Business News

Fondurile europene, imposibil de accesat de către comercianți. Codul CAEN al afacerilor cu amănuntul, exclus de la finanțări

1 octombrie 2024, de , in
Loading the Amira Audio Citește articolul...

Micii comercianți nu pot să acceseze fonduri pentru reutilare, de exemplu, dar nici pentru digitalizare sau montarea de panouri fotovoltaice pentru reducerea consumului de energie electrică.

Într-un sector în care competiția cu lanțurile mari internaționale de retail este acerbă, antreprenorii români pierd teren fără investiții, existând riscul să dispară cât de curând.

Codul CAEN, uitat de toată lumea

Retailul este unul dintre sectoarele care a beneficiat foarte puțin de-a lungul timpului de fonduri europene, spre deosebire de alte domenii care au putut să se dezvolte cu ajutorul banilor veniți de la Bruxelles. Cei mai afectați sunt micii retaileri români a căror pondere în piață s-a redus până undeva la 35%, în timp ce marile magazine au ajuns la o cotă de 65%, adică exact invers față de acum 15 ani.

Dacă situația nu se va schimba, iar comercianții autohtoni nu vor fi sprijiniți, peste vreo zece ani nu vor mai exista, vor dispărea unul câte unul, avertizează Feliciu Parashiv, vicepreședintele Asociației Naționale a Comercianților Mici și Mijlocii din România, care este și proprietarul lanțului de magazine Paco Supermarkets din Focșani.

„În primul rând, pentru retaileri, pe codul CAEN 4711 s-au dat foarte rar fonduri în ultimii 20 de ani, nu știu dacă am accesat de două – trei ori. Comerțul nu este eligibil, nu sunt fonduri nici măcar pentru reutilare sau pentru montarea de panouri fotovoltaice”, a declarat pentru Termene.ro Feliciu Paraschiv.

Concret, retailerii n-au avut acces nici la fondurile europene nerambursabile din planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), nici la fondurile gestionate de AFIR, nici la miliardele de euro de la Agențiile pentru Dezvoltare Regională (ADR) sau la banii pentru achiziția de panouri fotovoltaice de la Ministerul Energiei.

Competiție mare în piață

Feliciu Paraschiv spune că pentru mici comercianți este foarte greu să țină pasul cu retailerii mari, care investesc constant în echipamente noi, ceea ce ajută la reducerea costurilor, mai ales în ceea ce privește energia electrică.

„Nici măcar dacă ne dorim să punem panouri fotovoltaice sau să consolidăm din punct de vedere termic un spațiu, să-l anvelopăm, să consumăm mai puțină energie pe încălzire, nu putem. … Hai să schimbăm și noi echipamentele, retailerii mici fac o dată la 10 ani un refresh în magazin, așa cum fac retailerii mari, care curăță magazinul complet în trei săptămâni”, spune Paraschiv.

În același timp, chiar și să existe fonduri, tot mai este o problemă: documentația stufoasă și de foarte multe ori cerințe absurde.

„Ne scot mereu din joc. Și, din păcate, noi micii retaileri, care acum vreo 15 ani aveam o pondere de 65%, iar marii retaileri – 35%, suntem în cădere. S-au întors lucrurile, acum noi suntem la 35% și marii retaileri la 65%”, a mai precizat Paraschiv.

Programe de finanțare pentru procesare

În prezent, există mai multe programe de finanțare în derulare, fie că vorbim de AFIR, ADR, sau de bani de la statul român, acestea fiind orientate, în general, către procesare (capacități mari de producție), devenită o prioritate pe fondul creșterii deficitului agro-alimentar. Nu putem, însă, să nu remarcăm că la ADR agricultura și industria alimentară sunt excluse pur și simplu de la finanțare.

Pe lista acestor programe se află, de exemplu, Investalim, o schemă de ajutor de stat, care dispune pentru perioada 2023 – 2026 de un buget total de 590 de milioane de euro.
Finanțarea se acordă pentru înființarea sau modernizarea capacităților de producție existente din industria alimentară. Sprijinul nerambursabil are valori cuprinse între 30 – 70%, iar nivelul ajutorului de care poate beneficia o întreprindere poate ajunge până la un maxim de 57,75 milioane de euro.

Beneficiarii eligibili pentru acest tip de sprijin sunt întreprinderile nou-înființate sau întreprinderile în activitate, atât IMM-uri, cât și întreprinderi mari, înființate conform Legii nr. 31/1990.

Începe să iei decizii bazate pe date
Alege una dintre soluțiile Termene.ro