Esența zilei, 2 aprilie. Investitorii străini își lichidează plasamentele din România. Doar un sfert din zahărul de la raft va mai fi românesc
În Articol
- Azi e miercuri, 2 aprilie, iar „Esența zilei” va rezuma știrile importante pentru mediul de afaceri și va oferi și explicații, puncte de vedere legate de evenimentele prezentate. Rubrica editorială va fi actualizată pe parcursul zilei, așa că informația cea mai importantă de la prânz poate să fie pe locul trei sau patru la sfârșitul zilei.
Monitorizarea începe dimineața, de la 8.00, și va continua din 4 în 4 ore până ora 22.00.
Numărul bugetarilor a crescut cu peste 4.500 în primele două luni ale anului
Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în februarie 2025, de 1.311.451, cu 4.558 mai multe comparativ cu finele anului trecut, informează Agerpres, care citează date ale Ministerului Finanţelor (MF). Peste 64% dintre posturile ocupate erau în administraţia publică centrală, respectiv 841.259 (plus 2.936 faţă de decembrie 2024), iar dintre acestea 621.809 erau în instituţii finanţate integral de la bugetul de stat (plus 2.690 angajaţi, comparativ cu decembrie 2024), anunță Economedia.ro.
Investitorii străini își lichidează plasamentele din România. Peste jumătate de miliard de euro au plecat din rezerva BNR
Doar un sfert din zahărul de la raft va mai fi românesc
Fabrica de Zahăr Premium Luduș, singurul jucător cu acționariat autohton de pe piața zahărului, și producătorul austriac Agrana au finalizat negocierile cu fermierii urmând să preia sfecla de pe aproximativ 14.000 de hectare, o suprafață cu peste 38,5% mai mică decât cea contractată anul trecut. Procesând doar sfeclă autohtonă, acest lucru înseamnă că producția de zahăr va coborî sub pragul de 100.000 de tone, de patru ori sub cât consumăm.
Prețurile mici de pe piața zahărului i-au descurajat anul acesta pe fermieri să mai cultive sfeclă astfel că și procesarea locală va avea de suferit. Fabrica de Zahăr Premium Luduș, companie deținută de antreprenoarea Mihaela Neagu, a încheiat anul acesta contracte pentru o suprafață de 4.000 de hectare, față de 8.800 de hectare anul trecut și estimează producții anuale de 30-32.000 de tone de zahăr, față de 50.000 cu un an în urmă, anunță Economica.net.
Posibile probleme în economia privată. Investițiile nete au scăzut anul trecut cu 5%
Investițiile nete realizate în economia națională au crescut anul trecut, în prețuri curente, la 194 miliarde lei, de la 189 miliarde lei în 2023, însă au scăzut cu 4,9% în volum. Indicii de volum se calculează luând calcul variația prețurilor pe principalele sectoare economice. De altfel, contribuția investițiilor (a formării brute de capital fix) la avansul economic din 2024 a fost negativă, de -0,4 puncte procentuale. „După un an 2023 puternic, investițiile au încheiat 2024 cu o contribuție ușor negativă (la creșterea PIB, n.r.). Privind înainte, incertitudinea rămâne ridicată”, reiese și dintr-un raport al analiștilor BCR, conform Curs de Guvernare.
Industria prelucrătoare din România a scăzut pentru a noua lună la rând
Industria prelucrătoare din România a marcat în martie a noua lună consecutivă de contracție, pe baza răspunsurilor la sondajul PMI pentru industria prelucrătoare realizat de BCR România, anunță Economedia.ro. Indicele PMI măsoară starea de sănătate a economiei prin intențiile de cumpărare ale managerilor din industria locală de prelucrare în conformitate cu standardele S&P. Indicele PMI pentru industria prelucrătoare BCR România a scăzut în martie la 46,9 de la 48,3 în luna precedentă. Aceasta este a 9-a lună consecutivă de contracție.
Investitorii văd oportunități în Europa
O Europă mai independentă, mai puțin dependentă de SUA, prinde contur, iar investitorii văd oportunități într-o regiune mult timp neglijată, dincolo de simpla achiziție de acțiuni din domeniul apărării, scrie Reuters. Jurnaliștii străini punctează că există și motive de prudență, în condițiile în care cheltuielile masive ale Germaniei pentru apărare și infrastructură vor avea nevoie de timp pentru a avea un impact. Totuși, mulți joacă pe termen lung, anunță Curs de Guvernare.
„Se pare că tranzacțiile MEGA (Make Europe Great Again) înlocuiesc acum rapid tranzacțiile MAGA, care și-au pierdut atractivitatea”, a declarat Mark Dowding, de la RBC, făcând referire la mișcarea „Make America Great Again” a președintelui american Donald Trump.