România pierde economic, cu scorul de 8 la 12 în fața Bulgariei. Analiza comparativă se bazează pe datele Eurostat
- România stă mai bine față de Bulgaria, din punct de vedere economic, la toate criteriile are privesc activitatea antreprenorială. În schimb, țara vecină domină piața forței de muncă în raport cu România, dar și indicii economici generali. Cele 20 de criterii analizate au fost extrase din monitorul economic publicat în luna martie 2025 de Eurostat, biroul de statistică a Comisiei Europene.
Datele din luna martie din Monitorul Statistic European, pentru perioada 2024–2025, arată un ușor avans al Bulgariei în domenii-cheie precum inflația, șomajul și stabilitatea fiscală, în timp ce România punctează la capitole precum dezvoltarea antreprenoriatului, industria și construcțiile.
În ansamblu, România pare să accelereze pe direcția dezvoltării, în timp ce Bulgaria păstrează o stabilitate fiscală mai bine ancorată. Care dintre cele două modele va fi mai sustenabil pe termen lung — rămâne de văzut.
Inflația este, în această etapă, unul dintre indicatorii cheie care separă cele două țări. Bulgaria a avut, în februarie 2025, o inflație de 3,9%, față de 5,2% în România. Într-o Europă preocupată de menținerea prețurilor sub control, diferența e semnificativă. Tot Bulgaria conduce la capitolele șomaj (3,9% vs. 5,5% în România), deficit bugetar (5,6% vs. 7,1%) și datorie guvernamentală (24,6% din PIB vs. 53,1%).
Cu toate acestea, România vine puternic din urmă în alte domenii. De exemplu, în ianuarie 2025, țara noastră a înregistrat o creștere industrială de 2,1% (față de o scădere de 2% în Bulgaria), iar numărul de firme nou-înființate a crescut cu peste 50% față de anul precedent. De asemenea, exporturile, importurile și rata falimentelor indică o economie mai activă și mai rezistentă la șocuri.
Monitorul Statistic European este conceput pentru a urmări evoluțiile din cadrul UE în ansamblu și ale statelor sale membre, precum și din țările EFTA, oferind o privire de ansamblu asupra principalelor tendințe. Se concentrează pe indicatori lunari și trimestriali, asigurând informații actualizate și include un comentariu axat pe schimbările și tendințele recente.
Am comparat datele din Monitorul Statistic European în ceea ce privește evoluția economiilor din Bulgaria și România din ultimele luni.
Punctele forte ale economiei românești
România impresionează prin dinamismul sectorului privat.
A înregistrat o creștere de 51,9% a numărului de firme noi, o scădere a numărului de falimente (-12,1%), și o creștere industrială de 2,1%.
De asemenea, România a performat mai bine decât Bulgaria la exporturi, importuri și producția în construcții (+3,4%).
Rata populației tinere (15–29 de ani) și investițiile în producție indică un potențial semnificativ pe termen mediu și lung.
Punctele forte ale economiei bulgare
Bulgaria își menține poziția de lider în ceea ce privește stabilitatea macroeconomică: are o inflație scăzută (3,9%), un deficit bugetar mai mic (5,6%), o datorie publică redusă (24,6% din PIB) și un șomaj scăzut (3,9%).
În plus, țara are o rată ridicată de angajare (76,8%), o tranziție eficientă de la șomaj la muncă și o creștere susținută a producției serviciilor și a turismului. A
cest echilibru conferă încredere investitorilor și menține Bulgaria într-o zonă de confort fiscal.
Inflația
- Câștigătoare: Bulgaria
Bulgaria a înregistrat o creștere a inflației de 3,9% în luna februarie 2025 raportat la luna februarie din 2025. În România, inflația a înregistrat o creștere de 5,2%. Ambele stat au avut o creștere a inflației mai mare decât media UE (2,7%).
Produsul Intern Brut (creștere)
- Câștigătoare: Bulgaria
Bulgaria care a avut o creștere a PIB-ului propriu de 0,9%%. În România, creșterea PIB-ului a fost de doar 0,8% în trimestrul al patrulea din 2024. De menționat că ambele țări au avut creșteri economice mai mari decât media restului țărilor UE.
Rata șomajului
- Câștigătoare: Bulgaria
Bulgaria are o rată a șomajului cu 1,6% procente mai mică față de cea din România în luna ianuarie din 2025. Este vorba de 3,9% față de 5,5%, rata șomajului din România. Și la acest capitol, cele două state stau mai bine statistic decât media UE, unde rata șomajului a fost de 5,8%.
Prețul caselor (creștere raportată la 2015)
- Câștigătoare: România
România a înregistrat o creștere a prețului locuințelor (raportat la 2015) mai mică față de cea din Bulgaria. În România, în trimestrul al treilea din 2024, prețul caselor era mai mae cu 155% față de 2015. În Bulgaria, creșterea era de 221%.
