Legea contabilității nr. 82/1991 [Actualizată 2020]

Contabilitatea este activitatea specializată în măsurarea, evaluarea, cunoaşterea, gestiunea şi controlul activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, precum şi a rezultatelor obţinute din activitatea persoanelor fizice și juridice, după cum o definește chiar articolul 2 din Legea contabilității. Contabilitatea trebuie să asigure înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la poziţia financiară, performanţa financiară şi alte informaţii referitoare la activitatea desfăşurată.

Reglementarea contabilității se face printr-un sistem de norme contabile care cuprinde: Legea contabilității, HG 704/1993 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii contabilității, Planuri de conturi general, Normele metodologice de utilizare a conturilor, Nomenclatorul registrelor contabile și a formularelor referitoare la activitățile financiare și contabile, Normele de utilizare a registrelor de contabilitate, Bilanțul Contabil și Normele metodologice pentru elaborarea și prezentarea bilanțului contabil.

Structura Legii contabilității

Legea contabilității sau Legea nr. 82/1991 a fost una dintre principalele norme de drept care a netezit calea trecerii economiei românești de la sistemul socialist, de stat, planificat, la sistemul economiei de piață libere, clădit pe baze concurențiale. Ea a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 27 decembrie 1991.

Legea contabilitatii, cu un număr total de 49 de articole, este structurată pe șapte capitole.

Primul capitol, format din 9 articole de lege, cuprinde prevederi generale referitoare la contabilitatea agenților economici în general și la tipurile de contabilitate care trebuie ținute de operatorii economici.

Capitolul al doilea, intitulat „Organizarea și conducerea contabilității”, include dispoziții despre organizarea și conducerea contabilității, precum și despre răspunderea administratorului sau a altor persoane care sunt obligate să gestioneze compania.

Capitolul al treilea, privitor la registrele de contabilitate, stabilește documentele financiar contabile obligatorii, precum și indicații pentru întocmirea, editarea și păstrarea lor.

Capitolul al patrulea, intitulat „Situații financiare”,  cuprinde prevederi despre întocmirea situațiilor financiare anuale, durata exercițiului financiar, obligațiile celor care întocmesc situațiile financiare etc.

Capitolul al cincilea, denumit „Contabilitatea Trezoreriei Statului și a instituțiilor publice”, include normele pentru organizarea contabilității acestor instituții precum și norme speciale emise de Ministerul Finanțelor Publice.

Capitolul al șaselea, este despre „Contravenții și infracțiuni” la Legea contabilității.

În sfârșit, cel de-al șaptelea capitol cuprinde „Dispoziții tranzitorii și finale” referitoare la data intrării în vigoare a prezentei legi, despre acte normative abrogate odată cu intrarea sa în vigoare, despre rolul instituțiilor Statului Român în aplicarea prezentei legi.

Cine sunt subiecții Legii contabilității?

Societăţile comerciale, societăţile/companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţile cooperatiste şi celelalte persoane juridice, instituţiile publice, asociaţiile şi celelalte persoane juridice cu şi fără scop patrimonial, organismele de plasament colectiv care nu sunt constituite prin act constitutiv, astfel cum sunt prevăzute în legislaţia pieţei de capital, fondurile de pensii facultative, fondurile de pensii administrate privat şi alte entităţi organizate pe baza Codului civil au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea financiară, precum și, după caz, contabilitatea de gestiune. De asemenea, subunităţile fără personalitate juridică, cu sediul în străinătate, care aparţin persoanelor arătate mai sus, cu sediul în România, precum şi subunităţile fără personalitate juridică din România care aparţin unor persoane juridice cu sediul în străinătate au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea proprie, potrivit prezentei legi.

Persoanele fizice care desfăşoară activităţi producătoare de venituri au obligaţia să conducă contabilitate simplificată, bazată pe regulile contabilităţii în partidă simplă, potrivit reglementărilor elaborate în acest sens. Aceste persoane întocmesc Registrul-jurnal de încasări şi plăţi şi Registrul-inventar.

Datele contabile servesc atât pentru cerinţele interne ale acestor entități, cât şi în relaţiile cu investitorii prezenţi şi potenţiali, creditorii financiari şi comerciali, clienţii, instituţiile publice şi alţi utilizatori.

Ce tipuri de contabilitate sunt menționate în Legea contabilității?

Contabilitatea se ţine în limba română şi în moneda naţională. Contabilitatea operaţiunilor efectuate în valută se ţine atât în moneda naţională, cât şi în valută, potrivit reglementărilor elaborate în acest sens.

Contabilitatea financiară și de gestiune

Contabilitatea financiară presupune urmărirea, controlul și prezentarea fidelă a patrimoniului, în ansamblu și pe structură, a situației financiare și rezultatului exercițiului, prin intermediul documentelor de sinteză, în scopul furnizării informațiilor necesare elaborării deciziilor economice.

