Business News

Esența weekendului, 4-5 ianuarie. Guvernul are nevoie de împrumuturi externe de 13 miliarde de euro. Deficitul bugetar pe 2024 a fost de 8,7% din PIB

4 ianuarie 2025, de , in
Loading the Amira Audio Citește articolul...

Monitorizarea începe sâmbătă dimineața, de la 8.00, și va continua din 6 în 6 ore până ora 22.00.

Revolut vrea să ajungă la 100 de milioane de utilizatori la nivel global

Antoine Le Nel, chief growth & marketing officer, partner şi membru al Comitetului Executiv Revolut, arată în cadrul unui interviu pentru Economica.net că scopul este de a ajunge la 100 de milioane de clienți, să sprijine companiile care au restaurante și magazine, prin Revolut Kiosk, pentru care explorează plățile biometrice și să-și impulsioneze oferta Revolut Pay cu mai multe metode de plată, inclusiv, în viitor, cu produse Buy Now, Pay Later.

Revolut vrea să ajungă la 100 de milioane de utilizatori la nivel global. „Câte bănci au ajuns acum la 50 de milioane de clienți la nivel global? Suntem mândri că Revolut este, în prezent, unul dintre fintech-urile cu cea mai rapidă creștere din lume. De fapt, suntem deja aplicația financiară cu cea mai rapidă creștere din 17 țări, iar călătoria abia a început. În ultimele 12 luni, compania noastră a făcut pași îndrăzneți înainte. Am doborât recorduri și ne-am accelerat viteza cu care concepem și lansăm produse, optimizând continuu atât produsele noastre, cât și siguranța fondurilor clienților”, declară Antoine Le Nel.

Domeniile cu cele mai multe locuri de muncă vacante în 2024

Cele mai multe locuri de muncă vacante anul trecut au fost cele pentru curieri, manipulanți mărfuri, muncitori necalificați în construcții și industrie, dar și lucrători comerciali, arată statisticile oficiale, conform Economedia.ro. Construcțiile, curieratul și restaurantele sunt domeniile de activitate pentru care se înregistrează cele mai multe locuri de muncă vacante declarate în mod repetat de către angajatori în anul 2024. În ceea ce privește salariile din aceste domenii, în Construcții veniturile se apropie de salariul mediu net din România, însă serviciile poștale și curieratul, precum și restaurantele se numără printre locurile de muncă cele mai slab plătite. Datele privind locurile de muncă vacante și cele în care se găsesc greu muncitori apar într-un proiect de hotărâre aflat în transparență decizională pe site-ul Ministerului Muncii, care stabilește pentru 2025 un contingent de 100.000 de lucrători străini nou – admişi pe piaţa forţei de muncă din România, de care ar fi nevoie pentru a acoperi deficitul intern.

Turcia se oferă să devină „cel mai de încredere” furnizor de gaz pentru Europa

Turcia ar putea deveni un furnizor de gaz natural de încredere pentru Europa în contextul ultimelor evenimente, potrivit experților în energie citați de publicația turcă Hurriyet. Contextul este întreruperea alimentării Europei cu gaz rusesc via Ucraina. Săptămâna aceasta, Ucraina a oprit furnizarea de gaz rusesc către clienții europeni prin rețeaua sa de conducte, după ce un acord de tranzit semnat înainte de război a expirat la sfârșitul anului 2024, anunță Profit.ro.

O parte dintre clienții Hidroelectrica vor plăti mai mult la factură chiar din această lună

O parte dintre clienții Hidroelectrica, respectiv cei care nu au avut variații majore de preț până acum, vor plăti mai mult la factură chiar din această lună. Astfel, facturile unor clienți Hidroelectrica, chiar dacă sunt plafonate, vor crește din această lună. Până acum, ei s-au bucurat de cel mai mic preț din piață. Plăteau sub plafonul de 80 de bani, anunță Profit.ro.
Statul însă a majorat tarifele de transport și distribuție, componente cu o pondere mare în prețul final. Sunt costuri suplimentare, care vor umfla facturile acestor clienți. De exemplu, în loc de 76 de bani pe kilowatt oră, vor plăti 80 de bani. Asta înseamnă că vor da în plus, în medie, 10 lei, arată Observator News, conform Profit.ro

Deficit bugetar pe 2024: 8,7% din PIB

Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a declarat vineri că deficitul bugetar pe 2024 este prognozat la 8,7% din PIB. ”E nivelul pe care l-am preluat de la dl Marcel Boloș și sperăm să rămână sub 9% din PIB”, a spus Tanczos Barna la Digi 24. Întrebat în mod repetat de moderator de unde va face guvernul rost de banii necesari pentru a acoperi deficitul de finanțare, Tanczos Barna a susținut că banii vor veni de la Fisc, despre care a spus că a colectat mai bine decât programul asumat. Ministrul Finanțelor susține însă că această colectare mai bună la buget a fost facilitată de amnistia fiscală din 2024, anunță Curs de Guvernare.

Muncitorii străini sunt recrutați să lucreze în ferme

Ne-am obișnuit deja cu prezența muncitorilor asiatici. Îi vedem pe șantiere, în restaurante, livrând mâncare sau în agricultură. Îi regăsim și la fermele de animale. Sunt considerați serioși și punctuali, iar mulți dintre ei plănuiesc să rămână în România și în anii următori. De mai bine de 3 ani, un cuplu din Nepal își desfășoară activitatea la o fermă din Buzău. “Venitul pe o lună în România este cât salariul pe trei luni în Nepal!”, spun nepalezii. Agro TV a reușit să afle mai multe detalii despre munca pe care o fac zi de zi în fermele românești, conform Profit.ro.

Guvernul are nevoie să acceseze din extern 13 miliarde de euro în 2025

Guvernul propune majorarea plafonului programului de împrumuturi externe cu 15 miliarde de euro, la 90 de miliarde de euro, în contextul în care în 2025 are nevoie să împrumute de la investitorii străini circa 13 miliarde de euro, iar din actualul plafon mai sunt disponibile doar 1,7 miliarde de euro, reiese dintr-un proiect de hotărâre pus în dezbatere publică de Ministerul Finanțelor, anunță Curs de Guvernare.

La această sumă se vor mai adăuga și împrumuturile interne necesare pentru a finanța deficitul bugetar din 2025, estimat la 7% din PIB, precum și pentru rostogolirea datoriei publice. În 2024, spre exemplu, Guvernul a împrumutat echivalentul a 19 miliarde de euro de pe piețele internaționale, diferența până la necesarul record de 250 de miliarde de lei fiind completată prin emisiuni interne de titluri de stat, inclusiv pentru populație.

Începe să iei decizii bazate pe date
Alege una dintre soluțiile Termene.ro