Business News

Harta afacerilor israeliene din România

17 aprilie 2024, de , in
Loading the Amira Audio Citește articolul...

Israelul este unul dintre statele vedetă ale știrilor din păcate din motive nefericite, din cauza conflictului din Gaza și a disensiunilor armate pe care le are cu Iranul. Dar Israelul este și una dintre țările care au investit mult în România.

În perioada 1948-1957, „raporturile diplomatice au cunoscut sinuozități datorate, în primul rând, contextului internațional (conflictele Israelului cu vecinii săi arabi, criza Suezului din 1956), precum și refuzului autorităților române ale vremii de a permite emigrarea evreilor români, în condițiile solicitate ferm de Israel”, spun reprezentanții Ministerul de Externe în prezentările relațiilor dintre cele două state. 

România, asemenea celorlalte state, nu recunoaște transferarea capitalei la Ierusalim – conform deciziilor Knessetului din 1950 și 1980, menținându-și misiunea diplomatică și reprezentanțele oficiale la Tel Aviv.

În 2024 cele două state au sărbătorit 76 de ani de relații diplomatice neîntrerupte.

Harta firmelor israeliene din România

Acum sunt înregistrate 4.404 de firme care au acționariat israelian, din care doar 3.807 mai sunt în funcțiune. Restul până la 4.404 sunt în dizolvare, cu activitatea suspendată, în insolvență sau în faliment.

Bucureștiul și Ilfovul adună peste 75% din societățile care au un astfel de acționariat. În schimb, sunt județe fără firme cu acționariat israelian: Sălaj și Caraș Severin.

Cele mai importante firme cu acționariat din Israel

Cooperarea economică

Din momentul aderării la Uniunea Europeană, acordul bilateral de comerț liber, încheiat in anul 2001, și-a încetat valabilitatea, România transferând către Uniunea Europeană toate competențele în materie de reglementare a aspectelor referitoare la comerț, în cadrul politicii comunitare în acest domeniu. 

În cadrul acordului multilateral Euro – Mediteranean, schimburile comerciale cu produse industriale sunt complet liberalizate, iar în cadrul comerțului cu produse agricole sunt în vigoare o serie de concesiuni reciproce.

La 7 mai 2007, la Ierusalim, a fost semnat noul Acord de cooperare economică şi tehnică, care înlocuiește vechile acorduri de cooperare economică, schimburi comerciale și de plăți. Acordul a intrat în vigoare la 21 februarie 2008.

În continuare, este în vigoare Convenția pentru evitarea dublei impuneri și a evaziunii fiscale, semnată la Ierusalim, la 15 iunie 1997.

În anul 2010 a fost semnat un protocol adițional, care a modificat Acordul pentru promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor în vederea alinierii acestuia la legislația comunitară europeană.

După aderarea României la Uniunea Europeană, în baza noului „Acord de cooperarea economică și tehnologică”, s-a înființat Comisia mixtă care, „pe baze anuale, sau ori de câte ori este necesar, se va întruni pentru examinarea stadiului relațiilor economice, încurajarea și promovarea cooperării, informarea reciprocă și a comunităților de afaceri privind mediul economic și oportunitățile existente”, susține reprezentanții Ministerului de Externe.

Începe să iei decizii bazate pe date
Alege una dintre soluțiile Termene.ro