Business News

Esența zilei, 22 ianuarie. Tranzacții imobiliare în 2025: Deja se negociază pentru active de 500 mil. euro

22 ianuarie 2025, de , in
Loading the Amira Audio Citește articolul...

Monitorizarea începe dimineața, de la 8.00, și va continua din 4 în 4 ore până ora 22.00.

Tranzacții imobiliare în 2025: Deja se negociază pentru active de 500 mil. euro

Piața tranzacțiilor imobiliare a ajuns anul trecut la circa 750 de milioane de euro, în creștere cu circa 63% față de nivelul de 475 de milioane din 2023, iar în 2025 s-ar putea fi depășit nivelul din 2024, sunt de părere reprezentanții companiei de consultanță imobiliară, Colliers România, scrie Wall-Street.ro.

”Sunt deja pe piață tranzacții în stadii avansate de negociere care sunt undeva la 500 de milioane de euro. Rămâne de văzut dacă în 2025 va fi un volum de tranzacții de 800 sau 900 de milioane de euro sau poate chiar 1 miliard de euro. Am putea spune că sunt șanse să atingem și pragul de 1 miliard de euro”, a declarat, într-o conferință de presă, Robert Miklo, Director CEE Investments Service din cadrul Colliers.

Prețul aurului a atins un nou maxim istoric

Gramul de aur s-a scumpit miercuri cu 2,0595 lei (0,49%), până la o cotație de 422,4014 lei, de la 420,3419 lei, cât anunțase marți Banca Națională a României (BNR), înregistrând din nou o valoare record, scrie Agerpres.

Moneda națională s-a depreciat în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 4,9768 lei, în creștere cu 0,04 bani (+0,01%) față de cotația precedentă, de 4,9764 lei. În schimb, leul a câștigat teren în fața dolarului american, care a fost cotat la 4,7609 lei, în scădere cu 4,65 bani (-0,97%), comparativ cu marți, când s-a situat la 4,8074 lei.

EY: Piaţa de fuziuni şi achiziţii din România a închis 2024 cu 265 de tranzacţii, în creştere cu 10% an/an

Piaţa de fuziuni şi achiziţii (M&A) din România a înregistrat 265 de tranzacţii în 2024, cu o valoare estimată de 6,6 miliarde de dolari, evoluţie care indică o creştere de 10% a numărului de tranzacţii faţă de valoarea estimată în 2023 (241 tranzacţii) şi o scădere de 5,9% a valorii estimate (7,1 miliarde dolari în 2023), arată o analiză a EY România preluată de Ziarul Financiar.

Valoarea tranzacţiilor dezvăluite a crescut cu 40,7% (2,9 miliarde dolari în 2024, faţă de 2,1 miliarde dolari în 2023), excluzând mega-tranzacţiile de anul trecut, respectiv achiziţiile Enel România (1,3 miliarde dolari) şi Profi Rom Food (1,4 miliarde dolari).

Autodistrugerea căilor ferate a continuat în 2024

Lucrările pe șantierele feroviare merg mult mai greu decât cele pentru autostrăzi și proiectele mari de modernizare ajung să dureze 7-10 ani, în loc să fie gata în 2-3 ani, reiese dintr-o analiză realizată de Asociația Pro Infrastructură și preluată de Hotnews.ro.

Astfel, reparăm extrem de puțini km de cale ferată și nici proiectele mai mici, de tip Quick Wins, nu se mișcă prea rapid. În plus, anul 2025 a venit cu o mulțime de anulări de trenuri de la CFR Călători.

Numărul bugetarilor din administrație, în creștere în 2024

Numărul posturilor ocupate în instituțiile și autoritățile publice din România era, în noiembrie 2024, de 1.306.197, cu 5.900 mai multe comparativ cu luna anterioară, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor (MF), consultate de Agerpres.

Peste 64% dintre posturile ocupate erau în administrația publică centrală, respectiv 838.316 (plus 4.862 față de octombrie 2024), iar dintre acestea 618.052 erau în instituții finanțate integral de la bugetul de stat (plus 1.928 angajați, comparativ cu luna precedentă). Cel mai mare număr de posturi ocupate se înregistra la Ministerul Educației, respectiv 306.924 (plus 1.040 față de octombrie 2024), Ministerul Afacerilor Interne – 123.893 (plus 867), Ministerul Apărării Naționale – 79.097 (minus 245), Ministerul Finanțelor – 24.523 (plus 42) și Ministerul Sănătății -18.154 (plus 260).

CLEPA: Din 2019 până acum, furnizorii auto au anunțat eliminarea a 145.000 de locuri de muncă și crearea a doar 51.000

Confruntată cu un an 2024 foarte dificil, dar și cu perspective sumbre, industria europeană a producătorilor de componente auto a anunțat reducerea cu 54.000 a locurilor de muncă, peste valorile din pandemie.

Industria europeană de producătoare de componente auto s-a confruntat a avut un an 2024 foarte dificil, marcat de o scădere a cererii care au generat niveluri scăzute ale producțiee, potrivit Economica.net.

Conform Asociației Europene a Furnizorilor Auto (CLEPA), producția de automobile continuă să se afle cu 20% sau trei milioane de unități sub nivelul de dinainte de pandemie.

Ministrul Energiei, poziție surprinzător de vehementă despre ”Efectele negative ale politicilor Green Deal asupra sectorului energetic românesc”. ”E timpul să ne trezim!”

Ministrul Energiei, Sbastian Burduja, a condamnat luni seară, într-o surprizător de vehementă postare pe facebook, măsurile dure pe care Comisia Europeană le impune în cadrul planului de înverzire a economiei europene.

”România trebuie să aibă curajul să spună lucrurilor pe nume: europenii merită să plătească mai puțin pentru energie” – a scris Sebastian Burduja.
”Este timpul să ne trezim! Dacă nu ne redresăm acum, riscăm să pierdem ultima șansă de a reconstrui economia europeană pe baze solide.” – a adăugat el.

Atitudinea vehementă a ministrului român al Energiei împotriva Green Deal vine la 3 zile după reuniunea liderilor Partidului Popular European (din care face parte PNL), în care liderii formațiunii i-au cerut Ursulei von der Leyen ca regulamentul de taxonomie și mecanismul de ajustare la frontiere a emisiilor de carbon să fie suspendate timp de cel puțin doi ani, arată CursdeGuvernare.ro.

Începe să iei decizii bazate pe date
Alege una dintre soluțiile Termene.ro