Livetext Termene.ro – Știrile zilei pentru antreprenori, 11 aprilie. Tot ce se întâmplă important astăzi afli de aici
- Azi e joi, 11 aprilie, iar platforma Termene.ro prezintă cele mai importante știri ale zilei. Platforma Termene.ro monitorizează zilnic mediul de afaceri, instituțiile publice, dar și mass-media de specialitate pentru a oferi administratorilor și acționarilor de firme doar știrile importante din punct de vedere economic sau antreprenorial.
Monitorizarea începe de la 08.00 dimineața și se continuă din 2 în 2 ore până ora 22.00. După fiecare interval de 2 ore, dacă e cazul, pagina este updatată cu știrile noi care ar putea interesa un antreprenor și nu numai.
- Ateneul Român, distincție europeană
Ateneul Român a primit, din partea Comisiei Europene, Marca patrimoniului european, o recunoaștere a rolului în istoria și cultura Europei, anunță Profit.ro. Recunoașterea se concentrează pe promovarea valorilor simbolice europene și pe rolul semnificativ pe care aceste situri l-au jucat în istoria și cultura Europei. Ateneul a fost construit între 1886 și 1888, după planurile arhitectului francez Albert Galleron.
- situr.gov.ro, noua platformă de control a activității de turism
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ștefan Radu Oprea, a anunțat pe Facebook lansarea noului sistem informatic integrat situr.gov.ro . Platforma reprezintă un pas important pentru optimizarea proceselor decizionale, în ceea ce privește activitățile de autorizare și control în turism, a anunțat acesta.
- Stațiunea Mamaia are un logo.
Andrei Pașa a avut propunerea de logo care a avut scorul cel mai mare la concursul organizat de autorități, iar creația lui va deveni imaginea stațiunii Mamaia, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Constanța. Detalii și logo-ul pe G4media.ro.
- Reguli noi pentru închirierea apartamentelor pe Airbnb și Booking.
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a emis pe 29 martie 2024 Ordinul nr. 985, ordin care a fost publicat în Monitorul Oficial pe 10 aprilie. Noile reglementări ale Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) privire la regulile de închiriere a locuințelor în regim hotelier impun ca persoanele fizice care doresc să închirieze spațiul lor în scop turistic prin intermediul platformelor precum Booking, Airbnb sau alte platforme similare să obțină în prealabil acordul vecinilor. Termene.ro a consultat noua legislație aici.
- Producția prognozată de cereale a României ar putea scade în 2024.
Analiștii Comisiei Europene estimează pentru 2024 că fermierii români vor genera în jur de 24,5 milioane de tone de cereale, adică în jur de 8,8% din producția totală a UE, anunță Economica.net. Producția de grâu ar putea scădea sub 9,5 milioane de tone anul acesta, în timp ce la porumb am putea avea un record al ultimilor patru ani Fermierii locali ar putea produce anul acesta doar 9,4 milioane de tone de grâu moale, cu 19.100 de tone mai puțin decât anul trecut când INS a raportat o producție de 9,6 milioane de tone, arată date ale Comisiei Europene și ale Institutului Național de Statistică analizate de Economica.net.
- Estimarea anuală a ratei inflației a scăzut la 6,6% la sfârșitul lunii martie.
Rata anuală a inflației a scăzut la 6,6% pe an în martie, de la 7,2% în februarie, respectiv 14,5% în martie 2023. Este cea de-a doua scădere consecutivă a ratei inflației, după o dinamică peste așteptări la începutul anului, generată de creșterea fiscalității, anunță Profit.ro. Scăderea deschide drumul BNR pentru reducerea ratei cheie în mai, prima din acest ciclu monetar. Analiștii așteptau o scădere ceva mai redusă a ratei anuale. Legumele și curentul electric s-au scumpit în prima lună de primăvară, dar au fost și ieftiniri la ouă, unt sau carnea de porc, spre exemplu.
- Când încep înscrierile la Femeia Antreprenor 2024
Termene.ro a aflat că luna august ar urma să fie termenul limită luat în calcul acum de conducerea Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) pentru deschiderea sesiunii de înscrieri a proiectelor de finanțare în programul Femeia Antreprenor 2024. MEAT estimează că aproximativ 4.000 de beneficiari vor beneficia de ajutor de minimis. Din această cifră, se preconizează că 1.000 de beneficiari vor fi selectați pentru a primi sprijin în anul 2024. Bugetul prognozat este de 200 de milioane de lei, programul își propune să susțină și să stimuleze înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, conduse de românce.
- Urmările împrumuturilor masive la care apelează statul român.
Economedia.ro face o analiză a tradiției guvernelor din ultimele decenii de a se împrumuta masiv pentru a-și finanța cheltuielile. În ultimii 4 ani, datoria guvernamentală a României, conform metodologiei UE, a crescut de la 373 miliarde de lei în final de 2019 la 802 miliarde la început de 2024. În același timp, PIB-ul nominal al României a crescut de la 1.060 miliarde de lei la final de 2019 la 1.598 miliarde în 2023.
- Mai puține firme înregistrate în 2024 față de 2023
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele două luni din 2024 cu 2,02%, comparativ cu perioada similară a anului 2023, totalizând 25.626 unități, din care 67,4%, respectiv 17.288, sunt societăți cu răspundere limitată (SRL), conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de Agerpres, conform Economedia.ro.