Contabilitatea internă de gestiune (numită și analitică sau managerială) are ca scop urmărirea în detaliu a gestiunii interne a unității, calcularea costurilor de producție, de achiziții, de transfer, de vânzare; stabilirea rentabilității pe produse, lucrări, servicii, întocmirea bugetelor pe feluri de activități, furnizarea de informații necesare în procesul decizional.

Contabilitatea publică și a entităților private

De asemenea, avem contabilitatea agenților economici privați și contabilitatea publică. Aceasta din urmă cuprinde:

1. contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor bugetare, care să reflecte încasarea veniturilor şi plata cheltuielilor aferente exerciţiului bugetar;
2. contabilitatea Trezoreriei Statului;
3. contabilitatea generală bazată pe principiul constatării drepturilor şi obligaţiilor, care să reflecte evoluţia situaţiei financiare şi patrimoniale, precum şi a excedentului sau a deficitului patrimonial.
4. Contabilitatea instituţiilor publice asigură informaţii ordonatorilor de credite cu privire la execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli, patrimoniul aflat în administrare, precum şi pentru întocmirea contului general anual de execuţie a bugetului de stat, a contului anual de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat, fondurilor speciale, precum şi a conturilor anuale de execuţie ale bugetelor locale.

Contabilitatea simplificata și în partidă dublă

Contabilitatea poate fi în partidă dublă sau simplă. Contabilitatea în partidă dublă este un principiu, o convenție fundamentală, conform căreia orice operație economică este înregistrată în contabilitate prin afectarea simultană și cu aceeași sumă, a două conturi, din care unul se debitează și altul se creditează. Dubla înregistrare face parte dintr-o tripletă – contul, dubla înregistrare și analiza contabilă a operațiilor economice.

Contabilitatea în partidă simplă (sau simplificată) constituie o excepție de la principiul enunțat mai sus și este aplicată de persoanele fizice și asocierile fără personalitate juridică ale căror venituri sunt supuse impozitului pe venit în conformitate cu prevederile Codului fiscal, al căror venit net anual este determinat în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, fiind obținut din activități independente, cedarea folosinței bunurilor, activități agricole, silvicultură și piscicultură (aceste persoane au obligația să conducă evidența contabilă pe baza regulilor contabilității în partidă simplă dar pot opta pentru ținerea contabilității în partidă dublă), persoanele care în exerciţiul financiar precedent au înregistrat cifra de afaceri netă sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro şi totalul activelor sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro, precum și de persoanele sau entitățile care, prin actul normativ de înființare, prin legi speciale sau prin alte acte normative, au obligația ținerii contabilității în partidă simplă, cu excepția persoanelor juridice fără scop patrimonial. Persoanele care conduc contabilitatea în partidă simplă nu întocmesc situații financiare anuale.

Contabilitatea stocurilor și imobilizărilor

Contabilitatea imobilizărilor se ţine pe categorii şi pe fiecare obiect de evidenţă.

Contabilitatea stocurilor se ţine cantitativ şi valoric sau numai valoric, în condiţiile stabilite de reglementările legale.

Contabilitatea veniturilor și cheltuielilor

Contabilitatea cheltuielilor se ţine pe feluri de cheltuieli, după natura sau destinaţia lor, după caz.

Contabilitatea veniturilor se ţine pe feluri de venituri, după natura sau sursa lor, după caz.

Contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor bugetului general consolidat se ţine pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare.

Contabilitatea clienţilor şi furnizorilor, a celorlalte creanţe şi obligaţii se ţine pe categorii, precum şi pe fiecare persoană fizică sau juridică.

>>> Te-ar putea interesa și: Cheltuieli deductibile PFA: Lista completă [Actualizată 2020]

Organizarea contabilității, conform Legii contabilității

Ministerul Finanţelor Publice elaborează şi emite norme şi reglementări în domeniul contabilităţii, planul de conturi general, modelele situaţiilor financiare, registrelor şi formularelor comune privind activitatea financiară şi contabilă, normele metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora.

Normele şi reglementările contabile specifice anumitor domenii de activitate se elaborează şi se emit de instituţiile cu atribuţii în acest sens, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, după cum urmează:

1. Banca Naţională a României, pentru instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare, instituţiile de plată şi instituţiile emitente de monedă electronică, care acordă credite legate de serviciile de plată şi a căror activitate este limitată la prestarea de servicii de plată, respectiv emitere de monedă electronică şi prestare de servicii de plată şi pentru Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar;
2. de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, pentru entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de această instituţie;
3. de către Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, pentru entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de această instituţie;
4. de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, pentru entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de această instituţie.

Răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia gestionării entităţii respective. Contabilitatea poate fi organizată şi condusă pe bază de contracte de prestări de servicii în domeniul contabilităţii, încheiate cu persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România.

