Business News

Programul Start-up Nation, aprobat cel mai devreme după Paște. Cine vor fi beneficiarii

29 aprilie 2024, de , in
Loading the Amira Audio Citește articolul...

Proiectul de ordonanță de urgență de aprobare a programului Start-up Nation 2024, lansat în dezbatere publică de Ministerul Economiei pe data de 23 aprilie, nu va fi aprobat prea curând, deoarece trebuie să fie analizat de toate ministerele responsabile, a explicat Lucian Rus, secretar de stat în Ministerul Economiei, pentru termene.ro“Cel mai devreme, proiectul ar putea fi aprobat în una din ședințele de guvern ce vor urma după Sărbătorile de Paște”, a precizat acesta.

Potrivit informațiilor publicate deja de termene.ro, ediția din acest an a programului va cuprinde 2 faze: una de formare profesională a viitorilor antreprenori și una de selecție a proiectelor ce vor fi depuse de aceștia spre finanțare.

„Pentru prima etapă, cea a cursurilor, procedura va fi un simplă. Pentru depunerea proiectelor de finanțare, ministerul va publica un manual, un ghid care probabil va fi pus în dezbatere până în mai, iunie și apoi va fi aprobat de guvern până în trimestrul al treilea”, ne-a declarat zilele trecute un reprezentant al Ministerul Economiei, Turismului și Antreprenoriatului (MEAT).

Categorii de beneficiari

Ca și în ceilalți ani, beneficiarii programului pot fi, tineri majori cu vârsta de până la 30 de ani, așa cum sunt aceștia definiți în art. 2 alin.(2) lit.a) din Legea tinerilor nr.350/2006, tineri cu vârsta de între 30 ani și până în 35 de ani, neîmpliniți, indiferent de statutul pe piața muncii,astfel cum sunt aceștia definiți în  art. 2 alin.(2) lit.a) din Legea nr.350/2006, persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, șomeri sau șomeri de lungă durată, așa cum sunt definiți art. 5, punctul 4, din Legea nr. 76/2002, persoane inactive și persoane din grupurile dezavantajate pe piața muncii, grup în care sunt incluse persoane cu nivel scăzut de instruire, persoane cu dizabilități, persoane din comunitățile supuse riscului de excluziune socială, persoane din zonele rurale, persoane eliberate din detenție, tineri postinstituționalizați, inclusiv persoana reîntoarsă în țară din străinătate.

Tinerii cu vârsta sub 30 de ani din regiunile defavorizate primesc cea mai mare parte din bani

Bugetul din acest an al programului Start-up Nation va fi de 446,185 milioane de euro. Din total,

295,750 milioane de euro vor fi dedicate Pilonului I, Activarea potențialului antreprenorial al tinerilor, ce are ca grup țință tinerii cu vârsta sub 30 de ani, iar 150,435 milioane de euro vor fi repartizate Pilonului II, Sprijin pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul persoanelor din grupul țință, ce va avea ca țintă ceilalți beneficiari (șomeri, persoane inactive sau persoane , așa cum sunt menționați mai sus. 90% din totalul banilor alocați pentru Activarea potențialului antreprenorial al tinerilor, respectiv 266 de milioane de euro, respectiv 57% din bugetul total, va fi suma repartizată tinerilor din  regiunile mai puțin dezvoltate – toate celelalte regiuni în afara București-Ilfov.

Cursuri de formare pentru toate categoriile de beneficiari

Atât tinerii cu vârsta sub 30 de ani, respectiv grupul țintă a Pilonului I, cât și beneficarii incluși în Pilonul II, respectiv șomerii, persoanele inactive sau personele ce fac parte din grupurile dezavantajate pe piața muncii vor participa la cursuri de formare profesională înainte de a își înfiina firmele prin care își vor depune proiectul pentru finanțare. Potrivit estimărilor actuale, circa 30.000 de persoane fizice eligibile ar putea participa la cursurile de formare în urma cărora se vor înființa aproape 8.000 de firme.

Astfel, proiectul de ordonanță prevede că:

Fiecare proiect primește o finanțare de maximum 250.000 de lei

Proiectele depuse de antreprenori vor fi finanțate în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute.

In 2024, sprijinul financiar pentru beneficiarii de ajutor de minimis este de maxim 250.000 de lei, cu 50.000 de lei peste valoarea maximă acordată în ceilalți ani. Finanțarea alocată în cadrul proiectul va acoperi cel mult 90% din valoarea totală eligibilă din formularul de finanțare, beneficiarul având obligația de a asigura o cofinanțare a investiției de minim 10% din total.

Orice informație despre adoptarea cadrului legislativ aferent și deschiderea perioadei de înscriere vor fi comunicate exclusiv de MEAT și vor fi publicate pe site-urile oficiale www.economie.gov.ro și www.imm.gov.ro.

Începe să iei decizii bazate pe date
Alege una dintre soluțiile Termene.ro