilor firmei (obiectele de inventar sunt privite ca stocuri de diferite bunuri, ce aparțin companiei).

 

Vânzarea obiectelor de inventar se face prin trecerea obiectelor de inventar în contul de mărfuri, concomitent cu înregistrarea vânzării și scoaterea acestora din evidenţă (gestiune). Vânzarea obiectelor de inventar se va înregistra și pe seama contului 708 „Venituri din activități diverse”, respectivele venituri fiind incluse în baza de impozitare.

 

Casarea obiectelor de inventar date în folosință se poate realiza pe baza propunerilor unei comisii de inventariere, în urma hotărârii organelor de conducere cărora le revin astfel de competențe (conform actului constitutiv). În baza respectivei hotărâri se va întocmi un „Proces-verbal de scoatere din funcțiune/de declasare a unor bunuri materiale”. Din punct de vedere contabil, în baza procesului verbal de casare se face creditarea contului 8035.

 

Procesul-verbal (Cod 14-2-3/aA prevăzut în Ordinul 2634/2015) servește și ca document de constatare a îndeplinirii condițiilor necesare de scoatere din uz a materialelor de natura obiectelor de inventar, altele decât mijloacele fixe, dovadă fără de care respectivele cheltuieli cu obiectele de inventar ar putea fi considerate nedeductibile la un eventual control al autorităților fiscale.

 

De aceea, este importantă distincția între obiecte de inventar și materiale consumabile. Spre exemplu, o imprimantă de 300 de lei este un obiect de inventar, în vreme ce tonerul folosit de aceasta este material consumabil, chiar dacă el poate să coste cam cât imprimanta (cum se întâmplă uneori în cazul unor astfel de echipamente). Pentru scoaterea din funcțiune a imprimantei trebuie urmată procedura de casare descrisă mai sus, în vreme ce pentru toner, nu.

 

Obiectele de inventar vs. mijloacele fixe: Ce diferențe există?

Spre deosebire de obiectele de inventar, mijloacele fixe sunt utilizate pentru o perioadă mai mare de un an, au o valoare individuală mai mare de 2.500 lei, sunt (în general) amortizabile, iar cheltuielile cu mijloacele fixe sunt înregistrate eșalonat în contabilitate, fapt care nu afectează direct și imediat profitul companiei. Totuși, deși codul fiscal prevede acest prag de 2500 de lei pentru încadrarea unui bun ca mijloc fix, este posibil ca, în cazul unei imobilizari corporale care nu atinge această limită, să fie posibilă recuperarea acestor cheltuieli prin deduceri de amortizare. Acest plafon este, așadar, o opțiune.

 

Amortizarea mijloacelor fixe se poate face liniar, degresiv sau accelerat, iar durata amortizării trebuie să reflecte cât mai fidel durata de funcționare a respectivului bun. Prima înregistrare în contabilitate a ratei de amortizare se va face în luna următoare celei în care s-a realizat achiziția. Pentru mijloacele fixe amortizabile, firmele trebuie să țină un registru de amortizare în care să se menționeze durata de amortizare și valoarea amortizabilă lunară.

 

Conform definiției oferite de art. 28 din Codul fiscal (Legea nr. 227/2015), mijlocul fix amortizabil este orice imobilizare corporală care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

a) este deținut și utilizat în producția, livrarea de bunuri sau în prestarea de servicii, pentru a fi închiriat terților sau în scopuri administrative;

b) are o valoare fiscală egală sau mai mare decât limita stabilită prin hotărâre a Guvernului, la data intrării în patrimoniul contribuabilului (2500 de lei este limita stabilită prin H.G. nr. 276/2013, n.ed.);

c) are o durată normală de utilizare mai mare de un an”.

 

De asemenea, conform aceluiași act normativ, sunt considerate mijloace fixe amortizabile:

a) investițiile efectuate la mijloacele fixe care fac obiectul unor contracte de închiriere, concesiune, locație de gestiune, asociere în participațiune și altele asemenea;

b) mijloacele fixe puse în funcțiune parțial, pentru care nu s-au întocmit formele de înregistrare ca imobilizare corporală; acestea se cuprind în grupele în care urmează a se înregistra, la valoarea rezultată prin însumarea cheltuielilor efective ocazionate de realizarea lor;

c) investițiile efectuate pentru descopertări în vederea valorificării de substanțe minerale utile, precum și pentru lucrările de deschidere și pregătire a extracției în subteran și la suprafață;

d) investițiile efectuate la mijloacele fixe existente, sub forma cheltuielilor ulterioare realizate în scopul îmbunătățirii parametrilor tehnici inițiali și care conduc la obținerea de beneficii economice viitoare, prin majorarea valorii mijlocului fix;

e) investițiile efectuate din surse proprii, concretizate în bunuri noi, de natura celor aparținând domeniului public, precum și în dezvoltări și modernizări ale bunurilor aflate în proprietate publică;

f) amenajările de terenuri;

g) activele biologice, înregistrate de către contribuabili potrivit reglementărilor contabile aplicabile;

h) mijloacele fixe deținute și utilizate pentru organizarea și desfășurarea învățământului profesional și tehnic, potrivit reglementărilor legale din domeniul educației naționale;

i) investițiile efectuate pentru organizarea și desfășurarea învățământului profesional și tehnic, potrivit reglementărilor legale din domeniul educației naționale”.

 

Codul fiscal ne mai spune că în cuprinsul mijloacelor fixe amortizabile sunt incluse și achizițiile de brevete, drepturi de autor, licențe, mărci de comerț sau de fabrică, drepturi de explorare a resurselor naturale și alte imobilizări necorporale recunoscute din punct de vedere contabil, achizițiile sau producția programelor informatice achizițiile contractelor de clienți, recunoscute ca imobilizări necorporale potrivit reglementărilor contabile aplicabile.

Din cuprinsul respectivei definiții cuprinse în art. 28 din Codul Fiscal se poate deduce faptul că există și mijloace fixe neamortizabile (deoarece se consideră că nu își pierd valoarea în timp în urma folosirii), fapt care însă nu le transformă în obiecte de inventar. Acestea sunt, conform alineatului 4 din art. 28 al Legii nr. 227/2015:

a) terenurile, inclusiv cele împădurite;

b) tablourile și operele de artă;

c) fondul comercial;

d) lacurile, bălțile și iazurile care nu sunt rezultatul unei investiții;

e) bunurile din domeniul public finanțate din surse bugetare;

f) orice mijloc fix care nu își pierde valoarea în timp datorită folosirii, potrivit normelor;

g) casele de odihnă proprii, locuințele de protocol, navele, aeronavele, vasele de croazieră, altele decât cele utilizate pentru desfășurarea activității economice;

h) imobilizările necorporale cu durată de viață utilă nedeterminată, încadrate astfel potrivit reglementărilor contabile aplicabile.

 

În schimb, reprezintă mijloace fixe amortizabile amenajările de terenuri, spre exemplu, sau investițiile efectuate la mijloacele fixe existente ce au ca scop îmbunătățirea caracteristicilor inițiale”.

 

Concluzii: Aspecte de reținut despre obiectele de inventar

• Sunt utilizate pentru o perioadă mai mică de un an;
• Au o valoare individuală mai mică de 2.500 lei;
• Nu se amortizează;
• Cheltuielile cu obiectele de inventar afectează direct profitul societății;
• Casarea obiectelor de inventar trebuie să urmeze o procedură strictă;
• Diferențierea lor în raport cu mijloacele fixe și materialele consumabile permite optimizarea plății impozitelor și a fluxurilor de numerar.

 

Încă nu ai cont pe Termene.ro?

Testează gratuit platforma