Business News

ANAF își creează propria comisie pentru aplicarea sancțiunilor internaționale. Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial

2 aprilie 2025, de , in

Acest ordin aprobă procedura oficială prin care ANAF își duce la îndeplinire atribuțiile în domeniul sancțiunilor, în conformitate cu reglementările Uniunii Europene și ale ONU.

Noutatea majoră adusă de ordin este înființarea unei Comisii Permanente Speciale în cadrul ANAF, cu puteri extinse în procesul de analiză, monitorizare și derogare de la aplicarea sancțiunilor.

Comisia va deveni centrul decizional privind soluționarea solicitărilor legate de înghețarea fondurilor, autorizarea excepțiilor și evaluarea riscurilor privind tranzacțiile suspecte cu entități sancționate.

Instituțiile financiare, companiile și autoritățile au acum un cadru procedural clar. Ordinul detaliază obligațiile de raportare, pașii în administrarea bunurilor înghețate, precum și drepturile de solicitare a derogărilor. Sunt prevăzute și dispoziții tranzitorii pentru adaptarea la noile cerințe.

Coordonare legislativă

România a fost criticată în ultimii ani pentru lipsa de reacție și lipsa unei strategii clare în aplicarea sancțiunilor internaționale – în special a celor îndreptate împotriva Rusiei. Până în prezent, ANAF nu a publicat niciun raport oficial privind activele blocate sau sancțiunile aplicate pe teritoriul național.

Comisia specială vine să răspundă acestei nevoi de coordonare internă și să ofere o structură clară care să asigure alinierea României la politica internațională de sancțiuni. Aceasta va avea atribuții în:

Sancțiunile împotriva Rusiei motivează schimbările

De la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, februarie 2022, România nu a reușit să aplice sancțiunile internaționale aplicate Moscovei. Ministerul de Externe și ANAF erau cele două instituții principale care trebuia să coordoneze și să aplice aceste sancțiuni.

Cu noul proiect, ANAF capătă o putere mai mare în aplicarea sancțiunilor internaționale, dar și de derogare de la aceste sancțiuni prin formarea unei comisii speciale în cadrul Fiscului.

Până în 2024, toate statele membre, inclusiv România, au raportat bunuri înghețate în cadrul regimului de sancțiuni de integritate teritorială din Ucraina, în valoare totală de aproximativ 28,5 miliarde de euro, conform datelor Comisiei Europene. ANAF nu a publicat niciodată o centralizare a sancțiunilor aplicate persoanelor și companiilor din Rusia.

Prin acest nou ordin, ANAF asigură implementarea la nivel național a măsurilor restrictive impuse prin rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU și regulamentele Uniunii Europene. Acest cadru legal actualizat oferă claritate instituțiilor financiare, companiilor și autorităților cu privire la obligațiile lor în gestionarea activelor și bunurilor sancționate.

Principalele modificări aduse de noul ordin

ANAF devine autoritatea competentă pentru soluționarea cererilor de derogare privind înghețarea fondurilor sau interdicția de a pune la dispoziție fonduri pentru entități vizate de sancțiuni.

Instituțiile financiare pot solicita autorizări specifice pentru operarea activităților în domenii afectate de sancțiuni.

ANAF trebuie să asigure transparența sancțiunilor internaționale printr-un sistem clar de publicitate și comunicare.

Sancțiunile adoptate prin regulamentele UE sau prin rezoluțiile ONU sunt implementate direct în legislația română, fiind eliminate referințele la poziții și acțiuni comune pentru a se alinia terminologiei europene.

Instituțiile financiare și alte entități relevante sunt obligate să informeze ANAF despre orice relații financiare sau tranzacții suspecte cu persoane sancționate.

ANAF gestionează identificarea entităților vizate, analiza datelor obținute și transmiterea acestora către autoritățile naționale și internaționale.

Se stabilesc reguli clare privind modul de administrare a bunurilor supuse sancțiunilor internaționale.

Responsabilitățile custodelui bunurilor afectate sunt clarificate pentru a asigura respectarea sancțiunilor impuse.

Începe să iei decizii bazate pe date
Alege una dintre soluțiile Termene.ro