Business News

Diferența de 1.000 de euro dintre salariile oferite în străinătate și cele din România nu îi mai motivează pe angajați să plece din țară

22 iulie 2024, de , in
Loading the Amira Audio Citește articolul...

Peste 3.000 de locuri de muncă pentru străinătate au fost postate de la începutul verii și până acum pe platforma de recrutare ejobs, acestea reprezentând 8% din numărul total de joburi noi din această perioadă.

Cele mai multe oferte vin din partea angajatorilor din Germania, Olanda, Arabia Saudită, Spania și Irlanda și caută candidați dispuși să lucreze în domenii precum transport, retail, industria alimentară, turism ori servicii.

„Angajatorii din afara țării știu că principalul argument cu care pot atrage mai mulți candidați este cel salarial, motiv pentru care unul din două joburi postate are salariul afișat în anunțul de angajare. De altfel, și candidații au nevoie să știe exact cât ar putea să câștige în plus față de joburile din România pentru a fi convinși să facă un pas atât de important precum o relocare în afara țării, fie și pentru o perioadă determinată de timp”, spune Raluca Dumitra, Head of Marketing în cadrul eJobs.ro.

Comparația salariilor în străinătate cu cele din România

În multe cazuri, este vorba de salarii de trei sau patru ori mai mari decât cele din România, atât în cazul joburilor entry-level sau pentru muncitorii calificați, cât și în cazul specialiștilor.

Spre exemplu, un inginer software poate câștiga lunar, în Germania, 6.500 de euro net plus beneficii, în timp ce un muncitor în depozit, în Olanda, poate câștiga între 1.800 și 2.000 de euro pe lună plus beneficii, susțin reprezentanții ejobs.

Termene.ro a comparat salariile oferite românilor pentru slujbe în străinătate de pe platforma de recrutare cu datele Institutului Național de Statistică referitoare la salariul mediu net pe diferite ramuri de activități.

Transporturi

Salariul unui șofer de tir, pe curse internaționale, pleacă de la 2.500 de euro pe lună; un curier poate câștiga 2.000 de euro pe lună, conform ejobs.

Institutul Național de Statistică anunță salariul mediu net de 6.772 de lei sau 1.350 de euro.

Servicii

Pentru muncitorii necalificați, salariile pleacă de la 700 de euro pe lună în străinătate.

De la 1.000 de euro pe lună pornesc și salariile pe care le pot câștiga cei care vor să lucreze în servicii de curățenie. „Un interes crescut în această perioadă este pentru candidații cu experiență în sectorul turistic și HoReCa”, susțin reprezentanți ejobs.

„Angajatorii din străinătate au avut peste 500 de joburi postate pentru cele două industrii în ultima lună și jumătate, iar salariile pe care le oferă încep de la 1.000 de euro pentru ospătari sau personal hotelier și pot ajunge până la 4.000 de euro dacă vorbim despre bucătari în restaurante de pe vase de croazieră sau mari lanțuri hoteliere”, mai spune Raluca Dumitra.

Media salariilor în străinătate în domenii ca au pair, babysitting și curățenie este de 1.600 de euro.

Institutul Național de Statistică anunță salariul mediu net de 3.397 sau 660 de euro pentru alte activități de servicii.

Alte salarii din străinătate

Mediile salariale pentru străinătate în domeniile care caută acum cei mai mulți candidați sunt următoarele, conform datelor ejobs:

Interes tot mai mic pentru slujbele în străinătate

În timp ce interesul angajatorilor din afara țării crește pentru candidații români, aceștia par tot mai puțin atrași de ideea de a lucra peste hotare, susțin reprezentanții ejobs.

În acest sens, din cele 1,3 milioane de aplicări înregistrate de la 1 iunie și până acum, doar 19.000 au mers către joburile din străinătate. Numărul reprezintă doar 1,4% din totalul aplicărilor pentru această perioadă de referință.

Cel mai mult și-au dorit să plece candidații din segmentul de vârstă 25-35 de ani și 18-24 de ani și muncitorii calificați și necalificați.

Destinațiile predilecte au fost Olanda, Germania, Belgia, Austria și Franța, iar domeniile care au primit cele mai multe aplicări au fost transport / logistică, retail, turism, industria alimentară și producție.

Aproape o treime dintre cei care vor să plece la muncă în străinătate au optat pentru joburi sezoniere.

Salariul mediu din România a crescut cu 12,7% într-un an

Câştigul salarial mediu net a crescut cu 12,7% față de mai 2023, la 5.118 lei, scrie INS într-un comunicat al Institutului Național de Statistică.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (11.253 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (2.784 lei). Comparativ cu luna mai a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 12,7%. Indicele câştigului salarial real, care ia în calcul inflația, a fost 107,2% în luna mai 2024 față de luna mai 2023.

Domeniile cu cele mai mari creșteri ale salariilor

Cea mai mare creștere de salarii din economie în decurs de un an a avut loc în învățământ, cu 28%, față de mai 2023. Iată topul celor mai mari creșteri de venituri salariale în 12 luni:

Salarii care cresc mai puțin sau chiar scad

Au existat domenii în care creșterea salariilor a fost foarte mică, real negativă.

Din ansamblul economiei, așa cum e calculat de INS, au existat mai multe salarii care au stagnat și doar unul a scăzut nominal. Acestea sunt cele 10 domenii cu cea mai slabă dinamică a salariilor într-un an:

Începe să iei decizii bazate pe date
Alege una dintre soluțiile Termene.ro