Ordonanța militară nr. 3 introduce noi restricții de circulație pentru toate persoanele. Noile măsuri vizează restrângerea circulației persoanelor și pe timpul zilei, nu doar pe timpul nopții. Atât angajații, cât și liber-profesioniștii, vor trebui să justifice deplasările în afara locuinței cu adeverință sau declarație pe propria răspundere. Persoanele cu vârsta peste 65 de ani vor putea părăsi locuința doar între orele 11.00 și 13.00. Motivele deplasărilor, pentru toate persoanele, sunt strict limitate.

 

În conferința de presă susținută după ora 22.00 în data de 24 martie 2020, vorbitorii, Marcel Vela, Bogdan Despescu si Raed Arafat, au anunțat măsurile care au fost luate prin Ordonanța militara 3. Textul acesteia a fost publicat între timp în Monitorul Oficial, Partea I nr. 242 din 24 martie 2020 (azi-noapte) și este aplicabil din 25 martie 2020.

 

Măsurile privind ciculația anunțate în conferința de presă și cuprinse în textul ordonanței vizează:

 

Interdicții de circulație pentru toate persoanele

Regula este că, în lipsa unuia dintre motivele exprese și limitative prevăzute de ordonanță, toate persoanele trebuie să rămână în locuință, atât pe timpul zilei, cât și pe timpul nopții.

 

Astfel, se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/ gospodăriei, cu următoarele excepții:

  • deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință și locurile de desfășurare a activității și înapoi – „fie unități de producție, șantiere, instituții media”, conform declarațiilor din conferința de presă
  • deplasarea pentru cumpărarea bunurilor pentru necesități de bază ale persoanelor și animalelor de companie, precum si pentru bunuri profesionale
  • deplasările pentru asistență medicală ce nu poate fi amânata și nici realizată la distanță
  • deplasarea pentru motive justificate, cum ar fi îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice,  bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.
  • deplasările scurte, în apropierea locuinței, legate de activitatea fizică individuală și pentru nevoile animalelor de companie; sunt excluse toate activitățile sportive de echipă
  • deplasarea pentru donare de sânge, la centrele de transfuzie
  • deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat
  • deplasarea pentru realizarea de activități agricole
  • deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare

 

Măsuri cu privire la circulația persoanelor de peste 65 de ani

 

Circulația persoanelor de peste 65 de ani e permisa doar între orele 11.00 și 13.00, strict pentru:

  • asigurarea de bunuri de bază pentru persoane și animalele de companie
  • asistență medicală ce nu poate fi amânata și nici realizată la distanță
  • deplasarea pentru motive justificate, cum ar fi îngrijirea/ însoțirea unui minor, asistența altor persoane vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.
  • deplasările scurte, în apropierea locuinței, legate de activitatea fizică individuală și pentru nevoile animalelor de companie; sunt excluse toate activitățile sportive colective

 

În afara intervalului orar 11:00 – 13:00, circulația persoanelor peste 65 de ani e permisă doar dacă:

  • acest lucru se face în interes profesional („pentru profesori, medici, oameni de afaceri”, conform explicațiilor din conferința de presă);
  • sau pentru realizarea de activități agricole

 

Angajații și liber-profesioniștii se pot deplasa cu adeverință sau declarație pe propria răspundere

  • angajații prezintă legitimația de serviciu sau adeverință eliberată de angajator
  • persoanele fizice autorizate, titularii întreprinderilor individuale, membrii întreprinderilor familiale, liber profesioniștii și persoanele care practică activități agricole prezintă o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

 

Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței, motivul și locul deplasării, data și semnătura, elementele declarației fiind identice cu cele din declarația introdusă prin Ordonanța militară nr. 2. Astfel, modelul folosit până acum nu se schimbă și rămâne cel pus la dispozițe pe site-ul web al Guvernului României, Ministerului Afacerilor Interne.


Foarte important – adeverința eliberată de angajator si declarația pe proprie răspundere pot fi prezentate si prin intermediul telefonului, tabletei. Așadar, nu mai este obligatorie prezentarea declarației in format fizic.

 

Distanța legală

Instituțiile publice si operatorii economici trebuie sa marcheze zona de acces a publicului cu semne vizibile care să asigure o distanta de minim 1,5 m.

 

Administratorii piețelor agroalimentare au obligația să se asigure că se păstrează o distanță socială între comercianți si persoanele fizice.

 

Măsura se aplică de la data publicării ordonanței în monitorul oficial.

 

Măsuri medicale luate prin ordin

Raed Arafat a arătat în conferința de presă dedicată prezentării măsurilor luate prin Ordonanța militară nr. 3 că ieri a fost emis un ordin prin care s-a stabilit, începând cu 24 martie:

  • suspendarea pe o perioadă de 14 zile a internărilor pentru intervenții chirurgicale care nu reprezintă o urgență și a consultațiilor în toate unitățile spitalicești de stat și private
  • externarea pacienților care nu reprezintă urgențe.

 

Articol scris de partenerii noștri Vlănțoiu și Asociații: Avocatură de business, Dreptul muncii, Protecția datelor cu caracter personal, Dreptul Internetului.

 

Dacă ți se par utile informațiile de pe blogul Termene și vrei să afli când publicăm un nou articol, te poți abona la newsletterul nostru săptămânal.

Vreau să primesc newsletterul
Despre Termene.ro

Dacă tot sunteți aici, Termene.ro vă recomandă să vă abonați la newsletterul Cafeaua de la 7, care vă oferă ocazia să citiți tot ce s-a întâmplat important în ziua precedentă. Newsletterul vă recomandă informații care pot fi importante pentru antreprenori, știri utile în viața cotidiană, dar și noutăți de povestit colegilor sau angajaților într-o pauză.

Varianta video a newsletterului, poate fi urmărită pe Facebook, Youtube, Instagram, Tiktok, sau aici, pe blogul de news al platformei Termene.ro

Distribuie mai departe