Loading the Amira Audio Citește articolul...

O inițiativă legislativă prevede marcarea cu tricolorul a produselor românești, indiferent de mediul în care sunt comercializate, și neutilizarea făinei de insecte în compoziția lor. Amenzile date contravenienților pot ajunge la 100.000 de lei.

Semnată de șapte parlamentari PSD, inițiativa a fost depusă la Senat în Săptămâna Mare și are drept obiectiv „informarea consumatorilor cu privire la comercializarea produselor din materii prime românești”.

Cine este vizat

Noile prevederi „se aplică tuturor operatorilor economici care desfășoară relații comerciale cu produse provenite din materii prime de pe teritoriul național” și au în vedere „realizarea următoarelor obiective:

  • a) stimularea dezvoltării activității de comercializare a mărfurilor provenite din materii prime de pe teritoriul național;
  • b) încurajarea liberei inițiative;
  • c) informarea corectă și protejarea intereselor consumatorilor, precum și posibilitatea asigurării unui mediu corect de dezvoltare a producătorilor autohtoni.

Documentul prevede că semnalizarea produselor din materii prime românești se va face prin aplicarea unui „însemn reprezentat de drapelul național al României, imediat lângă produs, în câmpul vizual al consumatorului și ușor de identificat de către acesta”.

Amenzi graduale

Nerespectarea acestei obligații poate duce la amenzi drastice, dar ele au fost gândite etapizat, în funcție de cifra de afaceri.

Pentru operatorii economicii care, în anul financiar anterior sancționării, au realizat pe teritoriul României o cifră de afaceri anuală netă de până Ia 2 milioane euro, echivalent în lei la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României, nerespectarea prevederilor se sancționează cu amenzi între 1.000 și 10.000 de lei.

În cazul celor cu o cifră de afaceri de la 2 milioane euro până la 50 milioane euro, amenda va fi între 10.000 și 100.000 de lei.
„Având în vedere predispoziția consumatorului român pentru consumul de produse de proveniență autohtonă și pentru o mai bună informare asupra existenței acestora la comercializare, este necesară crearea unui cadru legislativ adecvat care să vină în sprijinul consumatorilor, să aleagă în cunoștință de cauză.

În cadrul pieței, informarea consumatorilor se asigură prin intermediul publicității și al sistemului de etichetare.
Pentru consumator este important să primească informații clare și complete despre originea și proveniența materiilor prime folosite la fabricarea produselor”, se arată în expunerea de motive.

Inițiatorii au solicitat dezbatere și adoptare în regim de urgență.

Propunerea nu contravine normelor UE care permit, cel puțin în cazul informațiilor obligatorii pentru produsele alimentare preambalate, să fie specificată țara de origine, dacă este necesară pentru claritate (inclusiv ca produsele să afișeze pe ambalaj drapelul țării sau repere geografice celebre).

Despre Termene.ro

Dacă tot sunteți aici, Termene.ro vă recomandă să vă abonați la newsletterul Cafeaua de la 7, care vă oferă ocazia să citiți tot ce s-a întâmplat important în ziua precedentă. Newsletterul vă recomandă informații care pot fi importante pentru antreprenori, știri utile în viața cotidiană, dar și noutăți de povestit colegilor sau angajaților într-o pauză.

Varianta video a newsletterului, poate fi urmărită pe Facebook, Youtube, Instagram, Tiktok, sau aici, pe blogul de news al platformei Termene.ro

Distribuie mai departe