Termene.ro susține mediul de afaceri românesc
Situația prin care trecem este una specială. Așa cum sistemul nostru imunitar este luat prin surprindere, același lucru se întâmplă și la nivel economic. Dar încă avem timp să reacționăm.
Acesta este motivul pentru care SmartBill a lansat o petiție* prin intermediul careia să ne unim noi, antreprenorii din România, și să solicităm statului să ni se alăture în lupta pentru supraviețuirea economică.
Obiectivul petiției inițiate de SmartBill
Noi, termene.ro, și ceilalți antreprenori care au semnat petiția SmartBill cerem sprijijnul statului român ca să ne asigurăm că ne vom putea continua activitatea într-un mediu de business normal după ce va trece criza provocată de Coronavirus.
Te invităm să te alături și tu inițiativei, cât mai repede cu putință. Îți multumim!
Radu Hasan, Cofondator & CEO SmartBill
Mai multe sectoare ale economiei sunt puternic afectate de criza cauzată de COVID19, cum ar fi turismul, HoReCa, transportul de persoane, organizarea de evenimente, dar și restul sectoarelor raportează deja scăderi semnificative ale vânzărilor. Din aceste cauze, numeroase afaceri vor ajunge să aibă probleme de cashflow, iar riscul de concedieri, insolvențe și falimente va crește semnificativ, creând efecte în cascadă care ne vor afecta pe toți. Fără îndoială, prioritatea 0 în această perioadă trebuie să fie incetinirea propagării COVID19 și protejarea populației, dar, în același timp, Guvernul trebuie să facă o prioritate din a lua măsuri care să ajute mediul de afaceri să depășească această perioadă neagră.
Semnează și tu petiția |
Opinii despre impactul economic: Deloitte și Ask for Accounting
Alexandra Smedoiu, Partener Servicii Fiscale Deloitte
Există deja estimări potrivit cărora pericolul pe care coronavirusul îl reprezintă pentru economie este mult mai mare decât cel pe care îl reprezintă pentru sănătate. Miile de miliarde de dolari pierdute pe piețele financiare internaționale doar în această săptămână reprezintă un semnal clar în această direcție. Autoritățile europene și naționale nu trebuie să neglijeze acest aspect și, cu siguranță, va fi nevoie de măsuri de sprijinire a mediului de afaceri pentru a depăși această perioadă, în care cel mai mare pericol vine din incertitudine.
Conform reglementărilor UE privind subvențiile, în anumite circumstanțe, guvernele pot ajuta companiile care se confruntă cu lipsa de lichidități sau au nevoie de ajutor urgent de salvare.
Comisia Europeană a anunțat deja măsuri financiare de sprijin pentru criza generată de coronavirus, din fondurile structurale necheltuite. Este vorba de 7,5 miliarde de euro care vor putea fi „injectați”, de exemplu, către IMM-urile care vor avea dificultăți din cauza crizei. Pentru Italia, Comisia a anunțat că este pregătita cu măsuri suplimentare, care ar putea fi necesare ca un remediu la turbulențele severe cu care se confruntă economia sa. La rândul său, guvernul italian a anunțat că va aloca 25 miliarde de euro pentru a ajuta economia să facă față impactului epidemiei de coronavirus.
Așadar există sprijin european și cadrul legislativ necesar care să permită intervenția autorităților în sprijinirea mediului de afaceri. Reacția rapidă este esențială.”
Valentina Saygo, Managing Partner Ask for Accounting
Mediul de afaceri are nevoie de sprijinul guvernanților urgent, astfel încât să trecem cu bine peste perioada actuală de criză. Pe lângă domeniile de activitate afectate deja în mod direct, respectiv turism, HoReCa, organizatori de evenimente, învățământ privat, reculul crizei economice se va resimți în absolut toate domeniile și activitățile suport. Știm că altele sunt prioritățile în momentul de față, dar este important să fim ajutați pe cele două direcții importante pentru noi:
- Să ne putem proteja personalul
- Să ne conservăm fluxul de numerar
Acesta este momentul oportun pentru a solicita și ceea ce ne doare cel mai tare: digitalizarea și debirocratizarea instituțiilor publice. Perioada de pandemie va trece, oamenii vor ieși din carantină și autoizolare, dar este important să avem unde să ne întoarcem.
Sursă opinii: SmartBill
*Această petiție este o inițiativă a SmartBill, formulată împreună cu Valentina Saygo, Managing Partner Ask for Accounting.
Da, vreau să susțin mediul de afaceri românesc |