Modificări aduse Legii contabilității

Legea contabilității a cunoscut mai multe republicări, unele însoțite de renumerotarea articolelor:

• în temeiul art. II din Ordonanţa Guvernului nr. 22/1996 privind actualizarea şi completarea regimului general al contabilităţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 30 iulie 1996, aprobată şi modificată prin Legea nr. 245 din 21 decembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al  României, Partea I, nr. 495 din 22 decembrie 1998, dându-se textelor o nouă numerotare.
• în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 20 ianuarie 2000.
• în temeiul art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2001 pentru modificarea şi completarea Legii contabilităţii nr. 82/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 31 august 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 310/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 5 iunie 2002, dându-se articolelor o nouă numerotare.
• în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 26 august 2002.
• în temeiul art. IV din Ordonanţa Guvernului nr. 70/2004 pentru modificarea şi completarea Legii contabilităţii nr. 82/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 773 din 24 august 2004, aprobată cu modificări prin Legea nr. 420/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 993 din 28 octombrie 2004, dându-se textelor o nouă numerotare.
• în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 14 ianuarie 2005 şi ulterior a mai fost modificată prin Legea nr. 259/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contabilităţii nr. 82/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 27 iulie 2007.
• în temeiul art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/2007 pentru modificarea și completarea Legii contabilității nr. 82/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 689 din 10 octombrie 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 86/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 15 aprilie 2008, dându-se textelor o nouă numerotare.

De asemenea, Legea contabilității a cunoscut mai multe modificări prin:

• ORDONANŢA nr. 70 din 13 august 2004;
• LEGEA nr. 259 din 19 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 27 iulie 2007;
• ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 102 din 4 octombrie 2007;
• Legea nr. 86/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 15 aprilie 2008, dându-se textelor o nouă numerotare;
• ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 37 din 13 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 22 aprilie 2011;
• ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 10 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 902 din 11 decembrie 2014;
• LEGEA nr. 121 din 29 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 382 din 2 iunie 2015;
• ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 57 din 9 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 923 din 11 decembrie 2015;
• LEGEA nr. 163 din 10 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 595 din 12 iulie 2018;
• ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 48 din 9 aprilie 2020;
• Legea nr. 238 din 6 noiembrie 2020.

Contravenții și infracțiuni la Legea contabilității

Articolele 41 și 42 din Legea contabilității stabilesc contravențiile și pedepsele contravenționale la Legea contabilității, în vreme ce articolul 43 prevede infracțiunile privitoare la Legea contabilității.

Conform articolului 43, „Efectuarea cu ştiinţă de înregistrări inexacte, precum şi omisiunea cu ştiinţă a înregistrărilor în contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum şi a elementelor de activ şi de pasiv ce se reflectă în bilanţ, constituie infracţiunea de fals intelectual şi se pedepseşte conform legii.”.

Este de menționat în acest context că, în jurisprudenţă, înregistrarea inexactă în contabilitate este considerată evaziune fiscală numai dacă are drept consecinţă sustragerea de la obligaţiile fiscale impuse prin lege. În cazul în care nu sunt afectate obligaţiile fiscale, această faptă se va încadra la infracțiunea de fals intelectual la Legea contabilităţii, cele două infracţiuni fiind distincte și cu urmări imediate diferite.

În cazul falsului intelectual, incriminat de Legea contabilităţii, fapta ilicită, indiferent de modalitatea săvârşirii, are ca urmare materială imediată denaturarea alternativă a veniturilor realizate, cheltuielilor efectuate, a rezultatelor financiare obţinute şi/sau a elementelor patrimoniale ale societăţii comerciale, dublată de reflectarea datelor denaturate în bilanţul contabil; pierderea credibilităţii publice în autenticitatea evidenţelor financiar-contabile se realizează în momentul producerii celor două urmări cumulative. În schimb, în cazul evaziunii fiscale, consecinţele materiale imediate, în directă legătură de cauzalitate cu activitatea materială desfăşurată de făptuitor, sunt alternative şi au un caracter patrimonial, respectiv neplata obligaţiilor fiscale datorate statului, prevăzute de lege, ori plata diminuată a acestora.

Concluzie

Odată cu falimentul comunismului în România, în materia contabilă s-a pus problema unei alegeri între a reforma sistemul contabil existent de tip sovietic (practicat în Republica Socialistă România) sau a-l schimba cu totul. Cea de-a doua variantă a fost preferată, iar modelul ales nu a fost cel anglo-saxon (aflat în minoritate în UE, fiind practicat în Olanda, Irlanda și Danemarca), ci unul continental, cel francez. Alegerea decidenților români a fost justificată prin faptul că între cele două state existau convergențe culturale, politice și economice. Nu au existat studii care să analizeze care sistem ar fi cel mai potrivit economiei românești și nici nu s-a ținut cont de faptul că, la nivel global, piețele de capital au fost dominate de companii care-și întocmesc situațiile financiare după modelul anglo-saxon.

Ar fi de menționat și că în perioada interbelică a existat începând cu 1929 o Lege a contabilității publice aplicabilă regiilor autonome și întreprinderilor de stat.

Citește și: Amortizarea activelor fixe: Ce este și cum se calculează?