Comerțul cu amănuntul
- Câștigătoare: egalitate
România și Bulgaria au înregistrat, în luna ianuarie 2025, o creștere a comerțului cu amănuntul de 0,1%.
Deficitul guvernamental
- Câștigătoare: Bulgaria
Bulgaria are un deficit mai mic față de cel din țara noastră. Acesta a fost în țara vecină de minus 5,6% în trimestrul al treilea din 2024. În România, deficitul a fost de 7,1%.
Datoria guvernamentală
- Câștigătoare: Bulgaria
Bulgaria are o datorie guvernamentală de doar 24,6% din propriul PIB în trimestrul al treilea din 2024. În schimb, România are datorii de 53,1% din PIB. Media UE este de 81,6%.
Trecerea de la șomaj la angajare
- Câștigătoare: Bulgaria
Țara vecină a înregistrat o cotă de 14,4% a trecerii persoanelor între 15 și 74 de ani de la o stare de lipsă a unui loc de muncă la un statut de angajat în trimestrul al patrulea din 2024 față de primul trimestru din 2025. În România, procentul a fost mai mic, de 11,3%.
Producția serviciilor
- Câștigătoare: Bulgaria
Țara vecină a înregistrat o creștere a producției serviciilor cu 2,1% în decembrie 2024 față de luna noiembrie 2024. România a avut o creștere de doar 0,9%.
Numărul zborurilor
- Câștigătoare: Bulgaria
Bulgaria a înregistrat, în luna februarie 2025, o creștere numărului zborurilor pasagerilor cu 2,3% față de luna februarie din 2019. România a înregistrat o scădere cu 0,8%.
Consumul de energie
- Câștigătoare: nimeni
La capitolul consum de energie este mai dificil de analizat câștigătorul pentru că un consum energetic mai mare înseamnă, de obicei, o producție energetică mai mare, nu neapărat o risipă. Însă, ținând cont că datele sunt pentru luna decembrie din 2024, alegem să vedem evoluția consumului de energie ca pe o risipă. Așa că la acest capitol, nu poate fi nimeni un câștigător clar.
Astfel, România a înregistrat o scădere a consumului de energie cu 5,1%, în decembrie 2024, față de perioada 2016-2019. Bulgaria a înregistrat o creștere a consumului de energie cu 12,5%.
Producția industrială
- Câștigătoare: România
România a înregistrat o creștere a producției industriale de 2,1% în luna ianuarie 2025 raportat la luna decembrie din 2024. Bulgaria a înregistrat o scădere minus 2%. Media UE a fost de plus 0,3%.
Importuri
- Câștigătoare: România
România a important mai puțin bunuri (2,4%) față de Bulgaria (4,8%) în luna ianuarie 2025 raportată la luna decembrie din 2024. România a stat chiar mai bine decât media UE.
Exporturi
- Câștigătoare: România
România a exportat ai mult în ianuarie 2025, ca și creștere procentuală față de decembrie 2024. Țara noastră a avut o creștere a exporturilor de 0,1%. Bulgaria a înregistrat o scădere de 4,7%.
Startul unor noi afaceri
- Câștigătoare: România
România a avut, în trimestrul al patrulea din 2024, o creștere a numărului firmelor înregistrate cu 51,9% față de trimestrul al patrulea din 2024. În schimb, Bulgaria a stagnat la acest capitol.
Faliment
- Câștigătoare: România
Bulgaria a înregistrat, în ultimul trimestru din 2024 față de ultimul trimestru din 2024, o creștere a falimentelor cu 24,5%. România a înregistrat chiar o scădere de 12,1%.
Calitatea aerului
- Câștigătoare: Bulgaria
Bulgaria a avut un aer mai curat față de cel din România în luna februarie din 2025.
Rata de angajare
- Câștigătoare: Bulgaria
Bulgaria areo rata a persoanelor angajate, în trimestrul al patrulea (Q4) din 2024, de 76,8%. România rata persoanelor angajate, cu vârsta între 20 și 64 de ani, este de doar 69,4%.
Rata tinerilor între 15 și 29 de ani
- Câștigătoare: România
România are o rata a populației (19,9%) cu vârsta între 15 și 29 de ani mai mare decât cea din Bulgaria (13,6%).
Nopțile de cazare
- Câștigătoare: Bulgaria
Țara vecină a înregistrat o creștere a nopților de cazare de 10,7% în luna decembrie din 2024 raportată cu luna decembrie din 2019. România a avut o creștere de 7,6%. De menționat aici că această creștere este asigurată chiar de numărul românilor care merg în vacanța de vară în Bulgaria,
Producția serviciilor
- Câștigătoare: Bulgaria
Țara vecină a înregistrat, în luna decembrie 2024, o creștere de 2,1% față de luna noiembrie 2024. Creșterea din România a fost de doar 0,9%.
Producția construcțiilor
- Câștigătoare: România
România a înregistrat, în luna decembrie 2024, o creștere de 3,4% față de luna noiembrie 2024. Bulgaria a suferit chiar o scădere de 3,4%