Programul Femeia Antreprenor 2024. Care este grila de punctaj și cum va fi evaluată o firmă care se va înscrie în program
În Articol
- Vechimea calității de acționară într-o firmă, valoarea contribuției la investiție, durata menținerii locului de muncă, prezența unui administrator feminin, profitabilitatea societății în 2021 și 2022, sunt criteriile după care se va evalua o cerere de finanțare.
Minimum 50 de puncte trebuie să obțină o firmă care va aplica la programul de granturi guvernamentale Femeia Antreprenor 2024 pentru a avea șanse să primească finanțările nerambursabile. Punctajul maxim care se poate obține este de 100 de puncte.
Lucian-Ioan Rus, secretar de stat în Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) ne-a confirmat că au fost stabilite criteriile. „Acestea vor fi publicate în perioada următoare și pe site-ul ministerului. Voi fi publicate înainte de publicarea programului. Nu s-a stabilit când va începe perioada de înscriere”, ne-a declarat acesta. Lucian-Ioan Rus coordonează activitatea Direcției Generale Antreprenoriat și Finanțări pentru IMM-uri din MEAT
Programul Femeia Antreprenor 2024 este un program exclusiv destinat femeilor debutante în afaceri și este așteptat deja de 2 ani de antreprenoarele românce.
Deși nu a fost publicată oficial, Termene.ro a reușit să afle viitoarea grilă de punctaj a cererilor de finanțare care vor fi depuse în cadrul programului Femeia Antreprenor 2024.
Criteriul „Vechimea calității de asociat/acționar”
- 20 de puncte pentru – Vechimea calității de asociat/acționar feminin în societate este mai mare decât 24 luni față de data publicării procedurii in Monitorul Oficial, perioada neîntreruptă.
- 10 puncte pentru – vechimea calității de asociat/acționar feminin in societate este mai mare decât 12 luni fata de data publicării procedurii in Monitorul Oficial, perioada neîntreruptă.
Criteriul „Valoarea aportului propriu”
- 20 de puncte pentru – Valoarea procentului aferent aportului propriu este mai mare de 30% din valoarea eligibilă a proiectului.
- 15 puncte pentru – Valoarea procentului aferent aportului propriu este mai mare de 20% din valoarea eligibilă a proiectului.
- 10 puncte pentru – Valoarea procentului aferent aportului propriu este 10% din valoarea eligibilă a proiectului.
Criteriul aferent profitabilității afacerii
- 20 de puncte pentru – Societatea a obținut profit exploatare în exercițiile financiare aferente anilor 2021 și 2022.
- 15 puncte pentru – Societatea a obținut profit exploatare în exercițiile financiare aferente anilor 2021.
- 10 puncte pentru – Societatea a obținut profit exploatare în exercițiile financiare aferente anilor 2022.
- 0 puncte pentru – Societatea nu a obținut profit exploatare în niciunul din exercițiile financiare aferente anilor 2021 și 2022, sau nu a avut activitate in această perioadă.
Criteriul aferent menținerii locurilor de muncă obligatorii create prin program
- 10 puncte – Menține locurile de muncă obligatorii create prin program, o perioadă de minim 24 de luni de la momentul emiterii acordului de plată de către Agenția Teritoriale pentru Întreprinderi mici și mijlocii și turism (ATIMMT).
- 5 puncte – Menține locurile de muncă obligatorii create prin program, o perioadă de minim 18 de luni de la momentul emiterii acordului de plată de către Agenția Teritoriale pentru Întreprinderi mici și mijlocii și turism (ATIMMT).
- 0 puncte pentru – Menține locurile de muncă obligatorii create prin program, o perioadă de minim 24 de luni de la momentul emiterii acordului de plată de către Agenția Teritoriale pentru Întreprinderi mici și mijlocii și turism (ATIMMT).
Criteriul aferent investiției în echipamente tehnologice
- 20 de puncte pentru – Ponderea investițiilor în echipamente tehnologice și cheltuielilor asimilate echipamentelor tehnologice specificate la art. 4.3.1, lit. a) din procedura programului reprezentând mai mult de 60% din valoarea cheltuielilor eligibile înscrise în cererea de finanțare aferentă formularului de înscriere.
- 15 de puncte pentru – Ponderea investițiilor în echipamente tehnologice și cheltuielilor asimilate echipamentelor tehnologice specificate la art. 4.3.1, lit. a)
din procedura programului reprezentând mai mult de 50% din valoarea cheltuielilor eligibile înscrise în cererea de finanțare aferentă
formularului de înscriere -15 puncte - 10 puncte pentru Ponderea investițiilor în echipamente tehnologice și cheltuielilor asimilate echipamentelor tehnologice specificate la art. 4.3.1, lit. a) din procedura programului reprezentând mai mult de 40% din valoarea cheltuielilor eligibile înscrise în cererea de finanțare aferentă formularului de înscriere.
Criteriul „Vechimea calității de administrator”
- 10 puncte pentru – Vechimea calității de administrator feminin al societății este mai mare decât 6 luni fața de data publicării procedurii în Monitorul Oficial, perioada neîntreruptă.
- 0 puncte pentru – Vechimea calității de administrator feminin al societății este mai mica decât 6 luni față de data publicării procedurii in Monitorul Oficial, perioada neîntreruptă.
Balotajul
Selectarea proiectelor se va face in ordinea descrescătoare a punctajului obținut.
La punctaje egale vor prevala următoarele criterii:
– punctajul obținut la criteriul aferent vechimii calității de asociat/acționar
– punctajul obținut la criteriul aferent aportului propriu;
– punctajul obținut la criteriul aferent menținerii locurilor de muncă
– punctajul obținut la criteriul aferent investițiilor