Business News

Persoanele cu vârsta de peste 35 de ani pot să participe la Start-Up Nation 2024 în anumite condiții

29 iunie 2024, de , in
Loading the Amira Audio Citește articolul...

Start-Up Nation 2024 va avea de fapt două programe. Primul va fi destinat exclusiv solicitanților sub 30 de ani. Al doilea se va adresa în special tinerilor până în 35 de ani. Cu toate acestea, în cadrul acestui al doilea pilon pot depune solicitări pentru un grant de până în 200.000 de lei și persoanele care au peste 35 de ani.

Posibilitatea ca și solicitanți de peste 35 de ani să depună proiecte a fost una dintre întrebările cele mai dese primite de firmele de consultanță de proiecte, dar și de reprezentanții Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT), așa cum a aflat Termene.ro în urma discuțiilor cu oficiali și reprezentanți ai companiilor de consultanță.

„Persoanele ce au împlinit vârsta de 35 de ani pot participa la programul Start-Up Nation, mai precis pot depune proiecte în cadru celui de-al doilea pilon al programului. Solicitanții trebuie însă provină din una din regiunile menționate în program și fac parte din una din categoriile menționate în proiectul de ordonanță ce vizează programul”, a declarat pentru Termene.ro secretarul de stat din Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului Lucian Rus.

Pilonul II

Este vorba de cel de-al doilea pilon al Start-Up Nation, „Sprijin pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul persoanelor din grupul țință”. Acest program  beneficiază de o alocare financiară de 150,43 milioane de euro.

Pilonul/programul/subprogramul este dedicat în special tinerilor până în 35 de ani. Dar la acest program pot aplica și persoanele cu vârsta peste 35 de ani.

O altă condiție este ca persoanelor de peste 35 de ani ce provin din una din regiunile menționate este să se înscrie în una din următoarele categorii:

Spre comparație, primul pilon al programului Start-Up Nation, Activarea potențialului antreprenorial al tinerilor, ce are ca grup țintă tinerii cu vârstă sub 30 de ani, va avea alocat un buget de 295,750 milioane de euro.

90% din totalul banilor rezervați acestui pilon, respectiv 266 de milioane de euro, va fi suma repartizată tinerilor din  regiunile mai puțin dezvoltate – toate celelalte regiuni în afara București-Ilfov.

În ce stadiu se află programul

Programul Start-Up Nation este în prezent ținut în loc de câteva elemente care întârzie să se materializeze. Este vorba în special despre avizul scris din partea Comisiei Europene și definitivarea de către STS a platformei pe care ar urma să se înscrie firmele de consultanță care vor oferi tinerilor antreprenori cursurile necesare pentru a se putea lansa în afaceri. În aceste condiții, este puțin probabil ca programul să mai fie lansat luna aceasta, așa cum preconiza Ministerul Economiei.

CE și-a dat acordul formal

Potrivit explicațiilor oferite de Lucian Rus, secretar de stat în Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, există deja acordul formal al CE în ceea ce privește programul, dar pentru lansarea acestuia este nevoie și de un aviz scris.

”Așteptăm ca STS să finalizeze platforma pe care se vor putea înscrie firmele de consultanță antreprenorială și, odată ce aceasta va fi gata și vom avea actele normative aprobate și avizul CE programul poate fi lansat. Este greu de crezut că acest lucru se mai poate întâmpla în luna iunie”, a mai spus secretarul de stat.

Totodată, proiectul de ordonanță privind aporbarea programul a fost lansat în consultare publică încă din luna aprilie, însă nu a fost nici până acum adoptat de Guvern.

Tot în consultare publică s-au aflat și Ghidurile Solicitantului, ce sunt o condiție necesară pentru ca Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului să poată atrage fondurile alocate Start-Up Nation. Nici aceste ghiduri nu au fost încă aprobate.

Începe să iei decizii bazate pe date
Alege una dintre soluțiile Termene.ro